sa mori tanar si sa mori tarziu

Daca va intrebati de ce un asemenea titlu pentru un asemenea post sau invers, aflati ca asta am si vrut: sa va intrebati si sa va ganditi. Cine poate, sa-si raspunda…

Am inceput cu acest post si cu aceste fotografii pentru ca-mi sunt cele mai dragi. Am stat ore in sir sa le fac si in tot acest timp mi s-a parut ca am dilatat timpul ca pe o plastilina in propriile mele maini. Nu am citit inca despre o tehnica anume, banuiesc ca exista pentru ca fluturasii nu se lasa prea usor imblanziti de obiectiv, dar am descoperit eu insumi una. Aceea de a nu te grabi nicaieri.

A fotografia fluturi inseamna a deveni una cu iarba, cu vantul, a astepta, a rabda, a pluti chiar, a ramane suspendat, a-ti uita propriile dureri, junghiuri, a-ti urca tremurul la cote paradoxale, a uita ca inaintezi in mlastina, inseamna a observa lumea intr-atat de in amanunt incat spectacolul devine incredibil si greu de urmarit, ca o piesa in cinci acte toate jucate deodata, ca o furtuna de emotii, de uimire, de cunoastere si toate astea intr-o nemiscare perfecta si falsa caci te-apropii milimetric si te-apropii, iar momentul in care il prinzi acolo nu e nici pe departe cel final… fotografia e doar un moment, o milisecunda din intalnirea voastra, restul e o stare, o beatitudine pentru ca ramai si observi in continuare miracolul vietii, culorile ei, iti simti respiratia si ti-o simte si el pe aripile-i firave si nu zboara. Ramane cu tine intr-o clipa unica ce nu mai are dimensiune, intr-un timp nemasurabil – tot numai al tau!

Totul a inceput in gradina mamei, superba de-altfel, unde chinuindu-ma sa merg pe alee printre florile gigant am observat ca nu sunt doar flori ci o intreaga armata de insecte maruntele, albinute, bondari si fluturasi. Primul fluturas a fost unul negru cu picatele albe, apoi au urmat altii si altii; gasiti pozele semnificative in ordine cronologica pe-aici… (va dati seama ca au fost cateva sute de poze si cate sute de minute de panda)

printre primele poze… mi-au trebuit minute bune sa ma apropii atat de mult…

si chiar atat de mult… (timp in care am suportat-o din plin pe Fetita – o catelusa nebuna cu chef de joaca, ce-mi rontaia de zor papucii si… unghiile)

pe vremuri, astfel de fluturasi, se strangeau chiar si peste zece odata pe cartea albastra de istorie pe cand invatam pentru bac… uneori nu ma induram sa deschid cartea si sa le tulbur… cercetarea.

Cand fluturele mi s-a asezat pe mana ce-o tinea pe Micutza mi-a trecut o secunda prin minte sa mut camera usor dintr-o mana in cealalta, apoi am renuntat. Am stiut ca traiesc un moment unic in care un fluturas sperios din fire si foarte nestatornic din cate observasem pana atunci s-a oprit in acea clipa, acolo. L-am observat de aproape, de la cativa centimetri, in timp ce s-a plimbat putin intre incheietura mainii si aratator, era curios… Nu stiu cat a durat  momentul acesta suspendat parca –  soarele imi ardea spatele, picioarele ma usturau teribil pe unde ma taiasem in iarba aspra, mana imi tremura de incordare sub cele 450 g ale Micutzei, dar n-am cedat pana cand nu si-a luat singur zborul… N-am putut.

un fratior de-al lui mi s-a asezat pe mana. Pe el insa l-am urmarit pana a obosit si mi-a „cedat” cateva cadre de glorie,

o secunda in care si-a deschis larg aripile (si-a stat si cat de cat cuminte…),

multi din specia asta, dar tare, tare neastamparati – mari batai de cap pentru un biet… franjurat

acest domnisor alb, pe cat de firav pe atat de agitat, cat pe ce sa intru in mlastina dupa el,

de obicei astia mici si albastri sunt mici, el nu – era chiar mult mai mare decat cei din gasca lui,

pentru acest nene fluturas am indurat cel mai mult. E dintre cei mai mari, zboara la altitudine si rareori catadicseste sa se odihneasca, norocul meu ca florile de boji l-au atras si-am putut astepta chiar daca… in plin soare. In timpul asta un taune ma musca de picior si-am rezistat pana cand am vazut ca mi se umfla vena destul de serios… (pentru necunoscatori taunele e un fel de musca mai mare care se hraneste de obicei cu sangele animalelor sau cu al oamenilor „generosi”; nu e veninos, dar te poti irita binisor)

pe-un trifoi,

alt agitat,

un fluture zebra m-a facut sa joc in picioare lucerna oamenilor…

P.S. Daca se pricepe careva la fluturasi si stiti cum se numesc, astept cu interes informatii pretioase. Multumesc.