În ritmul unui oraș mic se întâmplă tihna

Brasov-decembrie-16.jpg

Sorb ceai fierbinte de tei cu cimbrișor. În apartamentul din Brașov e mai frig ca în cel din București, afară e mai frig, astfel că ceaiul a devenit un ritual de arome și căldură. Weekend-ul a trecut fără să fac nimic ieșit din comun (presupunând un reper al majorității), am dat un raid prin centru să văd luminile de sărbători și o plimbare agale prin pădurile Postăvarului, și totuși voi scrie despre el pentru că lucrurile importante au uneori ambalaje modeste și tindem să le subestimăm.

Brașovul e orașul mic din titlu, dacă mai aveați vreun dubiu. Acest mic îl măsor în unități rezonabile de timp necesar pentru a ajunge undeva în interiorul lui sau la oricare dintre margini. Îmi dă un incredibil confort psihic faptul că într-un sfert de oră de la ieșitul din bloc pot fi deja pe o potecă prin pădure sau faptul că o fugă până la un magazin se rezumă la o oră, cu tot cu drum și raidul printre rafturi.

Există și aici trafic, agitație, grabă, dar la altă scală și se pare că ritmul meu interior se întrepătrunde destul de natural cu ritmul exterior al orașului.

Brasov-decembrie-44.jpg

lumini pe Republicii

Brașovul e împodobit cumpătat, un „acoperiș” pe Republicii, Piața Sfatului cu brad generos, carusel și căsuțe ale târgului de Crăciun, dominată de Casa Sfatului și de Turnul Alb pe o parte, de Tâmpa cu literele sale pe de alta, doar Biserica Neagră stă misterioasă și sobră în colțul său… În restul orașului, ornamentele sunt modeste sau chiar lipsesc – cred că sunt eu prea obișnuită cu bulevardele inundate de luminițe ale capitalei sau cu ferestrele bucureștenilor deja animate de jocul instalațiilor: aici e liniște, n-ai zice că e decembrie (ajută ce-i drept și lipsa zăpezii).

Brasov-decembrie-89.jpg

Ziua de sâmbătă a fost una cât se poate de casnică, ca pe seară, tot amânând ora, să plecăm spre centru. Nici o grabă – bradul nu pleacă de-acolo, iar locul de parcare nu-l pierdem căci mergem pe jos. Turiștii se agită amestecați cu localnici, dar mărturisesc că îmi crește inima de câte ori văd grupuri de bătrâni pe care întunericul de pe străzi sau frigul nu-i sperie. Duminică alți bătrâni am întâlnit pe potecile Postăvarului, nimic mai simplu când ai stație de autobuz în buza muntelui.

Brasov-decembrie-75.jpg

tradiții și voioșie, o stare de spirit…

Brasov-decembrie-62.jpg

tentații: găluște cu prune și vin fiert

Planurile de duminică au alunecat și ele pe o aceeași pantă relaxată. Am plecat aproape de prânz să explorăm trasee spre Poiană și cu speranțe anemice că poate urcăm și până la Cabana Postăvaru. Nici de data asta n-am deranjat mașina, autobuzul 50 te duce direct la Pietrele lui Solomon, iar din Poiană te readuce în oraș 20-ul. Deși altă dată aș fi numit această plimbare o tură pe munte, acum am senzația unei plimbări prin parc…

Postavaru-Poiana-Brasov-38.jpg

amenajări la Pietrele lui Solomon, locul chiar îmi place acum când nu e nimeni 😀

Postavaru-Poiana-Brasov-44.jpg

urmăm banda galbenă și găsim un pic de zăpadă pe firul văilor

Postavaru-Poiana-Brasov-45.jpg

banda galbenă se dovedește o potecă destul de frumoasă pe alocuri

Postavaru-Poiana-Brasov-47.jpg

selfie de duminică în doi

Postavaru-Poiana-Brasov-48.jpg

intersectăm tot felul de drumuri, încă nu le deslușim care încotro, dar promitem să revenim la primăvară cu bicicletele

Postavaru-Poiana-Brasov-53.jpg

când soare și cald, când umbră și frig, liniștea însă e aceeași și chiar dacă a trecut doar o oră de la plecarea din oraș, deconectarea se simte…

Postavaru-Poiana-Brasov-58.jpg

Bucegii din Poiana Brașov, un unghi inedit pentru mine: Căldarea Țigănești

Postavaru-Poiana-Brasov-66.jpg

a, da, așa arătau pârtiile, nu se schia, dar brăduții aceia plini de chiciură trebuie să fi arătat ca în povești – data viitoare urcăm și-acolo… nu-i grabă 🙂

Nu știu de ce, dar la finalul celor două zile în care n-am făcut mai nimic, am simțit că am făcut de fapt foarte multe. Și am realizat că acesta este efectul tihnei. Când sunt întrebată cum e la Brașov sau ce-mi place, răspund: îmi priește Brașovul. Îmi priește vizual, auditiv, emoțional, psihic. Asta și pentru că există și alte lucruri importante care nu merg întodeauna bine, despre care nu scriu pe blog sau pe facebook(ca mai toată lumea, doar n-o să ne apucăm să ne plângem de greutăți…), dar care au nevoie de liniștea unui oraș mic în care se întâmplă tihna. Căci viața e cam ca vremea, însorită doar uneori, iar ploile sunt bune doar dacă vin la timp și în cantitatea potrivită.

19 Comentarii

  • Ahh, uite fix tihna-i cuvantul de-l cautam probabil – chit ca-i tot zic liniste din ceva motiv. Ma bucur ca ai gasit deci locul care iti prieste. Eu uneori ma intreb daca e chiar loc exterior ori mai degraba unul intern cum ar veni, ca altfel ori ma schimb eu prea des, ori pe oriunde una prieste si doua nu sau invers de tot nu zic „asta e.” Ori poate tot vreau eu prea mult, n-ar fi de mirare.

    • Am observat și link-ul lăsat la comentariu și înțeleg prea bine cum e să pleci pentru ce te cheamă și nu pentru ce te alungă. Partea bună e că, de va fi să-ți găsești „locul” într-o zi, vei știi măcar că există, unii dintre noi ne înțepenim în primul loc ce pare a fi al nostru și nu ne mai dezlipim de el, din tot felul de frici, unele reale, altele moștenite…

  • @Diana: Tihna e liniștea aia de la interior, când dispare agitația, graba, când ambițiile se domolesc și lucrurile curg într-un ritm în care totuși funcționează, dar fără impulsuri sacadante, fără brânciuri că „trece timpul”.
    N-am mai simțit de ani de zile așa ceva, de fapt, nu-mi amintesc când m-am mai simțit așa… „așezată”. Și nu e deloc o perioadă fără probleme, tocmai de asta apreciez peste măsură ce simt și cum mă resimt.
    De lipsit, mereu ne va lipsi ceva, important e să fie scorul mai mare de partea celor care ne priesc.

  • Eu te inteleg perfect, la fel am simtit si eu cand m-am mutat din Bucuresti in Tours, apoi din Tours la Amboise. Bine, la mine muntele iese din ecuatie, dar si asa imi plac orasele mici, linistite, unde totul este parca la indemana.

    • Poate si de-aici vine atitudinea putin mai relaxata, ca e totul la indemana, ca nu mai esti presat de timp pentru aproape orice.

  • Liniste si agitatie pe care le avem in noi le ducem cu noi oriunde, dar e adevarat ca exista conditiile cu care rezonam si poate ne ajuta sa ne ascultam sau poate devenim numai disponibili pentru noi…

    • Ai atins un punct sensibil Cyril, ce avem in noi ducem peste tot, dar ce e in jur scade sau multiplica in intensitate si atunci e bine sa alegem varianta care ne echilibreaza, ne prieste.

  • Am fost acum cativa ani in Brasov la o cununie civila in preajma Craciunului si am stat cateva zile acolo. Si mi-a placut :). Parca simti altfel sarbatorile acolo. Probabil ca simti altfel toata viata acolo dar asta n-am de unde sti.

  • Nu stiu de ce dar mi se pare putin ironic cum o olteanca cu sange aprins si-a gasit linistea in Ardeal 🙂 Oricum nu suna rau de loc, mai ales pentru cineva care are pe jumatate sange din Ardeal.

  • Buna Claudia, salutare tuturor.
    Sunt cativa ani de cand urmaresc blogul. Felicitari! sunt unul din multele persoane care apreciaza ce scrii, ce faci, ce fotografiezi, ce si cum gandesti.
    Brasov?! Da, mi-ai atins o coarda sensibila. De abia astept sa-i iau pulsul sperand ca nu voi fiu socat de aparenta (?) monotonie specifica Ardealului.
    Sa aveti un sfarsit de an asa cum il doriti.
    Alles gute!

    • Salut si multumesc frumos pentru mesaj, pentru feedback 🙂
      Sarbatori fericite si numai bine!

      p.s. sper sa existe si opinii in dezacord cu ale mele, sa descopar si eu lucruri noi de la cititorii mei 🙂

  • Fotografiile din Piaţa Sfatului sunt de sâmbătă 12 decembrie? Tocmai mă uitam şi eu pe pozele mele şi mi-a sărit în ochi ora: la tine e 7:25, la mine e 7:15 🙂
    Fix în sâmbăta aia admiram în Braşov, a doua oară în două zile, spectacolul imensului brad şi al luminiţelor.
    Şi că fie tacâmul complet, duminică aveam în plan să urcăm până la Cabana Postăvarul – am amânat ulterior, din lipsă de timp.
    Cât despre Braşov… ce să zic?! Deja mi-e un dor nebun! Oamenii sunt altfel, ritmul e altfel (aşa cum spui şi tu), o mare parte dintre oamenii „mei” de munte sunt acolo… iar acum vreo 15 ani trimteam CV-uri prin Braşov, să mă mut acolo; primisem chiar şi un răspuns pozitiv… sau aşa ceva; ce-o fi fost în mintea mea de-am abandonat?! Fix potecile astea la o aruncătură de băţ de ieşirea din casă mă atrăgeau, Bucegii şi Craiul la două aruncături…
    La mulţi ani şi la cât mai multă linişte interioară!

    • Da Ioana, din 12 decembrie, am fost în același timp în Piață 🙂
      Acum nu știm unde ne duce viața și cum se ivesc „invitațiile”, cert e că uneori trebuie să fim rapizi și să urmăm instinctul, să nu stăm prea mult pe gânduri că nu mereu e timp de gândire pentru decizii. Mă bucur că toate câte am trăit până acum au făcut să ajung în 2015 în Brașov.
      La mulți ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *