Zorii m-au insotit azi pe stradute pustii cu greieri in recital, apoi in gara, acum in tren. Orele matinale devin tot mai mult preferatele mele cu atat mai mult cu cat inca ma trezesc greu si-mi apreciez, dara, efortul.
Acum simt, prima oara dupa trei saptamani, ca stau jos. Desigur, am tot stat, serviciul meu presupune birou, dar nu e vorba de cum sta trupul, ci gandul, iar agitatia ultimei perioade n-a ingaduit ragaz. As putea spune, in gluma am facut-o deja, ca traiesc brusc viata de la 5% la 100% si adevarul imi cere statistica asta putin exagerata.
Ragazul acesta din trenul in mers il voi dedica oamenilor din jurul meu caci daca am o avutie nepretuita pe lumea asta, atunci ea numele oamenilor il poarta. Nu voi aminti ce ma consuma in aceste zile (ca doar e blog personal cu autor impersonal), dar ii amintesc pe oamenii ce ma ajuta sa pun la loc, sa refac energia, sa continui ghidata dintr-o vorba buna intr-alta.
Acolo unde credinta mea lipseste, cineva crede si pentru mine, acolo unde stiinta mea se opreste, cineva ma repune pe drumul solutiei, acolo unde gesturile mele par stangace cineva imi aminteste ca tot ce conteaza este dragostea din spatele lor.
Parca fiecare om din jur are un rol al sau indiferent daca imi e prieten apropiat sau nu. Un puzzle din suflete, iar cand simt asta, un soi de fericire ma invadeaza molcom si asezat.
In felul acesta reusesc sa merg inainte si sa fiu asa cum imi doresc eu in viata: de ajutor. Multumesc, va stiti, ma stiti, ne stim.
Ai admiratia mea si stii ca imi esti draga pe termen nelimitat. Esti chiar genul de om care mi-ar fi placut sa fiu daca nu eram eu. Fiindca inspiri si expiri putere. Prin cuvinte ce trec de ecran…
Uneori este buna si agitatia la ceva, perioadele astea fara ragaz aranjeaza lucrurile bine.
Eu iti doresc oricum mult succes in acest nou inceput de dupa Canada, care cred ca este mai degraba o reluare a vietii de dinainte de ea. Imbratisari de aici de la malul Loarei, unde toamna s-a instalat tare bine :(.
Chiar este o reluare in multe privinte Larisa, asta e cuvantul potrivit.
La randul meu primesc enorm, Irina! Si insasi faptul ca primesc ma incarca cu o energie pe care o dau fara preget mai departe. Uite, si faptul ca mi-ai scris e motiv de zambet sincer pentru mine caci puzzle-ul meu de suflete nu are numar limitat de piese, iar fiecare dintre ele isi are locul. Te imbratisez cu drag!
Ajutorul oamenilor este nepretuit. Stiu ce inseamna, am trecut prin momente in care n-as fi putut trece fara. In viata oferim intr-o parte si primim din alta parte. Asta se pare ca e regula.
Sunt in exact acel tip de moment si care doar printr-o intamplare a coincis cu intoarcerea din Canada. Nimic nu e intamplator desigur, e doar viata cu aranjamentele ei anti-plictiseala… Oamenii fac diferenta, de fapt, oamenii din jurul nostru ne reflecta adevarata amprenta.
Trebuie sa fii ca un titirez incarcata 100%! Avandu-i pe cei ce te indragesc alaturi atunci sigur poti sa zbori si printre stele! Bine-ai revenit la viata de dinainte! Canada a fost doar o scurtatura (poate…) de drumul ce tu-l stiai atat de bine 🙂
Ren, uite ca si atunci cand stii drumul se mai produc iesiri intentionate din decor. Fara ele cunoasterea nu vine, fericirea nu se identifica prin lipsa ei… Curajul de-a lua anumite decizii trebuie sa vina in pereche: sa si incerci, dar sa si renunti. Numai bine si tie, draga Ren!