Uneori am așa niște frustrări de român încât… mă macin într-o oarecare liniște și trec mai departe. Ca și tine, ca și altul, ca toți ăilalți români. Dintre noi, se numără pe degete cei care au făcut ceva. Cu adevărat ceva. Noi restul suntem parte irositori de frustrări, parte maeștri în nepăsare și indiferență. Și pentru că trebuie să facem și noi ceva, ne împărțim în două tabere: una mare a prostiților și una mică a ipocriților. Ăștia din urmă sunt cei mai periculoși pentru că toată gloata de prostiți le stă în față și ei pot exersa tehnici de manipulare pe toate nivelele posibile: de la cele nevinovate până la cele fără de reținere. Ipocriții sunt ăia care știu să ambaleze minciuna și să vândă până și adevărul astfel ambalat. Și ăstia mulții, prostiții, chiar dacă știu că e minciună, chiar dacă știu că-s doar niște clienți, niște carne de tun, stau acolo și primesc totul cu o frenezie ce frizează logica, realul. Crezi că nu ești în gloata asta? Mai uită-te o dată, mai gândește-te o dată, mai întreabă-te? Dacă nu-ți place cum sună, asta e, o să fi frustrat o vreme și o să-ți treacă…
Există tentația de a spune (și eu o am) că tu te-ai prins, că nu ești prostit, că ești exonerat din categoria asta nefericită. Greșit! Ai prostit pe careva azi? Ai fost ipocrit de cinci ori într-o oră? Nu? Atunci ești un prostit. Nu există băiat deștept decât la sensul figurat, ăla propriu s-a pierdut pe când tu aveai vise despre o viață mai bună pe bază de corectitudine, pe când îți vedeai de ale tale… Că nu ești în primele rânduri de prostiți asta-i altceva, locurile nu-s ca la teatru, aici sunt nelimitate și poți intra și după ce-a început spectacolul… Și apropo, degeaba strigi din fundul stadionului ”știu cine ești, ce ești!!” că ăla de pe scenă nu te aude și asta-i tot de gura celor asemeni ție, celor din jurul tău și din fața ta.
Construind pe aceeași metaforă a marii gloate, dacă stai destul de în spate cât să auzi tot mai puțin ce se produce în față, apoi ai șanse să fii întrucâtva fericit, să ai un spațiul al tău confortabil și să crezi că, văzându-ți de ale tale și cu puțin noroc, poți fenta ceea ce numești simplu: problema altora. În privința norocului treaba stă ca-n cântec: ”când s-o-mpărțit norocu, fost-am dusu la lucru… ” adică s-a dat cui a știut unde să stea strategic. E și asta un fel de muncă…
Nu mă feresc să folosesc cuvântul prostit (nu prost), știu că are mai multe înțelesuri, dar sunt sigură că vă gândiți la sensul potrivit. Și nu trebuie să rămânem înțepeniți în dicționar, manipularea din zilele noastre are un chip modern, subtil, trebuie să ținem pasul cu ea dacă vrem să mai avem habar ce naiba trăim: viețile și dorințele noastre sau pe alea care se vând?
Mă gândeam de ieri, de azi, la mineriada din ’90. Dacă aș putea să-i spun ceva lui Iliescu, aș avea un singur lucru: ”o să mori liber, dar istoria te va consemna ca pe un Criminal, așa cum ne va consemna pe noi ca pe niște Cretini. Diferența e că tu ai orgoliu și o să te doară să știi asta până o să închizi definitiv ochii”. Acum, că o fi istoria omenirii, că o fi nevoie de o invazie extraterestră…
Mă mai gândeam și la faptul că ne uităm admirativ la bulgari, la turci, până și la greci, de câte ori ies ei în stradă, cum reușesc ei să se mobilizeze și nu poți spune că-s nemți sau olandezi, că vin din altă serie de fabricație. În ascuns, visăm cu toții să fim mai mult decât un popor inert care viermuiește și așteaptă semnul vreunui ipocrit care să ne spună în ce direcție să mutăm tabăra. Dar am mai învățat că visele astea nu țin mult, ne ating în treacăt, simțim amărăciunea lor ca mai apoi să fim extrași din ea de glasuri salvatoare, ce redirecționează cu măestrie atenția până când indignarea se diluează tot împărțindu-se în cinci, în zece, în o sută zece:
aveți 3 notificări facebook… despre starea națiunii,
în seara asta la Happy Hour… toate gospodinele mâna sus,
la noi ofertele se țin lanț… de portofelul tău,
fiți cu ochii pe noi și veți câștiga… niște ochelari de cal,
Udrea divorțează… gaze de șist legea forează,
țineți-o într-o veselie… cât mai vopsim o roșie,
lăsați câinii liberi că ajută și la înfrânarea mersului pe bicicletă,
pe 13-15 ne întristăm, din 16 încolo re-uităm,
ura e votul național, lehamitea sportul,
presa a murit secerată de marketing,
când se nasc din statistică întâmplare eroii și geniile le ignoram precis, matematic,
să revenim la oile noastre… alții o duc și mai rău
…
și în timpul ăsta, marmotele care au înțeles că banii rezultă, precum căldura, din agitație, stau și colectează ca un fel de apicultori. Și ca să închei optimist, despre albinuțe se vorbește întotdeauna frumos, despre muște nu prea…
Prea multe metafore pentru gustul meu, iar problema lor e ca uneori in loc sa evidentieze ideile transmise le ascund si le fac intrepretabile in o mie de moduri de catre cititor. Recunosc ca n-am inteles nimic din postare.
O, Radu, esti un fericit atunci. Nu-ti fa griji, din ziua in care vei intelege o parte din ele ai deveni doar inca unul dintre cei multi…
tare mi e teama ca istoria nu l va consemna ca pe un criminal. in rest…toti suntem prostiti, mai trist e cand iti dai si seama. de aia as vrea sa ma fi facut mama mai proasta (nu ca acum as fi vreun geniu)
Cu timpul il va consemna, dar trebuie sa moara el si toti ai lui… ca nu degeaba i-a ”crescut”. Din pacate cand el va fi considerat criminal, putini si-l vor mai si aduce aminte.
Din pacate cei mai multi ne dam seama insa obosim s-o mai spunem, s-o mai recunoastem. De facut ceva, nici atat… Cateodata am impresia ca ne-am nascut gata obositi 😐
E mai rau decat atat. Sunt mai multe dimensiuni ale raului. Si cei „buni” ne-au facut rau. Din pacate raul este mai abstract si are mai multe fete.
Filmele western proaste sunt cu buni si rai. Cele bune sunt cu rai si si mai rai :))
Foarte buna comparatia Vali 🙂
Cu asta ramanem: impresii, constatari, concluzii si revenim la… inceputul cercului vicios.
Eu simt ca nu mai avem iesire 🙁
Planul de a ne aduce in stadiul asta a fost perfect! Sa sti Clau ca nu numai romanii sunt asa, americanii au ajuns la stadiul nostru, e drept ca au ceva decoratii de fatada.
Recunosc, sunt si-am fost prostita, frustrata nu mai spun si-as mai adauga…neputincioasa…:(
pai din neputinta scriu si eu… recunosc. asta e. mi-ar fi placut sa fac mai mult de atat, dar aici nu e cu jumatati de masura: daca faci ceva trebuie sa fie complet si sa conteze.
Dupa ce ne-a papat zmeul, n-a venit nici un fat-frumos… Dupa zmeu au venit doar niste negustori care ne-au vandut ieftin. Zmeul s-a dus, dar stirpea negustorilor pare infinita.
Negustorii astia au fost dintotdeauna pe faza, depinde cat de mult li s-a permis sa varieze marfa.
Ce am inteles eu din post e ca dupa ce ajunge in Canada orice roman ii transmite un mesaj lui Iliescu. De obicei mesajul nu e „de bine”. Si cred ca asta e prima fata a dezintoxicarii. Bea multe ceaiuri si plimba-te pe marginea apei. Aaaa, si neaparat inchide televizorul pe romani, daca e deschis. Si ziarele. 🙂
Te contrazic intr-un punct, eu cred ca Iliescu nu are orgoliu, de fapt el nu are nimic in afara de sange rece.
@Cora: pe Iliescu n-am incetat de 15 ani incoace sa-l tot „injur”… o faceam si inainte (si asta provenind dintr-un mediu psd-ist care e si acum tot… psd-ist), dar aveam cu cine sa fac asta verbal, fata in fata, nu ma apucam sa mai si scriu…
Nu urmaresc emisiuni romanesti cum n-o mai faceam nici in Romania de multa vreme, presa o citesc in acelasi ritm, cumva nu s-a schimbat nimic, poate doar faptul ca la un moment dat se aduna niste frustrari.
S-ar putea sa aiba orgoliu, oamenii ca el, insetati de putere, sigur au. Eu stiu un lucru: toate lumea merge seara la culcare si toata lumea are niste ganduri in momentul acela, cei cu un picior in groapa le au si mai si 🙂
Oricum, nu o sa gasesti adevarul pe youtube. Poate doar o treime. In zilele acelea si mai inainte am vazut destule cu ochii mei. Si unele nu s- au difuzat. Pot sa zic doar ca, de atunci ,nu am mai avut incredere in nici unii. Toti cei care apar pe sticla si au facut parte din structuri organizate (si demonii si ingerii) sunt niste mari mincinosi. Si in afara de omul obisnuit , nu exista ingeri in afacerea asta . Din pacate.
Sunt convinsa ca si acum sunt inca multe nedifuzate, nescrise publicului, insa nu e nevoie de prea mult ca sa stii ca acolo unor oamenii fara de vina li s-a aplicat o „corectie” cu intentii clare, politice cu scopul de a (re)instaura convenabilul regim in spirit comunist (cu un alt nume, democratic poate, insa cu aceeasi menire…)
Din pacate, nu se gasesc oameni suficienti de curati si de puternici care sa scoata la iveala adevarul. Cand vine vorba de istorie, orice moment mai tarziu decat cel potrivit e: prea tarziu.
…interesant eseul tau … la inceput ma gandeam sa te combat, macar un pic, dar mai apoi m-am gandit ca ai deptate ..desi ar fi loc si de nuante … uneori poti fi prostit, alteori cam ipocrit….adica este posibil ca, in situatii diferite, sa fii in ipostaze diferite.Mai pe urma m-am ontrebat ce ti-a venit asa, deodata, sa scrii despre asta … Mi-a placut asa cum mi-a placut si excursia la munte.In comments ai scris ceva minunat, care latent sigur a zacut in mintea mea, fara sa exprim verbal, dar asa am simtit si simt si eu:”…In fiecare tip de peisaj muntos regasesti alta parte din tine care iese la suprafata pentru ca uneori vrem desfatarea simturilor, alteori liniste, alteori doar cunoastere sau orgolii multumite etc.”.Vineri o sa plec in Retezat pentru cateva zile…o sa duc pe cineva cu mine acolo si abia astept sa vad ce din el va iesi la suprafata la prima vedere, dar si pe parcurs, pe durata calatoriei… O sa-i spun Retezatului ca am vorbit cu tine.Ciao!
Sa stii Mihai ce desi scriu pe-aici despre munte, flori, Canada si alte subiecte din jumatatea plina a paharului, eu urmaresc si sunt mai mereu afectata de jumatatea goala… Poate multa lume se gandeste ca daca scriu o postare mai altfel, mai radicala, are legatura cu Canada sau cu ce mai fac eu pe aici, dar in realitate, problemele mele sunt aceleasi si societatea romaneasca ma preocupa la fel de mult ca inainte. Cat despre problemele de suflet, constiinta, etc. astea nici atat nu s-au schimbat.
In privinta aciditatii pe alocuri a textului, desi scriu de obicei in stilul meu romantat, o fac pentru ca imi pastrez ironiile si duritatea pentru mine, le cam cenzurez pentru ca nu e asta locul in care sa-mi exprim tot felul de pareri. Si am multe, prea multe.
Multumesc pentru gandul bun, spune-i Retezatului ca doar sa-i gandesc numele si mi se umple sufletul de imagini frumoase, ca de vis… Si sper ca din omul pe care-l duci acolo sa iasa la suprafata lucrurile la care te astepti sau care te vor suprinde… placut, desigur 🙂
Salutari si drumetie cu bine!