Până să primesc cadou un anume puzzle nu auzisem de Escher, Maurits Cornelis Escher. Până să trec de jumătatea puzzle-ului, desenul pe care îl tot refăceam din bucăți nu reprezenta decât un desen în creion pe o temă ”imposibilă”. Construind însă, desenând la rândul meu cu mici piese de carton, fascinația începea să prindă contur. Nici finalul – cea mai grea parte – nu a știrbit-o, iar olandezul Escher se înscrie de-acum pe lista artiștilor mei preferați. Bag de seamă că am o slăbiciune pentru olandezi, van Gogh fiind pictorul în ale cărui creații îmi regăsesc cel mai mult universul trăirilor.
Waterfall – Cascada – este unul dintre desenele pe tema imposibilului: apa curge în jos ajungând de fapt două etaje mai sus și învârtind roata cea mare ”la infinit”, păcălind înadins creierul ce va căuta o explicație pentru ceea ce văzul tocmai îi transmite. Soluția vine din combinarea a două triunghiuri Penrose, ”imposibile”.
“What I give form to in daylight
is only one percent of what I have seen in darkness.” (M.C. Escher)
(Ceea ce creez la lumina zilei este doar un procent din ceea ce am văzut în întuneric – trad. aprox.)
Despre M. C. Escher și lucrările lui sunt foarte multe de citit și e foarte greu de sistematizat o astfel de cantitate de informație pentru că nu e vorba doar despre arta grafică, gravuri ci și despre faptul că acestea vin din preocupările științifice continue, foarte multe având la bază motive matematice (geometrice mai ales). În același timp a abordat o multitudine de curente artistice și a deschis calea altora noi fără a aparține unui stil anume, ci pur și simplu a dezlănțuit sub creionul său o lume de dincolo de imaginația oamenilor de rând (citatul din debut confirmă crezul său artistic).
Waterfall: în vârful turnurilor Escher a plasat câte un cub (poliedru cu șase fețe) intersectat cu un octaedru (poliedru cu opt fețe) între cele două figuri geometrice existând tot felul de legături despre care am citit și care mi-au reamintit (uitasem!) cât de fascinantă este de fapt, matematica.
Și ca să vedeți că am toate motivele să mă las cucerită de Escher, răsfoiți o colecție de pe wikipaintings care vorbește de la sine și pe care, deși e imensă, am văzut-o deja de două ori. Veți găsi acolo imagini cunoscute pentru că multe dintre ele au fost preluate de tot felul de articole, cele mai multe fiind dedicate iluziilor optice, însă, la un loc arta lui mai mult decât un joc, e revoluționară, anticipativă. Iubitorii de călătorii pot regăsi Roma și multe colțuri pitorești din Italia unde artistul grafic a locuit o vreme.
Day and night (sursa: wikipaintings) Drawing hands. (sursa: wikipaintings) Dolphins – preferata mea 🙂 (sursa: wikipaintings)
Pentru final am păstrat un scurt montaj ce surprind etapele de rezolvare a unui puzzle cu dichis 🙂
p.s. cu dedicație iubitorilor de munte, un fel de-a privi altfel lucrurile:
„So let us then try to climb the mountain, not by stepping on what is below us, but to pull us up at what is above us, for my part at the stars; amen” (M.C. Escher)
p.s. Dacă ajung vreodată la Haga o să trec musai și pe la muzeul Escher. Am zis 🙂
Ce detalii la mâini, și la David tot la mâini m-am uitat cel mai mult. Și la bărbați tot la mâini mă uit. 🙂 Am găsit un numitor comun. Oricum desenul e bezmetic.
Recunosc ca alegoriile au fost cele care m-au fascinat in desenele lui Escher. Desenul cu mainile e un fel de ars poetica, de fapt sunt doua astfel de desene, mai e unul cu doi pesti, in care isi explica crezul sau artistic, viziunea, dar si metoda creatiei.
Si e drept ca la capitolul viziune a anticipat mult din arta viitorului. Cand i s-a spus ca apartine genului op-art („aparut” in anii 60), Escher le-a raspuns ca el nu stie ce curent artistic e asta, ca el asa creeaza de deja treizeci de ani 🙂
„What I give form to in daylight is only one percent of what I have seen in darkness.” – se aplica tuturor. Greu este insa sa reusesti sa aduci cat mai mult mai lumina. Adica sa materializezi acel „ceva” cu care esti daruit.
Interesant este ca in munca asta de „aducere la lumina” se imbogateste si partea vazuta in intuneric. 🙂
Daca Escher spunea (si el nu era un om prea modest) ca doar 1% aduce din intuneric la lumina, apoi oamenii obisnuiti aduc vreo… 0.01%?
Din proprie experienta, atata cata e, iti spun ca e incredibil de frustrant sa vezi pe intuneric mai mult decat poti spune pe lumina…
🙂
Perioada italiana pare foarte creativa si cu imaginatie! Interesant! Nu stiam de acest artist.
In cat timp ai terminat puzzle-ul?
N-am stat sa contorizez timpul, dar cumulat mi-a „mancat” vreo trei duminici. Fiind doar pe nuante de gri si cu zone cu detalii destul de greu de deslusit, e un pic mai greu decat altele (am mai facut doua acasa, la Bucuresti). Chestia e ca ai nevoie de lumina buna 🙂
Cu cat e mai greu de deslusit cu atat de prinde mai mult 🙂 E fain un puzzle in mii de bucati, sa-l asamblezi cu prietenii.
…cu prietenii la un vin 🙂