Cum am ajuns aici

viata expat singurate natura alergare

Între toamnă și iarnă, pe un forestier îmbibat de apă, printr-o pădure ca un scut în calea vântului și-a burniței reci, iată-mă alergând cu încă două fete pe care abia le cunosc. Vorbim în engleză, limba care ne conectează poveștile rulate rapid, cu rândul, pentru că venim din țări și culturi diferite și simțim deopotrivă nevoia de-a completa tabloul lui Cum am ajuns aici. Măcar suntem vorbărețe și asta continuă să mă uimească oriunde în lume: fetele care aleargă, vorbesc pe măsură!

...citește mai departe ↑

ieri, azi sau mâine, copiii totuna

generatii fete

Burnițează și sunt patru grade, astfel că imediat observ că M nu are căciula pe cap, șuvițele ieșind de pe sub glugă. O întreb și-mi spune că a pus-o în rucsac, ca să nu o uite la E. Bun argumentul, adresa e aproape, n-are sens să insist. Ne apropiem de casa colegei și e momentul să le las să meargă singure, lucru pe care abia îl așteaptă, vizibil, nu e nevoie să fie adolescente ca să se bucure că scapă de părinți (și au abia șapte ani).

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 10’23] Tot vacanță e și când nu pleci undeva

toamna vacanta liana rosie

Tocmai ce a trecut prima vacanță de trei săptămâni a Mirunei, petrecută în Elveția, fără să venim în România, fără să mergem în altă parte. Mi-am imaginat cum vor decurge lucrurile, dar realitatea s-a dovedit mult peste, în sensul că nu am făcut mai nimic din ce sperasem că voi realiza nepunându-mă pe drumuri. Singurul beneficiu, dacă i se poate spune așa, e că am supraviețuit cu Miruna jeluindu-mi-se zilnic despre plictisitoarea vacanță în jurul casei, fiind și o lecție despre cum vacanța nu înseamnă automat să pleci, să călătorești. E interesant cât de repede se formează niște asocieri menite să aducă nefericirea încă de la vârste timpurii.

În privința mișcării, octombrie a fost luna lucrurilor multe și mărunte, căci mai există și din acestea. De fapt, ele sunt majoritare, dar ni se par, în mod greșit, modeste. Am avut parte de câteva alergări cu chef și de suficiente mini drumeții cât să mă simt pregătită pentru un noiembrie în care chiar vine toamna.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 09’23] Luna în care au venit prietenii

prietenii vizita Elvetia 2

Septembrie e luna în care au venit prietenii. Trei zile de care nu mă pot văita că au trecut prea repede, sentimentul dominant fiind de recunoștință și așa vreau să rămână. Septembrie e luna în care, trecându-mi-se pragul, a devenit mai suportabil spațiul acesta unde frământările fără cap și coadă se trezesc înaintea mea și se culcă după mine. Au fost aici, iar dacă ei au fost aici, poate nu sunt nici eu chiar atât de departe…

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 08’23] Sfârșit de vacanță la Brașov, început de școală în Elveția

Brasov Tampa apus 2

August s-a dovedit cea mai intensă lună a anului. Am umblat, scris, simțit mult. De parcă au trecut două luni (sau două lumi), nu una. Sfârșitul verii, pentru că în Altstätten, e definitiv dusă, m-a înfrigurat cu cele unsprezece grade și m-am panicat: eu, încotro?

Miruna a început clasa întâi pe 14 august și școala pare minunată, o continuare a jocului și-a copilăriei printre litere și cifre ce se arată răzlez, fără să se impună ca o schimbare majoră. Așa am realizat că eu chiar am nevoie de una, de o direcție, un plan, un job, de oameni; rutina de-acum plus ce scriu, simt, cât alerg, ce munți văd, ce doruri îndur, nu-mi mai e de-ajuns.

...citește mai departe ↑