meet the sun
Impresii, gânduri, povești cu tâlc. Frământări sociale. Mărturisiri impulsive. Pagini de jurnal.
Se spun atâtea lucruri despre zâmbet, despre beneficii aduse stării interioare, despre impactul asupra celor din jur, despre cât de mulți mușchi sunt implicați și cum poți diferenția un zâmbet fals de unul adevărat. Însă mai are și o altă putere, aceea de a vorbi în locul tău. Iar uneori ai prefera să n-o facă.
O nouă postare mai mult despre alergare și mi se pare normal să vă anunț încă de la început tema, că poate nu sunteți pasionați. Dar pozele sunt multe, cum v-am obișnuit, dacă aveți chef de vizitat virtual plaiurile elvețiene obișnuite, nu acelea la care se merge țintă în concediu. Titlul conține o bucurie, dar și o mirare, căci și aici, ca și acasă, a venit brusc vara după un val de ploi și frig. Ieeei!
Totodată, vreau să mulțumesc celor care s-au abonat între timp și celor care mi-au trimis mesaje sau feedback. Știu că un blog e fix ca o picătură în oceanul „social media”, se pierde, nu se vede, nu are impact etc., însă e pasiunea mea și totodată crezul meu că fiecare suntem croiți pentru un anume tip de creativitate pe care, din motiv de evoluție, bănuiesc, simțim neapărat să o dăm mai departe. Poate chiar acesta e mesajul meu cu scrisul, cu alergarea, cu florile: e important să ai pasiuni. Nu trebuie să fii primul, cel mai cunoscut, mai talentat etc., ci să-ți fie bine făcând asta și să transmiți genul ăsta de energie și celor din jur.
Aprilie, cea mai așteptată lună din acest an, a fost despre vizita prietenilor aici, urmată de mini vacanța noastră acasă. Bucurie cât cuprinde, dar și un pic de stres să nu apară ceva care să disturbe ordinea bifelor din calendar. Cu câteva provocări, m-am ținut și de planul de antrenament și mi-am dovedit că și eu pot să fiu obsedată conștiincioasă. Acum, ceva mai liniștită fiind, privesc înapoi și mă simt încărcată de energie; din care îmi propun să consum econom, să-mi ajungă până la vară. Căci mai așteptată decât vacanța ce-a trecut este cea care urmează 🙂
În luna în care de obicei îmbătrânesc, am alergat mai mult ca niciodată. Și n-aș vrea să transform acest blog într-unul exclusiv sportiv, dar e cam tot ce mi se întâmplă în această perioadă. Probabil m-am păstrat pentru aprilie care va însemna prieteni, socializare, revenire acasă, revedere cu toată lumea cât cuprinde și, desigur, alergare.
Ce mă mai aduce în ochii voștri sunt pozele, astfel că impresiile foto din Elveția continuă să apară în versiunea orășelului de provincie unde e deja primăvară, mai puțin în diminețile când ninge peste noapte. Și se întâmplă des.
O avea februarie zile puține, dar dacă te-apuci de alergat după un plan și nu după chef, se înmulțesc. Fug de când mă știu, pe la 33 am început să și alerg, dar ca să mă încumet la un program serios mi-au mai trebuit încă zece ani și o conjunctură la care au contribuit timpul mult și motivația puțină. Despre cum am ajuns să alerg mai mult ca niciodată și cui datorez schimbarea, detaliez în jurnal.
Februarie a fost și luna în care, în lipsa gerurilor, pe Valea Rinului ghioceii au împânzit grădinile, fulguiți timid doar de câteva ori. Și chiar dacă n-a fost o iarnă geroasă, asta nu înseamnă că nu am dârdâit puțin la parada de Fasnacht de pe urma căreia am făcut și pentru voi un colaj video. De-altfel, am pregătit și o generoasă secțiune de povești foto cu ce se mai vede prin Altstätten.