One (sau poveste de adormit bunicii)

Eh…

Off…

Hm!

Am oftat destul si pot sa incep. Sau sa nu mai incep nimic. Ezit.

As putea incepe o poveste pe care o spuneam de multe ori cand era mica. Eu – bunicului care nu putea sa adoarma. Era cu un imparat, pentru care gaseam in fiecare seara alt nume. In felul asta, daca schimbam imparatul schimbam povestea. In viata nu e totusi asa de simplu. Atentie, povestile pot fi lungi si au rolul sa adoarma.

Dar sa continui. Intre timp rontaiam paine neagra, dar calda pe care o aducea bunicul intr-o geanta si ea neagra… cand iesea din schimbul doi. De fapt, inainte iesea din mina, apoi din schimb, apoi trecea pe la fabrica si lua paine. Ardea si se incalzea si el de la ea…

Dar sa revin. Painea era divin de buna, coaja pentru ca era crocanta, miezul pentru ca era inca fierbinte. Ii simt gustul si acum, mi se face pofta chiar…

Printre inghititurile mici si mestecatul energic povestea incepea cu un imparat. Nu intelegeam de ce, dar trebuia sa existe o imparatie si deci, un imparat. Imparatul ori avea fete, ori feciori. Schimbam cum voiam… faceau cu randul de fapt. Si ei aveau nume diverse, dar toti erau frumosi si priceputi la toate. Imi placea sa le dau printeselor rochii diafane si sa le las parul despletit. Un par lung asa cum eu nu aveam inca. Si poate nici rochii. Iar printilor le daruiam cai albi, cei mai puternici si le spuneam sa fie blanzi si curajosi. Si ei erau.

Imparatul era intotdeauna trist pentru ca era singur. Asta nu stiu de ce. De ce nu exista imparateasa? Pentru ca era povestea mea si poate eu eram aceea. In mintea mea de copil ii spuneam si imparatului povestea nu numai bunicului. Din cand in cand, ma opream:
– Adormisi, tataie?
– Nu, nu… tu zii acolo!

Si continuam cu aventuri incredibile in cautarea dragostei despre care stiam tot din povesti. Printii mureau si inviau, printesele se luptau cu vrajitoarele, iar imparatul astepta ca singuratatea lui sa ia sfarsit si sa-si lase imparatia nepotilor.

Bunicul mai scotea din cand in cand cate-un zgomot, semn ca povestea intra pe un fagas cunoscut din alte seri, asa ca schimbam. Firul de matase devenea pasare de argint, iar vrajitoarea se imblanzea. In viata nu e totusi asa de simplu. Stiu, ma repet.

Povestea avea mereu alt final, chiar daca fericirea era aceeasi. Imparatului meu ii albea parul, iar din barba lui manutele copilasilor impleteau codite… Le spunea povesti.

Povestile lui erau mai frumoase ca a mea. Mi le imaginam si fascinata ma pregateam pentru seara urmatoare. Miile de scenarii se bateau pentru suprematie. Painea se terminase, imparatul meu ma privea si el multumit. Din adancile lui batraneti.
– Adormisi tataie?
-…