Judecand dupa marimea si rangul acestui oras te-ai astepta ca originile sale sa se piarda in negura timpului si mai mult decat atat sa se grupeze mistic in jurul vreunui castel medieval sau a vreunei cetati si eroi egendari cum i-ar sta bine oricarei capitale de tara pana la urma. Dar nu, totul se opreste si incepe de la ciobanul Bucur si oile sale care stapaneau bucatica asta de campie.
Evident nimeni nu se simte in drept mostenitor al celebrului, doar cu numele, pastor ori pentru ca nu e una dintre cele mai nobile origini si indeletniciri pentru pretentiile de cetatean al capitalei, ori pentru ca fiecare s-a aciuat pe-aici dupa cum vremurile si nevoile l-au adus.
Ce mi-e insa foarte clar e ca oile n-au plecat nicaieri, sunt tot aici si continua sa pasca iarba acestei campii, ce-i drept nu prea mai e iarba, ci blocuri (turn), si nici campie nu prea mai e ci o groapa aflata la un subnivel convenabil scurgerilor de toate felurile. O groapa fara fund de-altfel.
Cum spuneam, oile au ramas.
Oi molatice, blazate de soarta anonimatului sau oi vioaie peste masura dornice de afirmarea pe imasul tuturor posibilitatilor,
Oi neimbaiate sau scaldate in parfumuri exotice de vant capitalist,
Oi latoase cu ciulini incurcati in plete sau exploatate la maxim prin tunderi succesive si nemiloase,
Oi prietenoase chiar si cu lupii deveniti catelusi intre timp sau oi cu nervi intinsi la maxim ca niste arcuri pregatite oricand de tragere, numai sageti sa fie,
Oi care conserva extraordinarul spirit de turma sau oi care ratacesc vesnic prin muntele comercialului superficial in cautarea brumei de adevar,
Oi care si-au tradat consoarta balaie din Miorita si care nu si-au prevenit stapanul de iminentul omor, ci dimpotriva l-au planuit ele insele incet si sigur impreuna cu fiecare nou venit…
Si ar mai fi oile care si-ar depasi conditia daca ar sti sa se uneasca si sa nu mai umble ratacite, sa vorbeasca in cor cand trebuie si nu fiecare pe limba ei toate deodata, sa treaca dincolo de egoismul ideilor proprii si sa lase tanguirea mai prejos decat faptele: „imi pasa! si uite ca mai si fac ceva pentru ca-mi pasa!”
Pana una alta, pastorul lipseste si oile isi fac de cap slobode si fericite. Insa oaia tot oaie ramane si va rataci mereu (de una singura sau cu turma) pana cand in groapa dejectiilor va sosi si ciobanul potrivit. In lipsa lui ne-am putea multumi si cu unul mai mic care sa se numeasca totusi Bunul Simt.