O poveste cu mult nisip

– Să-ți spun o poveste până adormi?
– Dàaaà!

Era odată o fetiță care a mers pentru prima oară la mare. Nu i-a prea plăcut apa, abia de a atins-o cu tălpile, dar a iubit din prima clipă nisipul. Nici măcar nu spunea că își dorește să stea cu orele cu mâinile în nisip, era suficient să fie lăsată cu orele cu mâinile în nisip. Mama avea grijă să fie ore cu soare blând de amiază sau ore de umbră sub o umbrelă. Fetița nici că observa umbra, soarele, contau doar nisipul și jucăriile interesante care puteau fi smucite fără prea multe lacrimi de la copiii din jur.
Mai conta și apa mării pe care mama i-o căra cu găletușa ce se golea repede în formele colorate și devenea ciorbă sau paste. Apoi mama și-a luat două găletușe ca să fie mai spornice drumurile între malul plin de scoici al mării și bucătăria de nisip a fetiței.

Nisipul era chiar peste tot, printre oricare două degete și pe fundul oricărei sacoșe, chiar și în părul blond unde își putea camufla liniștit granulele de cuarț și alte minerale. Nisipului nu doar că îi plăcea fetița, dar mai ales loțiunea aceea lipicioasă ce ținea soarele departe dar pe el îl ajuta să se lipească de pielea ei albă și fină.

Pe pleoape, chiar și pe pleoape, pe obraji se așeza ca pistruii primăvara, la gât ca un colier și pe restul corpului ca o armură. E lesne de înțeles că nici fetița și nici nisipul nu au iubit dușul ce i-a despărțit necruțător de mai multe ori pe zi…

– ‘isip?
– Muult niiisiiip!

Cât putea vedea cu ochii NiiiiSiiiiP, dar a priceput repede că nu trebuie să se joace cu tot, că e tot la fel, dar ca niciun alt nisip de acasă. Fetița își afunda palmele în niiisiiip, apoi le spăla cu apă precum o rățușcă aripile, apoi iar le acoperea cu niiiisip. Uneori își făcea masaj până spre coate și se spăla pe picioare cu niiisiiip. Masajul aluneca firesc și spre mâinile sau picioarele mamei care-și imagina un gomaj necesar spre a suporta măcar un minut supliciul.

Când fetița a mâncat NISIP cu pumnul, râdea și alerga desculță prin nisipul fierbinte, scuipând și scoțând limba la apropierea cuiva ca mai apoi să ducă iarăși un pumn de NISIP la gură. Voia desigur să atragă atenția, dar nici niiisiiipul nu părea să aibă un gust rău. Jocul i-a fost întrerupt de o spălare forțată în apa mării pe care a urlat-o ca din gură de șarpe.

Mama voia să se joace de-a ascunsul tălpilor în nisip, dar fetița se temea de dispariția lor și le dezgropa imediat aruncând nisip în toate părțile ca un excavator din cale-afară de harnic. Mama nu avea voie să intre nici sub nisip, nici în mare, dar pe uscat se putea îndepărta oricât ca în simularea ratată a unei iminente rătăciri.

Și ploua cu niiisiiip, ningea cu niiisiiip, valurile mării se tot spărgeau la țărm ignorate, fetița întorcea spatele mării, mama le privea pe amândouă, le auzea pe amândouă, mare – copilă, copilă – mare, plimbându-și degetele prin niiisiiip desenând, deloc aleator, efemere infinituri…

Iar când și marea și fetița stăteau locului…

– Fetița erai tu Miruna ce deja dormi, dar o să încheiem povestea când vei fi mare și doar pozele îți vor descrie sumar prima ta întâlnire cu marea. Cu Marele Nisip.

[Venus, iunie 2019, din seria Micile amintiri neUitate dedicată Mirunei, reproducere după o poveste reală și mult mai inspirată de noapte bună]