Unui om rănit în dragoste nu-i spun că mâine va iubi din nou, ci să-și ducă suferința cu aceeași măsură cu care a iubit pentru a putea cu adevărat iubi cândva, din nou.
Unui om bolnav nu-i spun că mâine va fi bine pentru că nici doctorii nu știu uneori, ci să aibă răbdare pe drumul vindecării sale.
Unui om în nevoie nu-i întind mâna de ajutor din mândria sau nevoia de a ajuta, ci din înțelegerea nevoii sale.
Într-o singură zi am primit două lecții, de două ori mâna de ajutor mi-a fost întinsă, una de către natura oamenilor, alta chiar de la natură și din amândouă am înțeles cât de mult contează înțelegerea a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu putem primi lecții zilnic și, chiar de-ar fi așa, am ajunge să le ignorăm printr-o asimilare plată. Pe de altă parte lecțiile contează atunci când însăși nevoia noastră curentă sau abia trecută vine în întâmpinarea lor. Altfel nu staționăm prea mult în jurul nevoii după ce am găsit rezolvarea ei; de ce-am empatiza¹ gratuit, de ce-am reacționa generos când sunt atâtea altele de făcut, de simțit??!
Înțelegerea e subiectivă, însă uneori e nevoie ca ochii ei să se ridice deasupra celor de lângă și să privească mai departe și mai departe până când indiferent cât de necunoscuți ne sunt semenii, să ne ajungă cunoscută nevoia lor, a noastră, comună. În astfel de momente unice, magice se naște desuetă, dar mai dorită ca niciodată…
hai să dăm mână cu mână
Un neam își are această menire de a-și da singur mâna de ajutor atunci când toți ai lui ce au capacitatea de a înțelege, de a vedea mult mai încolo de nevoia lor imediată, apropiată nu trec mai departe, ci ajută.
Dragi români, solidaritatea acestui neam e nevoia noastră, e lipsa noastră, e strigătul acela pierdut care ne știe pe fiecare pe nume, pe care îl auzim, dar nu-l (și) ascultăm pentru că nu are chipul concret al aproapelui. Să-i dăm o mână de ajutor.
___________________
¹a empatiza – ”verb” utilizat frecvent, dar care oficial nu există în DEX; eu sper să intre în edițiile următoare.
da, am uitat sa fim solidari, ne ingrijim fiecare cum putem de coltisorul nostru, sperand sa nu trecem vreodata prin asa ceva…este poate eficace, dar mi se pare egoist, nu cred ca asa te protejezi, ci te indepartezi cumva de natura ta umana.
Nu se poate! Romanii nu mai pot fi solidari! Chiar ieri m-am enervat cumplit la primirea unei vesti, la mitocania unui roman de-aici din State, din echipa lui Zen, care calca tot in picioare, cu precadere semenii, ca sa-i fie bine numai lui.
Nu mai exista timp ptr vindecare ci doar speranta, atat! Nu mai exista solidaritate ci doar instinct de „supravietuire”…
Lumea s-a schimbat radical, spre rau si fara leac…:(
Pai romanii care emigreaza gasesc totul de-a gata, dar asta nu inseamna ca inteleg ceva din asta sau ca-si vor schimba firea. Omul de nimic e de nimic oriunde s-ar duce.
Claudia, multumesc, un articol adevarat, scris din inima. A empatiza – asta incerc sa fac de multi ani si sper ca prin ceea ce fac in continuare sa-i determin macar pe cativa din jurul meu sa inteleaga necesitatea acestui proces. Sper sa am timpul sa scriu si eu cateva cuvinte pe aceasta tema.