Nocturne, ca la 36

15martie2017

Îmi pun în miez de noapte două dorințe. Prima, să mă găsească toate aniversările în brațele omului iubit, ca acum. Și a doua, dacă am trăit treizeci și șase de ani fără copila mea, să fac cumva să mai trăiesc încă pe-atâția cu ea.

Alerg nocturn pe Tâmpa cu dragii mei prieteni Mike și Radu. Lumina frontalei mângâie șiruri de copaci, tot ce văd sunt trunchiuri și pietre și frunzele anului trecut pe potecile încă umede, doar Brașovul privit de sus e o rețea de cărări aurii ce mă hipnotizează pentru o clipă. Greu la deal, oarecum greu și la vale, iar acasă sunt așteptată ca mama ce și-a luat zborul din cuib un pic cam mult. Și mă mai așteaptă ceva – o mumă de febră musculară de care cumva îmi era și dor.

Și înainte să vină iar miezul nopții, mi-am amintit că aveam obiceiul lunar de a face o donație, fie pentru un caz umanitar, fie pentru un proiect în care cred. N-am mai amânat, mi-a luat câteva minute.

Aniversăm o dată pe an și totuși fiecare zi e ziua noastră.


Comentariile sunt închise din același motiv pentru care nici data de naștere nu e publică pe facebook, dar vă mulțumesc cu drag pentru gândul bun.