O expoziție de artă a grădinăritului (Mosaiculture) și o ”piesă” numită sugestiv: Mother Earth. Nu știu dacă artistul o fi având în minte mesajul: cu ochii închiși la abuzurile oamenilor, dăruindu-le totuși roadele și frumusețile sale, Pământul generos le rabdă pe toate… Eu pe acesta l-am trăit cu gândul la ce se întâmplă acasă, cu toate că aș prefera mai degrabă o apostrofare: nu mai am ochi pentru voi!
Am scris mult pe facebook zilele astea. Am scris și o să mai scriu pentru că sunt lucruri în care cred idealist, naiv, uneori dureros de realist. Le mulțumesc celor care au ieșit în stradă pentru voința lor și pentru exercițiul civic, democratic, de libertate. Anul trecut La Fântână erau 200 de oameni, anul acesta au fost 2000. Câte 2000 pe seară, dar cifrele nu contează ci faptul că ne adunăm și ne ridicăm, că învățăm să cerem drepturi. Aceiași, puținii, cei care folosim gramatica și ignorăm televizorul, cei care ne gândim la Roșia Montană ca la un simbol pentru că abuzurile asupra naturii și chiar naturii oamenilor nu sunt doar acolo ci în toți munții și în toată țara.
Ceea ce se întâmplă în aceste vremuri nu este doar o încercare de salvare a mediului ci și a moralității acestui popor care nu se vinde din sărăcie, ci din patima efemeră de-a mai face un ban în plus, de-a mai roade un ciolan pentru că de ros tot aceia care se pricep o vor face. Adevărații săraci nu vor primi nimic din afacerea asta. În idealismul meu văd cum natura se mai poate salva, omul însă îmi dă frisoane…
Pentru cei fără facebook (”gazeta” acestor zile, iată că are și fb-ul utilitate!), pentru cei care trăiți cu iluziile vândute de posturile tv, tocmai acelea care n-au transmis protestele, dar v-au ținut trei zile la foc continuu cu moartea unui ”rege” sau cu nunta vreunei pițipoance, mai informați-vă un pic, mai deschideți ochii și să nu credeți că le-ați văzut pe toate, că vârsta sau meseria vă exclud cumva interesul. Mai devreme sau mai târziu vă vor ajunge și pe voi lucrurile astea și ce veți face? veți emigra într-o țară unde cineva a protestat destul ca să facă lucrurile să meargă? Pentru că așa merg lucrurile în alte părți: omul luptă pentru drepturi nu așteaptă să le primească pe tavă!
nu va mirati ca protestele continua, RMGC a bagat bani in reclama cu anii si a intoxicat milioane de romani privitori la tv si doar acolo, din pacate…
Romania INCA mai e frumoasa, traditionala, salbatica, spirituala ceea ce prea putine tari europene vestice mai au de oferit, ceea ce Canada sau SUA n-or sa aiba niciodata. Ii datoram multe acestui pamant si chiar daca uneori problemele sunt in coltisoare de tara unde n-am ajuns inca, nu inseamna ca le putem ignora.
cei care viseaza la salariile RMGC ar putea la fel de bine sa se inscrie la testarile de medicamente: niste bani frumosi azi pentru DOAR niste pilule, maine e posibil sa faci cancer, dar sa fim seriosi, de-abia maine!
naivi nu sunt cei care cred minciuni (aceia sunt dezinformații), naivi sunt cei care speră că pot ridica un zid în calea minciunilor.
eu sunt un naiv, sper că și tu ești, pentru că s-a umplut țara de deștepți care primesc bani spre a ”ne face din vorbe”. e nevoie de mii de naivi să scoată o piatră aruncată în apă de un vânzător de țară, iar în cazul RMGC sunt mai mulți mincinoși pe bani decât poate mintea noastră să priceapă.
trebuie doar să persistăm în timp până li se vor termina banii.
Nu vreau să fiți de acord cu mine, nici pe departe, ci să vă puneți întrebări firești: de ce se opun totuși oamenii de atâția ani, de ce RMGC a investit atâția bani, de ce se dă o lege ”specială” când deja există legi, de ce televiziunile tac și mai ales, de ce tu nu te manifești civic, făcând pur și simplu risipă de figurație în acte ca cetățean…
Pot sa ma risc eu sa raspund la ultima intrebare?
Pentru ca suntem unul din popoarele Europei extrem de greu „de reformat”. Suntem inca inchisi nu neaparat in obiceiuri ancestrale, ci in mentalitati de acum 50 de ani. Pentru ca avem un invatamant jalnic si pentru ca un elev de liceu nu stie despre democratie decat cel mult ca aceasta inseamna „voia poporului” si aceasta voie se manifesta din patru in patru ani si atat. In rest popurul nu are voie sa aiba nevoi. Si daca are, cetateanul si le rezolva la nivel individual. Se descurca. Da o spaga mica aici, vorbeste cu pila acolo si iese la liman.
Apoi, inca de copil eu am fost invatata sa nu ies in strada. Cred eu din doua motive:
1. in subconstientul parintilor mei iesitul in strada era legat de manifestarile pro comunism la care au luat parte elevi sau studenti fiind.
2. pentru ca doar golanii ies in strada. Cred ca in memoria multora inca raman scenele cu minerii care au intrat in capitala si s-au revoltat pe tot si toate.
Dar lucrurile astea se vor schimba. Ma uit in jurul meu si vad cu fratele meu creste drept si articulat. Ma bucur cand mama lui Radu citeste o carte in loc sa mai aprinda televizorul si cand ai mei ies in strada, de buna voie, judecand situatia, fara sa stie de valurile de discutii de pe FB dar privind si peste complicitatea televiziunilor romanesti.
Asa simt si eu, ca lucrurile se schimba, se vor schimba. Pur si simplu societatea simte nevoia sa se autoregleze.
“Am suferit 13 ani în temniță pentru un popor de idioți” Petre Țuțea
„Un popor de oi naște un guvern de lupi” Florin Constantiniu (de fapt, primul care cred că a spus-o a fost jurnalistul Edward R. Murrow – “A nation of sheep will beget a government of wolves.”)
mersintins,
Cristi
Eu spun doar atat: la vremuri noi, oameni noi.
Nu stiu cine a spus-o, insa cam trebuie sa ne gandim la viitor si sa actionam in prezent. Trecutul e important pentru a invata din el, nu a trai in el…
De ce, de ce …Se tace pentru ca e aprobare de la Inalta Poarta a zilei de azi. Si nici un politician din nici o functie nu vrea sa-si forteze norocul. Cei care ar trebuie sa ne ajute cu civilizatia ne dau doar putina cianura.
Se tace pentru ca s-au luat bani, pentru ca s-au dat functii, pentru ca ciolanul promite si mai sunt unii care tac de frica, ei ramanand cramponati in vremurile trecute cand sloganul multora era: șșșș! să nu te-audă careva!
Ghinionul lor este ca generatia tanara si intelectuala( chiar si asa putina cata e) a ratat chestiile alea cu ”tot prostul are serviciu dupa ce termina scoala”, ”sa ne dea statul”, ”sa nu suparam pe… tovarasu” etc. si, in plus, citeste despre martirii comunismului, stie de ce merge sau nu la vot, stie ce-i aia reclama etc.
Dupa cum spuneam, ne imbatam cu para rece daca credem ca generatia noua… de politicieni nu e similara cu cea veche. Ne tot aparam de lupii batrani si papa lupii tineri. In Romania a fost mereu o problema a coruptiei. Nu a inceput in 45. Carol II a fost „tepar”, primul Carol de asemenea. La fel inainte, in timpul si dupa fanarioti.
E un stil de viata in locurile acestea. E o naivitate sa crezi ca e doar problema regimului trecut.
Odata cu tinerii ca tine mai sunt si alti tineri, pusi doar pe capatuiala cu orice mijloace. Eu ii vad prin jur.
Fiecare generatie are iluzia ca schimba lucrurile. Din pacate asta se intampla rar, si in unele locuri de pe pamantul acesta nu prea. Cred ca am intrat mai degraba intr-un stil sud-american de capitalism corupt si mai putin democratic din care nu vom iesi in curand. Asta nu inseamna sa nu incercam. Si acolo se vorbeste liber, dar NU se schimba nimic de zeci si sute de ani. Chiar daca unii au platit cu viata in acele tari pentru democratie, tot nu prea se schimba nimic.
Dupa cum ziceam , dupa parerea mea e o naivitate sa credem ca lucrrile rele incep si se termina cu naravurile din vechiul regim.
Iar „ingerii” din afara sunt de multe ori in spatele afacerilor legate de exploatarea resurselor naturale. Nu suntem nici prima nici ultima tara care pateste asta.
Nemtii ne-au luat din petrol, rusii din uraniu si povestea continua.
Putin dupa 1900 a venit la noi un reprezentant de la Standard Oil (Aveau 90% din afacerile cu petrol) si i-a cerut primului ministru parteneriat si exclusivitate. A fost trimis la plimbare atunci (a amenintat ca ne face praf si pulbere; era idignat ca o tara asa mica spune nu), dar s-au intors mai tarziu si ei si altii. Si nu vor mai pleca niciodata.
Nu ne putem feri pana la capat – macar sa nu ne polueze si sa imparta o parte castig cu statul nostru, nu cu anumiti indivizi.
Dupa cum vezi, partidele politice se pare ca sunt in consens in problema RM si toti incearca sa ne abureasca. Nu erau indeajuns banii sa fie „aliniati” in asemenea hal.
Si nu e nevoie sa fi intelectual ca sa protestezi. De exemplu, in tarile sud-americane au protestat populatii sarace de indieni in acelasi gen de probleme. Nu de studii e nevoie, ci de constiinta. Multi din cei tineri si cu studii sunt in admistratia corupta si in firmele care fac tot felul de furtisaguri.