Mă uit zilnic la el, cu ochii minții sau cu cei căprui, scriu și descriu de parcă aș coase și descoase, iar la final pânza rămâne albă, însă uzată, muncită. Așa se uzează și cuvintele, ideile, scopurile. Ca atunci când povestești tuturor o întâmplare și după foarte multe versiuni, mai scurte sau mai detaliate, dispare cu totul nevoia de împărtășire sau rămâne una mecanică, fără vervă.
Am buchisit totuși la blog, am mai terminat de primenit o pagină cu flori: Florile albe sunt acum mai multe, poze mult mai mari și pe cât am putut, mai clare, link-uri ca să puteți reveni și ca să putem discuta mai ușor determinarea; au rămas desigur și câteva semne de întrebare. Ca de obicei, sunt deschisă feedback-ului, nu am studii, ci doar o apucătură. Pasiune ar însemna mai multă muncă, dedicație și desigur, studiu autodidact cel puțin.
Mi-e dor să scriu.
Aș avea și despre ce. Am făcut o plimbare de suflet prin Fundata, imediat după ninsoarea mieilor și peisajul rural, agro-pastoral (îmi place sintagma), a arătat ca într-un basm. Nu am timp încă, inspirația mă încolțește doar când nu am timp. Sadică treabă. Vă las spre răsfoire albumul foto, că frumusețea nu se ține pentru sine: varianta google photos – Prin Fundata (fără descrieri), varianta facebook – Prin Fundata – pe urmele omulețului portocaliu (cu descrieri). O să apară și pe blog, dar până atunci…
M-am mai plimbat prin Postăvaru pe un frig și pe o liniște memorabile. Dar na, Postăvaru a ajuns un fel de casă, nu o să prea scriu despre cum mă învârtesc prin curtea casei, nu?
întuneric și…
lumină [Ghiocel, Tulichină, Creasta cocoșului, Brândușe, Spânz, Crucea voinicului]
Mi-e dor să scriu, dar nu să povestesc, ci să scriu. Oare??!
Belea mare astenia asta :). Dar trece. Imi place foarte mult poza din padure.
E fain drumul prin pădure pe culmea Crucuru, ca un tunel, dar a fost atât de frig că nu înțelegeam de ce îmbrățișarea pădurii nu-mi ține de cald…
In cazul asta nu iti ramane decat sa scrii atunci cand ai timp (timp pentru scris). Noi ne vom bucura de scrierile tale pe blog. De scris, nu scrii din obligatie; blogul e un jurnal online (sau, ma rog, asa a aparut), iar in jurnal scrii cand simti nevoia sa faci asta.
Continua sa scrii, iar scriitura sa o ornezi cu fotografii asortate!
Blogul e un jurnal, într-adevăr. Mi-ar fi plăcut să găsesc o cale de a scrie mai des…
Te-ai gandit la inregistrarea vocala in timp ce parcurgi traseele?
Nu e genul meu și nici n-am o voce… radiofonică. Nu cred că se potrivește oricui vlogging-ul.
Scrie. Nu lasa inspiratia sa se plictiseasca si sa plece.
Cam ai dreptate Ami, scrisul e și un exercițiu, nu doar o întâmplare. Plus că și pofta vine mâncând.
Aia nu-i din Fundata spre Moieciu de Sus? Inainte de sura, unde ai facut dreapta 90′, o tanti are un mic muzeu personal amenajat intr-o casuta. Ofera si cazare si mancare. Frumos loc!
Chiar ea, Alin. Nu știam de casuța muzeu de aici, știu o casă muzeu în zona bisericilor. Altfel, o casă bătrânească necălcată de iureșul modernizării e un mic muzeu.
Eu l-am cam abandonat. E abia 10 si lupt cu somnul. o sa castige el, ca de obicei. da si cand o sa castig eu…
Foarte frumoase florile. Eu astept sa-mi infloreasca ciresii (toti ciresii din Londra s ai mei, evident :-p)
Să știi că și eu aleg somnul sau lectura în locul blogului… Și nici nu mă simt vinovată 😀
Mi-am zis mie si unor prieteni/colegi ca… nu pot citi si nu pot urmari atat cat scrie Claudia despre munte, calatorii, despre verde. Cu suflet sunt convins, cu lacrimi de frumos. Eu ma simt rusinat, indatorat… Sa (ne) scrii Claudia atunci cand simti, cand traiesti, cand respiri cu florile, si nu dupa target. Noi asteptam vara, tu mergi spre ea !
@janroute: cred că e una dintre cele mai la țintă încurajări primite 🙂
Era o vreme când scriam mult și des de puteam să jur că mi-am pierdut cititorii pe drum…