In inghesuiala din autobuz, intre nasul meu si carte se mai vara inca unul si fara sa reusesc sa pricep ce fel de musafir e ca nu-mi pot dezlipi ochii de paragraf, ma intreaba:
– Dumneavoastra aveti carte? aaa… card?
Ma dezmeticesc cumva ca e vorba de-un controlor, imi termin de citit randul, el ma asteapta, incep scotocirea prin geanta dupa portofel, card, i-l dau, mi-l da inapoi si ma intorc la Soimul Ratacitor… Dupa un timp insa imi rasuna in minte, parca de-abia acum cu adevarat …aveti carte? Omul evident produsese doar o balba rezultata din alaturarea unei imagini cu cea a situatiei, dar eu ma intreb cu adevarat am carte?
Am cateva, biblioteca incepe sa creasca frumos… am si ceva diplome la dosar, am partea aia de care vorbeste proverbul, dar am oare carte?
Vorba ceea:
„Ai carte … n-ai parte!” 🙂
sau Sa ai parte… de carte