Chiar dacă locuiesc într-un oraș îmi place să cred că întotdeauna rămâne loc naturii să-și ducă mai departe poveștile sale. De-altfel, îmi pot lesne imagina utopia cum că un oraș părăsit de oameni ar ajunge de nerecunoscut în câțiva zeci de ani năpădit fiind de plante și animale. Și pentru că merg pe trotuar, dar mi-s privirile atente la tot ce zboară prin copaci, azi am avut parte de o întâmplare cu tâlc.
Mai întâi mi-a atras atenția un copac înmugurit. Ieeei! Uite așa vine primăvara, tip-til 🙂
Primii muguri pe anul acesta 🙂
În timp ce îmi scoteam aparatul foto și mă pregăteam să-mi transform copacul în vedetă bag de seamă că o ciocănitoare lucra de zor. Am presupus că e ciocănitoare după moțul roșu cu toate că era mai mică și puțin diferită de cele de pe meleagurile noastre. Pe wikipedia am descoperit că e o ciocănitoare pestriță 🙂
Ciocănitoarea pestriță mică (Dendrocopos minor) într-unul din momentele ei scurte de pauză dintre două ciuguliri.
Pe când mă străduiam să o pozez căci înainta în scorbură și reieșea afară brusc pentru mai puțin de o secundă, a apărut și o vrabie, cam agitată ce-i drept și care s-a poziționat foarte aproape.
Ciocănitoarea e înăuntru, doar coada i se mai vede, vrabia s-a poziționat strategic.
Abia am apucat să văd cum vrabia s-a năpustit asupra ciocănitorii. Ciripituri ca niște țipete răgușite au însoțit atacul, iar vrabia s-a instalat grăbită în pragul scorburii. A dispărut apoi pentru o clipă înăuntru, ca și cum ar fi verificat ceva, apoi a revenit în prag și a rămas păzind, așteptând, cine știe…
Vrabia a rămas în pragul scorburii, iar eu nelămurită pe trotuar sub copac…
Am rămas cu gândul la această întâmplare presupunând că în scorbură era cuibul vrabiei sau poate doar a vrut să se ospăteze din captura ciocănitorii sau pur și simplu a fost o luptă pentru teritoriu, cine știe… oricum ar fi însă e o formă a naturii de a ne arăta că ne supraviețuiește urmându-și aceleași legi neschimbate dintotdeauna.
p.s. Ușor nelămurită m-am urnit spre casă și abia atunci am băgat de seamă că cei de peste drum de la un service auto deveniseră și ei tare curioși de ce-am găsit eu acolo în copac de-am lăsat jos sacoșa de cumpărături și trag cadre după cadre. Sigur nu ceva care să devină viral pe internet, doar o poveste de primăvară cu două păsări 🙂
Ma gandesc ca ptr loc s-au ciondanit! Vrabia e un general de fapt! Poate ca era insarcinat sa faca rost de casa fara sa mai apeleze la banca :)) Biata ciocanitoare….
Oooo ce copac frumos! Esti mai sus decat mine si primavara iti bate in geam deja 🙂
Nu stiu ce-a fost intre ele insa nu ma asteptam la „atac” in toata boemia care ma cuprinsese 🙂
:)))))))) tare aia cu angajatii
Mda, data viitoare trec pe alta strada ca daca mai sunt vazuta de 2-3 in postura asta o sa fiu considerata un pic ticnita 😀
Natura ne surprinde zi de zi.
Povestea ta cu muguri, ciocănitoare și vrabie mi-a amintit ca acum două săptămâni când se încălzise în București mergeam pe stradă și mă uitam la copacii înmuguriți pe fondul unor triluri de păsărele pe înserat. Am avut senzația că nu copacii au răsărit printre blocuri, ci blocurile au răsărit printre copaci.
Frumoasă succesiune de imagini despre gâlceava vrabiei cu ciocănitoarea.
@Corina: am vrea noi sa rasara blocurile dintre copaci, sa fie asa de multa verdeata…
Îți dai seama că ai impus momentului ceva ezoteric, oare ce fotografiază acolo cu atâta interes? Ce este acolo? Un acolo atât de izolat de aceia care nu se opresc niciodată să privească în jur.
@Dunia: in curand o sa creada ca sunt putin nebuna si adio ezoteric! Insa cum sunt multe stradute, multi copaci frumosi si mai ales, multe pasari, o sa schimb des ruta si o sa-mi ridic momente in cele mai neasteptate locuri 🙂