Nu ştiu ce motive au alţii, dar uneori mi-a fost lesne să-mi dau cu părerea de ce unii scriu mai rar sau nu mai scriu deloc pe blogurile lor. Acum însă, trecând de subiectivismul lui „mie nu mi se întâmplă”, am scos motivele la raport:
– gradul de ocupare al timpului liber: maare. Când ai blog timpul contează ca de altfel în orice alt „proiect”;
– specificul blogului: blog personal (nu că mi-ar plăcea sintagma asta de lemn) prin urmare subiectele nu se fabrică ca să dea bine blogul în statistici;
– specificul scrierilor: jurnale de munte sau călătorie, poeme, fotografie, prin urmare apolitice, asociale, fără bancuri, filme şi altele de gen, adică fără materialul cel mai la îndemână şi lipsa lor se justifică prin:
- sentimental sunt „liniştită” (apele tulburi scriu romane, cele limpezi abia câte o frază)
- social sunt frustrată, indignată, deseori tristă, dar refuz să-mi întin blogul cu asta
- turele la munte sunt cel mult săptămânale şi oricum scrierea unui jurnal consumă foarte multe resurse
- subiecte sensibile pe care le autocenzurez din pricină de public
– un oarecare impas psihologic legat de analiza lucrurilor din jurul meu şi din jurul blogului, ceva de genul suntem într-o pauză de redescoperire sau de adaptare evolutivă sau pur şi simplu, ne mai şi odihnim.
Ca rezumat, timpul, subiectele delicate şi liniştea sentimentală sunt cele care dictează ritmul de publicare pe blog.
De scris, voi continua a scrie căci nevoia de exprimare în scris mă urmăreşte de prin clasa a cincea şi s-a manifestat în toate modurile permise şi (auto)impuse. Nu pot spune că scriu numai pentru că-mi place să scriu ci pentru că am nevoie să scriu. Cât de rar sau cât de des e o cuantificare de care mă leg azi, punctual, dar care nu mă defineşte.
Cert e că sunt oameni ce scriu o vreme şi apoi se opresc. Mă tem de realitatea asta şi nu mă dezic de temeri tocmai pentru a le putea înfrunta. Ştiu că nu e cazul meu, dar dacă am învăţat ceva din câte am trăit până acum, e că în viaţă ni se pot întâmpla multe, mai ales acelea despre care afirmăm „mie??! niciodată!”.
Nu-s neaparat curioasă să aflu motivele voastre pentru care postaţi mai rar uneori (mulţi dintre cititorii mei sunteţi deţinători de bloguri, dar chiar şi cei care postaţi pe facebook, comentaţi pe forumuri etc. ), dar aş fi curioasă să aflu ce vă opreşte din postat 😀
Hai sa fiu prima care comenteaza 🙂
Eu as vrea sa scriu zilnic, dar nu se poate. La fel ca tine, nu pot scrie despre orice, vreau sa scriu, sunt seri cand adorm cu gandul la un text sau dimineti cand ma trezesc cu gandul la blog, dar daca nu ma multumeste formularea, sterg si parasesc calculatorul.
Mie imi face bine sa scriu, e un exercitiu care ma ajuta sa raman in lumea asta care ma necajeste si ma multumeste in aceeasi MARE masura.
Eu scriu mai rar din lipsa de inspiratie. Mai ales ca politica asta imi provoaca tot mai multa greata.
Oricum, eu cand scriu arunc vreo 5-6 fraze si gata, pe cand tu…ai fi in stare sa scrii un roman la fiecare postare.
Eu nu scriu pe blog, eu ma joc in limba materna, dealtfel subiectele mele(cu mici exceptii), sunt usurele. Insa pe masura ce scriu prostii pe blog, imi vin in minte idei serioase. Blogul ma relaxeaza. Iar cand nu am chef sau timp de joaca, nu scriu. Daca nu am starea necesara, la fel ca si voi, nu scriu.
Eu zic sa nu iti faci prea multe ganduri sau reprosuri(viata iti ofera destule oricum), fa doar ce e bine pentru tine, daca tu esti multumita cu blogul tau, cei care te viziteaza ar trebui sa fie si ei. Zic. 🙂
Si da, blogurile de statistici imi par „tristutze” in general si false, de-aia eu le ocolesc. Dar al tau imi place mult.:)
Ca sa scriu, imi trebuie o stare launtrica potrivita. Sunt multe chestii ce as vrea sa le fi scris, si ne-ajungand sa am clipele necesare de liniste, le-am tot amanat, si au ramas in urma, estompandu-se… pana la urma multe sunt doar chestii personale. Mi-e greu sa scriu retroactiv, daca nu o fac in zilele imediat urmatoare, e aproape imposibil sa ma reintorc.
Multe chestii n-am apucat sa povestesc, uneori imi pare rau… dar sunt alte prioritati.
Si parca, tot timpul am (sau imi gasesc) ceva de facut 🙂
@all: Se pare ca n-am timp nici sa raspund… dar sa strangem motive:
– de la Dunia: „nu pot scrie despre orice”, „nu ma multumeste formularea”
– de la Geocer: „lipsa de inspiratie”
– de la Cora: „nu am starea necesara”, „nu am chef sau timp de joaca”
– de la Alin: „stare launtrica potrivita”, „mi-e greu sa scriu retroactiv”
Timp, dispozitie, inspiratie, subiecte (iesiri in natura, pe munte, la mare, pe patru sau 2 roti, la teatru, la expozitii, in parc, clipe deosebite traite, frustrari, etc) – ar fi printre motivele pentru care scriu sau nu. Cel mai important din toate cred totusi ca ramane „dispozitia” :). Caci la mine totul a inceput ca un joc. Un hobby care s-a transformat in pasiune. Dar ca orice pasiune, exista si momente de blazare, de plictis. Si vreau o mica schimbare in activitati.
Poti avea „subiect” si „timp”, dar sa nu ai „dispozitie”.
Importanta e si „inspiratia”, caci fara ea ai scrie ceva mult prea sec ori prea tehnic (spre ex in cazul unui jurnal de bord). Si totusi, chiar si in acest caz, prefer sa fac un fel de jurnal foto, pentru ca presupun ca am dispozitia necesara. Daca nici aceasta nu exista, mai bine raman in umbra si citesc blogurile prietene sau alte lucruri interesante. 🙂
P.S. Aceasta e a doua oara cand intru si citesc postarea ta, in incercarea de a-ti raspunde: prima oara nu am reusit caci nu era timp (sunt la birou :D).
Blogul meu este un blog hibrid, un fel de struţo-cămilă, adică public şi ştiri de interes general, dar şi chestii personale, care sunt de interes pentru un grup restrâns de oameni. Ştirile nu le public dacă nu le pot verifica, iar subiectele personale, când e vorba să povestesc o călătorie de exemplu, sunt întârziate de lipsa inspiraţiei şi de faptul că tot şlefuiesc textul şi când apăs într-un final butonul „publish”, o fac foarte temator.
Motivele tale sunt argumentate şi înclin să-şi dau dreptate în mare, însă încearcă să nu te opreşti din scris. Dacă aş mai putea adauga ceva, aş spune: Nu tu ai ales scrisul, ci el te-a ales pe tine! 😀
@Gabi: mi s-a intamplat si mie sa am o gramada de timp, dar inspiratie ioc. Inspiratie ma apuca tocmai cand sunt mai ocupata, insa in ultima vreme ferestrele de timp sunt tot mai mici…
Eu am citit multe lucruri faine acolo la tine si sper sa ai mereu si timp si dispozitie 🙂
@Iulian: cand ma gandesc la blogul tau ma gandesc in primul rand la trenuri si la informatii utile iar asta e un aspect foarte important pe care il pastrezi chiar si cand scrii chestii de „interes general”.
Multumesc frumos de incurajarea din final, eu asa am primit-o 🙂
Eu zic ca scrii atunci cand ai ceva de spus si simti nevoia sa o impartasesti si cu ceilalti. Mie una nu-mi plac deloc scrierile „fortate” de gen „trebuie NEAPARAT sa scriu ceva azi chiar daca nu aminspiratie, chiar daca nu am nimic de spus, ma „screm” eu si iese ceva .” Scrii cand iti face placere si cand doresti sa poti transmite placerea si altora. Si scrierile mele sunt mai rare in vacanta … este „normal”
@Abisuri: asta cu vacanta se aplica automat 😀
Cum vacantele mele implica munte, somez cu scrisul in timpul lor, dar am foarte mult de scris dupa 😀
interesant de aflat, dar cu maxima sinceritate, altfel….discutam discutii 🙂
de multe ori m-am cenzurat, ptr ca nu vreau sa derajez (suna aiurea), in sensul ca in mediul virtual vorbele se rastalmacesc, capata alte accente si mesajul parca nu ajunge la destinatar asa cum ti l-ai dorit….
ori, lasi un mesaj dar posesorul nici nu se sinchiseste sa-ti raspunda, si te simti un pic aiurea….
ori, cele scrise de tine ajung intr-un fel sa deranjeze posesorul, cu toate ca nu asta a fost intentia ta, revin la acel „lost in traslation” chiar daca ne exprimam in aceeasi limba….
si ptr noi cititorii inseamna un consum important de timp, de multe ori egal cu cei care scrieti si sustineti blogurile; timp pe care-l putem fructifica in zeci de moduri….parca e nedrept ca am devenit dependenti de on-line….eu simt ca din cauza asta uitam sa mai interactionam in realitate….e cu doua taisuri….
pe de alta parte, in situatia mea, ma simt mai aproape de oamenii pe care ii apreciez si care au ceva de spus, sunt puntea mea de legatura cu radacinile mele, si de acolo imi iau doza de supravietuire….cu toate ca oamenii astia dragi tie ii urmezi oriunde, in orice situatie…:), deci nu se pune 😀
eu recunosc ca am vazut toate pozele postate cu maratonul din Retezat, am citit jurnalul dar n-am mai apucat sa las un comentariu, o parere, ca slava Domnului, o aveam!….comoditate?!?!?!….nu stiu cum sa-i spun….
acum mi-am dat seama de confuzie 🙁
eu nu am blog, am un cont picasa, dar imi e drag tare si de multe ori tine loc de jurnal, e o farama din viata mea, exprimata uneori prin fotografii…(cu toate ca in gand cochetez cu ideea unui blog personal, dar mi-e frica ca nu am prea multe chestii interesante de spus, ori mi-e teama ca e un angajament serios de care e musai sa te tii….habar n-am)
deci: cele spuse in postul anterior vine din partea unui cititor de bloguri, comentator pe facebook, forumuri…..:)
@renutzu: am inteles pe deplin mare parte din spusele tale pentru ca le „exersez” zilnic si mai ales atunci cand ceea ce vreau a scrie se loveste de adevaruri ceva mai dure si mai greu de suportat. Am observat de multe ori ca oamenii se simt vizati chiar si cand nu sunt si n-au motive…
Stiu ca multa lume citeste si nu comenteaza si sincer, si eu fac asta cu altii, iar explicatia ar putea fi comoditatea sau lipsa timpului sau pur si simplu, inceputul mai greoi al formularii – iti cam taie elanul sa nu-ti gasesti chiar primul cuvant…
Stiu ca ai cont picasa pe care l-am urmarit mereu si unde ai cateva albume-jurnal foarte placute, interesante, personale in definitiv, aproape tot un fel de blog. Si daca tot am ajuns la blog, sa ai blog te „obliga” cumva la un angajament, dar asta tine doar de cat de mult il lasi sa-ti intre in viata. Cam asa e si cu facebook-ul, unii pierd ore intregi, altii doar cateva minute pe seara. Totul tine doar de alegeri.