Momentul acela când te ridici și… alergi

Scenariu: e o zi mohorâtă de primăvară nehotărâtă. Te-ai trezit greu, plouă, în casă e întuneric ca de înserare și cafeaua abia te pune pe picioare. Treci timpul butonând pe facebook și printre mailuri dând mereu un ochi spre fereatră. Ploaia s-a oprit, dar atmosfera e aceeași. La un moment dat printre nori mijește a soare. Te bucuri. Puțin căci norii se întorc. Soarele se întoarce și el. După un joc ceresc de dute-vino, privești cum stropii ploii strălucesc atârnând pe grilajul balconului. Se zvântă asfaltul, se luminează în casă. Ploaia dă semne că s-ar întoarce, dar gândul că ar fi nemaipomenit să alergi între timp îți săgetează tălpile.

Altădată ai nevoie de minute bune să îți găsești hainele de alergat, acum într-un singur minut ești gata. Restul pregătirilor vin de la sine. Ai un telefon (aproape) no name care a costat rezonabil și care-ți oferă tot ceea ce ai nevoie: un program pentru înregistrarea rutei și muzică. Dai start programului și secundele deja curg. Pornești radioul, alegi un post în franceza care de felul ei îți displace, dar melodia curentă e drăguță și ai senzația că înțelegi versurile. Încui ușa, năvălești pe scări la vale.

Alergi și e minunat. Cu câteva minute în urmă te uitai pe geam, acum ești deja acolo, afară. Și alergi și străduțele se succed una după alta. Un bătrân cu sacoșe se uită la tine admirativ, vrea să-ți spună ceva și-ți scoți politicos o cască din ureche. Auzi un bravoo! blând accentuat, răspunzi Merci et bonne journée!

Alergi și muzica e parcă tot mai bună. Îți spui că ar trebui să cânți gramatica atunci când o înveți, poate se prinde mai repede. Glumești cu tine în gând, stai la semafor, reiei alergarea și gândurile tale sunt tot mai relaxate. Observi că nu ești claxonată, strigată de pe margine și nici încurajată cu ”hei păpușa! ai ieșit să-ți lucrezi mușchii??!”, ți se dă prioritate acolo unde intersecția nu are semafor. Știu, asta e valabil pentru fete. Mai observi că nu te latră nici un câine, să te alerge nici atât. Asta cu câinii e valabilă și pentru băieți. Privirile oamenilor nu-ți spun că ești nebun, dimpotrivă, la unii simți replica ”ar trebui să ies și eu mai târziu”.

Faci cum faci și lași orașul în urmă, ajungi la margine de fluviu și alegi poteca de pământ în locul celei asfaltate. E liniște, iarba abia se gândește să răsară. Sunt gunoaie și pe aici, chiar multe pe cât de frumos e malul acesta de apă. Alergi și îți împarți privirea între eventualele bălți de pe potecă și eventualii muguri de pe crengi. N-au apărut încă. Trebuie să mai vii, să mai verifici.

Alergi și nu te gândești la alergarea în sine ci la ce vezi în jurul tău și înăuntrul tău. Despre asta e vorba. Nu e doar sănătos să alergi, dar e și natural s-o faci, copii obișnuiesc să alerge și o fac nu pentru că e un mod de joacă, ci instinctiv până când sunt potoliți sau cresc mari și numesc alergarea sport. Nu mai vorbesc de vremurile primitive când alergarea ajuta omului să vâneze, să crească animale, să lupte etc. și nu exista noțiunea de antrenament ci făcea parte din viață.

Cerul pare să se închidă la loc, simți stropi răzleți uneori. Te întorci spre casă și pașii tăi nu atârnă deloc greu. N-ai mai alergat de mult, dar azi ai alergat cu poftă și se simte. Mușchii sunt doar niște ustensile, din altă parte vine mecanismul care îi ține în mișcare și le dă energie. Te gândești cumva cu amărăciune că dacă ai alerga mereu și mereu ai uita toate aceste lucruri și ai fi concentrat doar pe cifre: câți km, cât timp, hai că mai poți, hai fi azi mai bun ca ieri! Tu nu vrei să ajungi așa, îți promiți că vei alerga doar de plăcere.

Te apropii de casă, ploaia întârzie, mai faci niște ocoluri pe străduțe. Observi că unele străzi sunt mai îngrijite ca altele, că unii au mici grădini de flori în care apar brândușe și viorele, observi bicicletele sprijinite ici-colo. Mașinile trec rar și opresc la fiecare semn de stop care e pus la fiecare mică intersecție. Sperii ușor veverițele aflate în căutarea hranei și te amuză cum urcă un pic pe coaja unui copac și de acolo te spionează să-ți vadă următoarea mișcare.

Urci scările în alergare, arunci hainele cât colo și îți reiei ziua. N-a trecut decât o jumătate de oră de când ai plecat însă simți că ai câștigat multe ore în schimb. Debordezi de energie. Și te apuci să scrii aceste rânduri cărora le spui inițial scenariu gândindu-te ca fiecare îl poate juca diferit, personalizat, chiar schimba întru-totul. Amintești că alergarea e gratis, nu e ca la sală, iar din echipament doar încălțările contează cât de cât pentru cineva care aleargă de plăcere. Și apoi, ca și mersul pe jos și înotul, alergarea în ritmul propriu face bine multor grupe de mușchi fără să-i suprasolicite mai ales dacă restul timpului îl stai pe vreun scaun de birou.

Și mi-amintesc cu tristețe de trotuarele îmbâcsite cu mașini, de oamenii cu lipsă de bun-simț, de câini, de poluare și știu că pentru voi cei de acasă trebuie să fie un efort dublu de voință. Numărul celor care aleargă a crescut foarte mult în ultimii ani, asta și datorită concursurilor de tot felul care cer antrenament. Dar pe lângă ei apar mulți alții care o fac pentru sănătatea lor fizică și psihică sau pentru că pur și simplu iubesc mișcarea în aer liber și abia aștept ziua când ciudați vor fi cei care se miră de pe margine și comentează malițios decât cei care aleargă.

___________________
Aplicație folosită: endomondo.com – tura mea.
Telefon cu aplicații și muzică: românesc, Allview.
Echipament: încălțări de alergare pe asfalt, 59 lei, Decatlon.