Pe Brancoveanu numarul 4, sector 4, Bucuresti, Romania veti AFLA un maslin.
Banal?
Cat se poate pentru cei ce in drumul spre casa se gandesc la cina…
Un maslin are nevoie de 30 ani ca sa ajunga la maturitate si sa rodeasca. Prima maslina apare dupa 15-20 de ani si judecand dupa clima de la noi cred ca a avut nevoie de mai mult. Are undeva intre 40 si 50 de ani si e plin de rod, de masline verzi. M-am intins si i-am atins usor frunzele. Oamenii ma priveau si nu mi-am ascuns fericirea.
As fi vrut sa le spun si lor (celor ce trec zilnic de parca n-ar fi zilele lor!) ca acesta e un maslin, e simbolul pacii si al sperantei chiar aici in orasul acesta murdar, nebun, detestat! As fi vrut sa le URLU pana cand as fi putut inlocui imaginile à la Click ce le ocupa neuronii cu aceasta pura ramura de maslin! Dar asta e cumva povara vietii mele, sa stiu, sa simt, sa nu pot…
Am scris veti afla si nu veti gasi pentru ca e mai mult decat o cautare.
In seara aceasta am hotarat in ciuda durerilor de genunchi si de spate sa merg pe jos acasa. Am refuzat sa ma las prada gandurilor negre ce ma bantuie, cosmarelor ce ma tintuiesc la pat; am invatat de ceva vreme sa merg prin lume ca si cum ar fi ultima oara.
Viata e minunata si pana si celebrul pesimist Schopenhauer a stiut asta caci doar cine intelege cel mai bine desertaciunea stie sa se bucure de fiecare clipa. In imensa mea incultura nu stiu nimic despre filozoful german, dar citind zilele acestea un fragment l-am intuit mai degraba vesel si optimist. Am simtit de dincolo de randurile resemnarii si acceptarii, suflul si vointa de-a TRAI pana la capat.
In seara aceasta am AFLAT un maslin. Sus avem inimile!
Superb gand nestrigat… Nu stiu de ce nu ai facut-o, am merita cu totii cate o „palma” din asta din cand in cand… Printre cati maslini anonimi ne purtam pasii zanateci… Printre cate ganduri fusiforme ne zboara timpul, pacat ca nu stim sa respiram cat de cat drept…
Placuta postare, respir mai bine…
Nu mai zic de fluturi…
Ce jucarie folosesti?
@Paul: Maslinul asta m-a rascolit puternic – pe de o parte fericirea sa-l descopar caci intotdeauna m-au fascinat copacii (mestecenii sunt preferatii mei autohtoni), pe de alta parte mahnirea ca traim intr-o lume atat de concentrata pe problemele materiale…
Vezi tu, chiar si cu fluturii, eu povesteam experienta cu ei, plina de verva si de incantarea ce nu-mi dispare cu una cu doua si ma asteptam sa transmit starea mea mai departe. Cand am facut pauza din vorbit discutia s-a reluat de la bani si viata sociala, de unde ramasese… 😐
Jucaria mea e un Fuji S1000fd, semiprofesionista si a fost botezata „Micutza”. Desi nu e o „scula” cum se zice in domeniu, e uneori prelungirea ochiului meu si nu-mi doresc decat sa am eu suflet destul, ca o sa tina ea pasul cu mine!
Cateodata suntem atat de orbi, incat nu vedem frumusetea inecata in noianul de mizerie … sau poate ca asa am fost „educati” …
Da … daca n-ar fi grijile de zi cu zi …
Nu mai putem cere sa fim „educati”, dar nu suntem scutiti de (auto)educare.
Tu dezurbanizezi gandurile (si asta imi place, pentru ca le dai iz urban – si atat!.. restul le lasi ganduri pure). Am incercat si eu asta intr-o zi cand am plecat cu o ora mai devreme spre scoala (imi ajung 5 minute, de obicei): am aflat (permite-mi sa imprumut cuvantul) fluturele de care iti spuneam, un bloc banal mi s-a parut „de prajitura”, am mers exagerat de incet si m-am bucurat de senzatia de a trai cu adevarat, fara sa fiu cufundata in oras.
Merge bine de tot, mai ales in plan-detaliu… Si culorile sunt extrem de vii. Eu ma mai joc din cand in cand cu un Canon 450, dar nu am atat verva ca si tine…
In nici un caz nu conteaza „jucaria” cand e vorba de apropiere si de fotografii de suflet…
Era pura curiozitate…
@Paul: Nu aparatul este cel care conteaza, ci povestea din spatele fotografiei(pozei… modest spus). Daca exista una, atunci ti-o vei aminti de fiecare data cand o vei privi.
Daca voi avea timp voi citi si ceva tehnici de fotografie, dar deocamdata imi place sa descopar si sa simt.
bucuresteanca de cand m-am nascut si nu cred sa fi trecut vreodata pe Brancoveanu nr 4.
mi-ai dat un motiv…
alte repere bio-arboricole:
1. copacul cu lalele de pe Batistei, la 50 de metri de Inter
2. gingko biloba, arborele minune, din Cismigiu, la varsarea cascadei (are si o placuta)
3. aerul sufocant si imbatator din serele gradinii Botanice (oare tot programul 9-13 il au?)
ceva mai departe, la cateva ore de Bucuresti: plantatia de cactusi din gradina castelului din Balcic
Absolut superb! Abia astept sa merg sa il vad. Ce sa zic…la cat mai multe astfel de specii exotice si la noi in tara, chiar se pot aclimatiza si sunt absolut superbe.