De Dragobete se spune că se sărută fetele.
De Mărțișor se dăruiește un șnur împletit din fir alb cu fir roșu (sau negru). Cu poate ceva simbolic prins lângă. Și atât. Când s-au născut aceste obiceiuri oamenii aveau nevoie de credințe și superstiții pe care le întruchipau prin diverse obiecte cât mai simple și mai sugestive. Astăzi se întâmplă oarecum invers, întâi obiectul și mai apoi, dacă mai e loc, simbolul.
Vremurile cu tendința lor comercială, și nu de azi, ci chiar de ieri, au crescut mereu valoarea în bani și au scăzut-o pe cea în simbol. Vremurile au făcut din mărțișor un soi de datorie socială, sensul s-a pierdut pe drum, societatea a evoluat, dar ceva a făcut ca miezul acestei tradiții să se păstreze. Este încă nevoie de bucurie, de firesc, nevoie de primăvară, de un obicei ca un garant al continuității prin generații? Este.
Nu ne putem întoarce în timp, dar putem aduce timpul în prezent. În câtă grabă să fim de nu putem rupe câteva minute pentru o șezătoare de făcut șnururi? Să-i învățăm și pe cei mici, să le amintim celor mari, să ne jucăm, să ne relaxăm căci multe pot face… două mâini dibace. De câțiva ani Mărțișorul a început să renască tocmai pentru că explozia handmade ne-a apropiat, printr-un joc al sorții, mai mult de sens decât de obiect și asta în timp ce construim obiectul.
Iar dacă nu e timp și e musai de trecut printre tarabe (virtuale sau stradale), să ne uităm după mărțișoarele făcute manual: croșetate, cusute, pictate, modelate din lut sau plastilină (fimo), din flori uscate, din hârtie etc. Le promovez pe acestea căci știu de-acum câtă bucurie poartă, cu cât drag și migală se fac, sau măiestrie după caz. Îmi pare rău că n-am știut mai demult, de aceea vă îndemn să încercați și voi.
Poate că eu am exagerat transformând ciucurii în câte un el și o ea (așa e tradiția omoloagă din Bulgaria denumită Martenița), dar mi-a plăcut ideea de șnur și atât, de suficiența lui și de faptul că poți face mult din puțin. Tradiția are multe chipuri, depinde de la o zonă la alta, dar esențial rămâne șnurul și mesajul său de revigorare (fizică, spirituală) odată cu primăvara. Esențial rămâne să dăruiești un simplu mărțișor cu drag și doar așa să o faci, și poate, contrar tendinței, să nu mai hulești gratuit unul dintre cele mai vechi obiceiuri doar pentru că la un moment dat împrejurarea te-a forțat să cumperi și să dai. Azi n-o mai face, azi tu decizi.
Bucurați-vă de tradiția în sine așa cum se păstrează în zona voastră și de nimic altceva în plus. Deopotrivă fete și băieți, deopotrivă cei ce dăruiți și cei ce primiți, deopotrivă cei ce le purtați și cei care n-o faceți. Primăvara va fi la fel de frumoasă și fără șnurul alb-roșu la încheietura mâinii sau la rever, primăvara e pe atât de frumoasă pe cât fiecare vrea și poate să o vadă.
🙂 frumoase randuri… si maiestre martisoare ; dar nu cred ca si-a pierdut din simbolism, doar „datoria sociala” s-a schimbat, dupa vremi . (moment de chibitala romaneasca – poate suna cool handmade asta, dar nu era deja o varianta romaneasca, gen artizanat..? ) … si tot pe 1 martie incepe numaratoarea inversa pentru Ziua Internationala a Padurilor 🙂 grab a leaf, if you can 😀 …oricum pana atunci, noroace, noroace, si un cosar fara cojoace!
Foarte buna observatia cu artizanat. Am scris handmade si l-am scris italic tocmai pentru a ma face inteleasa pentru aceste vremuri, insa termenul corect e artizanat.
Ziua Padurilor? In Romania ar fi numa buna de sarbatori punand drujbele in cui…
Am o frunza, chiar trei, de artar – le-am pus asta-toamna intr-o vaza si tot acolo sunt.
Iar la urarea originala n-am a va spune decat bun venit pe blog! Cu sau fara cojoace, depinde in ce tara va aflati (la mine e inca de cojoc).
ei, nu e prima vizita 🙂 am mai fost admirand colectia de flori de prin munti (foto)
chestia cu drujba e mai complicata – omul (de pe orice meridian/paralela) gandeste in termeni foarte simpli, si atunci trebuie gasite motive ca o padure e mai rentabila economic in picioare, decit la pamant (inclusiv protejand culturile de vijelii, sau absorbant masiv de CO2)… iar ca motivele sa fie ascultate e nevoie de o legatura emotionala. Cam asta-i schita, in mare. Frunzele alea nu cam aduna praf ?
si pe aici inca se poarta cojoace 🙂
Padurea poate fi taiata si cu cap, nu doar de-a picioarele, adica de-a valma. Trebuie doar sa se vrea si sa se gandeasca inainte si mai ales, sa se puna si deoparte pentru a fi conservate specii si habitate.
Nu mi se pare greu, dar oamenii nu gandesc in perspectiva, nu-si pun probleme nici pentru viiturile sau alunecarile de teren de maine, dar pentru ce vor avea copiii lor peste zece ani…
Frunzele? Praf? Oh, da, nu e asa mult in Montreal cum era la Bucuresti, dar tot se aduna. O sa le arunc deci…
🙂 nasoala specie, oamenii astia .
..e.. pana una, alta, sa zicem (facem?) si noi ca japonezii – „GANBAROU!” 😀
Si mie imi plac martisoarele facute de mana! Cand eram in Bucuresti imi placea sa ma plimb printre tarabe si sa le admir, chiar sa cumpar…Pe aici nu exista asa ceva…
O primavara insorita si cu multe bucurii iti doresc!
Pai la anul iti faci singura, vezi la Renutu 🙂
Deja am snurul la mana, si Zen a vrut sa poarte si m-a incantat bucuria si placerea lui cand i-am prins snurul. Ti-au iesit bine „martenitele”, unele sunt decorate cu margelute si alte nebunii, in functie de gust si imaginatie.
Poate traditia martisorului n-a murit, simbolul cred eu ca da, e cumva o obligatie, s-a schimbat sensul si nici femeile nu-si mai agata la piept martisoarele primite; de parca ar fi jenant si batranesc gestul…
Timpul slefuieste in liniste…n-avem ce face….
Felicitari lui Zen si tie deopotriva! Traditia n-o sa moara asa usor (n-o lasa piata), iar simbolistica initiala s-a dus odata cu zeii si superstitiile si cu banutii de aur sau argint ce se legau la snur si cu simplitatea traiului de atunci. Mesajul insa se poate pastra alaturi de un martisor cat mai simplu, neelaborat si nici extrapolat la altele: dulciuri, flori, bomboane, bijuterii, cadouri.
Eu am purtat in piept, inclusiv anul trecut si cred ca aici la Montreal nu e ceva de mirare pentru ca si canadienii au nu mai stiu ce zi in care isi pun flori de mac din catifea rosie in piept (daca ar avea un snur de martisor ai jura ca e de-al „nostru”).
Bine ai mai zis: „Timpul slefuieste in liniste”…
primavara ca stare de spirit interioara sa va ghideze dinauntru decizii si raportare la ambientul exterior fluctuant asa incat senzorii sa fie ancorare perfecta pt voi in lume. tranzitam luna martisorului si folclorul zice ca pregatim terenul pt revival. ardeti vechiul si dati-i sansa noului vostru fler sa se ridice mai presus! 🙂
suna complicat, dar e mai simplu decat pare 🙂
aici in Canada e mare nevoie de primavara, asa ca incepem cu cea din interior 🙂
Eu imi port martisorul in piept si aici 🙂 ma mindresc cu un simbol superb si povestile sale uimitoare. Sa vina primavara dar! 🙂
Eu Luminita mi-am pus si-n piept si la mana, ca n-am auzit sa fie limita 🙂
Vine, vine, mai intai sa curga toate sloiurile de pe Saint-Laurent…
aici nu se poarta. Si nici snur nu m-am gandit sa fac. O sa incerc sa sa improvizez ceva. In ideea ca traditia nu se uita 🙂
Imi place cum i-ai facut!! cu tot cu cei 2 omuleti:)
Improvizeaza ceva, eu anul trecut cand nu aveam nimic in casa ca doar ce aterizasem in Montreal l-am facut din hartie 🙂
Sincer, cand vad martisorul la incheietura mainii imi aduc aminte ca e Martisor. Si afara e iarna si ger, dar eu la mana am un martisor. Il voi purta toata luna si il voi atarna de creanga unui copac. Asa cu omuletii aia doi sa creada curiosii ca cine stie ce practica voodoo s-a aciuat pe langa ei 😀