N-am mai scris demult. Îmi caut optimismul şi puterile în linişte. În realitate, scriu mii de rânduri zilnic în gând. În gânduri ce mor şi care nu vor mai reveni niciodată în aceeaşi formă.
Nu sunt nefericită ci doar tăcută. Azi ninge iar, uşor, printre rare şi timide raze de soare. Chiar dacă iarna se duce, mai e mult până la primăvară. Timpul m-a făcut să-mi port răbdarea cu mândrie.
Azi e o zi în care unele aşteptări capătă nume. Eu mi-am primit întâiul ghiocel şi l-am pus chiar lângă inimă.
pentru toţi cei care aşteaptă şi rabdă,
o floare rară şi puternică,
o floare pe care propria frumuseţe ar ucide-o dacă n-ar fi şi otrăvitoare…