La inceput te sperie, te surprinde, apoi va deveni obisnuinta. Te chinuie, te poseda, te macina, se hraneste din tine, dar nu te abandoneaza niciodata. Te lupti cu ea, te impotrivesti, te supui temporar, te razvratesti, devii una cu ea. Te bucuri de cateva secunde in care simti ca s-a ratacit sau te-ai putut ascunde. Te bucuri de clipele de libertate, pretuiesti in sfarsit Clipa, adormi ca sa ii refuzi prezenta, te trezeste ca sa-ti reaminteasca ca e-acolo, iti inlacrimeaza ochii si te-ngenuncheaza.
Se acunde in spatele fiecarui zambet.
Apoi, te face puternic, te incurajeaza, scoate din adancuri Vointa, Speranta, te invata sa te tarasti, sa te agati, sa te sprijini, sa te ridici, te invata sa cazi! Ti-arata cu degete imaginare dedesubtul lumii vazut de jos, din tarana si simti degetele ei imaginare aratandu-ti una-alta cu nesfarsita indiferenta. Mizeria umana, frumusetea umana – tot una. Pentru ea timpul de-a trai e una cu timpul de a simti. Pentru ea a muri inseamna oricand, a suferi e doar trecerea, tacerea, uimirea…
Si cand noptile cad peste tine, ea e ultima mana ce-ti acopera ochii fara a-ti sopti dormi!…
Si cand te trezesti, ea-ti spune ca se va incolaci inca o zi in jurul orelor tale…
Cand te incolteste, te lasi supus si cu timpul nu te mai plangi, nu mai schitezi gesturi de disperare, nu te mai sbati, o lasi sa intre, sa inainteze, sa muste din tine! Ii strigi ia-ma! si te ia…
Din neputinta iti cladesti libertatea in interiorul temnitei si gratiile sunt doar pentru a inalta urletul ce izvoraste din tine…
O privesc si ea ma priveste. Cat timp voi trai eu, vei trai si tu ii spun… Ea se simte flatata ca o privesc cald si ii daruiesc zilele. Ea e doar… o boala.
to be continued…