Când nu faci parte dintre acei oameni pentru care weekend-ul înseamnă mall sau o plimbare în parc doar dacă e vremea excelentă sau cumpărături, curățenie sau cine știe ce eveniment cu caracter monden, sâmbetele nu-ți prea mai aduc zâmbetele dacă stai acasă.
Vineri ești deja resemnat că va fi un sfârșit de săptămână bun de uitat, fără nimic memorabil, iar luni te pregătești de asaltul toxic de pe facebook: aparent, mai toți prietenii tăi au călătorit, au fost pe munte, au făcut chestii interesante.
Eu nu văd o soluție în a te izola să nu mai știi de ceilalți. Și nici în resemnare nu-mi place să mă scald. Și nici să aștept să fie mai bine cu timpul nu-mi pare o soluție. Și nici să mă gândesc doar la mine și să dispar de acasă nu mă onorează.
Concluzia mea numărul unu: atunci când îți „merge bine” dai sfaturi cu multă ușurință, totul pare simplu, ușor de făcut, deprimatul e de vină că nu străduiește. Numărul doi: prietenii pot fi mulți, prieteni disponibili sunt puțini. Numărul trei: sau poate chiar nu ești o persoană agreabilă (numai într-o zi de vineri puteai să ajungi la concluzia asta… )