Ma intrebam cum as putea pacali zilele mai putin bune… Nicicum. Si nu se cunosc de dimineata ci de cu seara (asta cum s-o scrie corect?) sau de peste noapte. Cand te-ai trezit, ceva a fost deja hotarat pentru tine. Te aduni si te dezbini s-apoi accepti ca soarele n-a rasarit pentru tine azi chiar daca te orbeste.
Si cautam ceva de care sa ma agat si care-mi sa-mi confirme cat de minunata sunt, cate lucruri am facut pana acum si cate mai pot face inca, dar am dat peste poza lui Nero si m-am mahnit de tot… Si nu-i de vina privirea lui, ci lantul…
Toti avem cate un lant de care „atarnam”, dar, chiar daca e greu si uneori incercam sa intindem cat mai mult de el, sa ajungem „undeva”, n-ar fi cazul sa ne plangem, nu-i atat de greu ( ca sa nu spun ca ar fi nesemnificativ ) in comparatie cu CRUCEA dusa de EL. Noi „oamenii” sau cei care se cred apartinatori ai acestei rase „superioare” ne punem singuri lantul de gat, dar, animalele, ele, ce vina au??? Vina ca, sunt contemporane cu „fiinta superioara”???Iar, NERO, sarmanul de el, ca si multi alti din rasa lui, ne-au iertat de mult pentru raul facut, dar, oare noi stim sa IERTAM?
Lanturile sunt de cele mai multe ori nevazute sau ignorate, insa ele sunt acolo. Mai mereu exista, cel putin unul…
Cat despre Nero, poti sta linistit, e un caine fericit si bine ingrijit 🙂 Am reusit sa-l pozez cu o mina ceva mai umana, dar de obicei priveste dur si intransigent. A fost legat de mic sa pazeasca curtea si o face foarte bine. Lantul lui e unul serios caci nimeni nu se pune cu el, nici macar noi. Daca maraie toate stau in loc. Spre deosebire de maidanezii de la Bucuresti sau cainii tinuti in casa, Nero e un caine liber si responsabil. In fiecare seara si dimineata i se da drumul din lant. Pleaca, alearga pe dealuri si se intoarce singur, fara a fi chemat. Sau poate il cheama lantul…
Sincer,pe mine postarea asta ma duce cu gandul la lantul nostru propriu si personal…desi ne-am nascut liberi si suntem liberi, e doar in aparenta, practic de cand ne-am nascut avem un lant de gat…lantul il formeaza societatea, educatia, cutumele etc. E lantul fiecarei zile, e lantul care iti ofera hrana si adapost cu pretul libertatii tale…in fiecare seara esti liber sa il rupi sa incepi o noua zi altfel, radical, schimbat insa nu o faci…
Iar cei care au aceasta putere se vor gasi in lumea larga, rea si periculoasa….cei mai multi vor pieri exact ca si cainii calcati de masini…si putini vor cunoaste libertatea adevarata si implinirea visului lor..te eliberezi din lantul stapanului si intrii in lantul tau…cauta mancare, cauta adapost, cauta o noua „haita” etc…
Hmm ciudata viata…
Eu cred ca traim cu lantul de gat si doar visam la momentul scurt si sublim cand il vom rupe..atunci pentru cateva momente, doar atunci vom fi cu adevarat liberi…si totusi multi traim cu visul acesta toata viata.
…Mie chiar imi plac multe postari de pe blogul asta pentru ca pot sa imi imaginez si sa filozofez atata din cateva randuri…
Mike, m-a impresionat comentariul tau. De-a dreptul. Mai ales ca recunosc, desi e greu, ca si eu imi imaginez mai multe dupa ce scriu decat in timp ce scriu… :”>
Uneori imi spun ca am bafta sa gandesc unele lucruri asa cum o fac si sa le pot si exprima, chiar si involuntar,
alteori insa traiesc neputinta de a ramane prizoniera unor stari sau sentimente fara a putea cere eliberarea in vreun fel…
Cat despre lant, asa cum Nero se intoarce din propria-i vointa la el, exista si pentru noi unul la care ne intoarcem si pe care, daca-l pierdem, il inventam…