Lacustra

Stiu, am treaba, dar trebuie sa scriu. Numai putin.

Azi aveam un interviu programat la 10. Bineinteles ca m-am gandit de 10 ori aseara daca o sa ma duc totusi. Hotarasc: ma duc! Grea treaba, grea trezire. Dupa 5 minute consumate doar ca sa-mi aleg ora potrivita de trezire, reusesc sa opresc Toshiba din urletul lui surd  si disperat si sa ma strecor sub plapuma. Mi-am uitat lampa aprinsa si de-asta am visat numai porcarii. Sunt sigura. Oricum ar fi, am adormit pana in ora 1 ceea e demn de scris pe blog.

Ora 6.15. Ma trezesc fara ca telefonul sa sune. Cum naiba? Ma rog, stiu eu povestea… Adorm iarasi.

Ora 6.47. Ma trezesc fara ca telefonul sa sune. Inca nu? Mda… e oarecum tipic. Inca nu e 7? Adorm iarasi.

Ora 7.00. Telefonul suna. Sar ca arsa. Il opresc. Apoi imi asez convenabil perna si mai fur 5 minute extrem de pretioase. Ma ridic pana la urma, dau drumul monstrului de Toshiba sa mearga. In linistea aia sunetele pe care le scoate sunt prevestirea furtunii. Mi-e frig. Ca de obicei.

Iata! Ceasca de ieri. Jumatate de ceasca de cafea neagra, rece, amara. Suuuper! Sorb cu pofta si cu sete si cu toata nadejdea ca ma va trezi. Cum naiba sa nu??! Fac o grimasa punand toti muschii la treaba, simt cum coboara lichidul ala rece in mine, cum ma infioara de-a dreptul si tremur brusc. Asta e. Dar e bine asa.

Verific blogul. IP-uri, comment-uri, etc. Nimic nou. Google. Caut ceva pentru interviu. M-am trezit cu ideea ca ar putea sa ma intreba aia. N-am gasit nimic. Cred ca si el lucreaza greu dimineata.Oricum ideea asta cu ingrasarea porcului in ajun o fi sanatoasa pentru unii ca pentru mine nu…

Sincer, nu stiu ce am facut pana pe la 8.32 cand am plecat la dush. Oi fi dormit, oi fi citit ceva. Greu de stiut. Bine ca nu beau si nici nu trag prafuri ca altfel as fi stiut sa-mi explic pauza nevazuta. A mai sunat telefonul o data pe la 7.30. Asta imi amintesc. La dush… sublim! Apa fierbinte. Iubesc apa fierbinte dimineata. Si ea ma iubeste pe mine.

Ora 9.10. Ies din casa. Ploua. Da ploua nu gluma! Vazusem de pe geam, dar n-am reactionat in niciun fel. Dovada ca afara, in fata blocului, am realizat ca nici macar nu sunt uimita ca mi-am uitat umbrela. NU ma intorc dupa ea. Imi place ploaia si detest umbrelele, mai ales cand le uit.

Instinctiv merg repede, aproape alerg. Sunt deja in intarziere. Hooopa! Pe alee o gropa imensa plina cu apa. Spiritul meu mult mai tanar zice sa ma catzar pe gard si sa merg vreo 2m asa pe deasupra. Nu nene, nu mai e cazul tau. Pasesc usor pe margine prin frunze si noroi ca deh, de ce-as ajunge curata si uscata la interviu.

Statia e plina de lume. Autobuzul nu vine ca sa ma oftic ca-l pierd la mustata. Fac abonament, astept, vine bus-ul, urc. Sunt in grafic.

Metrou. Iarasi abonament. Asa am avut eu grija sa expire in aceeasi zi. Nu-i asa ca-i misto??! Aici planuiesc sa dau lovitura. Prind loc, scot niste foi stranse de-alungul timpului cu chestii pentru interviuri. Citesc eu, citesc, pana-mi pica ochii pe foile aleia de langa mine. Ma prind repede ca are examen la marketing. Pe foaia ei, intrebari numerotate, si in dreptul lor raspunsul corect. Adica aia nu invata nici macar grila ci direct intrebarea si varianta corecta. Si nu una, vad ca lista trece de 300… Mahhh, m-am ofticat cu spume. Cum naiba mah, ce draku de memorie au unii si eu in pana mea (ca ma enervez si-acum!) nu-s in stare sa tin minte 3 kkt-uri pe care le citesc de 7 ori. Am bagat foile in geanta si mi-am zis: Fato! nu esti proasta, te duce mintea, da cu memoria mai ai de exersat! Daca nu te angajeaza astia, e pierderea lor, nu a ta!

Imi vine in minte Tristetea mea aude nenascutii caini / Pe nenascutii oameni cum ii latra. Si posterul cu Nichita pe care un an intreg l-am avut pe usa. Un Nichita oarecum trist, cu niste ochi din care se nastea parca golul absolut, dar in care ma pierdeam ore in sir. Si mana lui, si tigara, si aerul care se prelungea din imagine in toata camarutza mea. Acum stiu ca Nichita nu se citeste, nu se intelege. Pe Nichita trebuie sa-l simti, sa-l traiesti. Dar daca ai ajuns in punctul asta, s-ar putea sa fie prea tarziu.

9.55. Apaca. Deci eu chiar ajung la timp. Ma opresc. O balta imensa. Cat toata intrarea in curte. Da, imensa. Noroc cu niste gunoaie in partea stanga pe care le escaladez. Trec dincolo si-l aud pe-un nene ca ma striga. Cica unde ma duc. Ii zic eu, da ploaia si zgomotul si distanta nu ne prea ajuta sa ne intelegem. Pana la urma, nesperat de bine, nenea ala chiar stie unde am eu treaba si imi zice ca e pe alta parte intrarea. Asa deci, escaladam gunoaiele inapoi, oricum bine ca sunt si astea aruncate exact unde trebuie si ca scap de balta. Oricum simt ceva apa la unele degete.

9.58. In lift. Ce porcarie. Lipsea butonul ala cu grabirea inchiderii usilor. Si cum cetatenii veneau pe rand… ne-a luat 2-3 minute sa decolam si sa ajungem la 4. De-acolo incolo nu va mai spun. Am fost plina de viata, energie, entuziasm. Ca doar ma plouase destul.

13.15. Mi-au dat tema pentru acasa. Trebuie sa ma apuc sa lucrez si o s-o fac. Am papat bine, am baut apa, de cafea nu simt nevoia (cine stie ce-a fost in ceasca aia de dimineata…). La tigara ies mai pe seara cand m-o lua somnul.

Ma gandesc ca vine Primavara si astenia ei perversa care o sa vrea sa ma doboare. Dar acum o am pe Micutza si o sa plecam de nebune sa pozam florile si albinele si pasarelele. Micutza e noua porecla a lui Sunny. Si soarele. O sa pozam soarele cum isi strecoara razele peste tot.

6 Comentarii

  • Mda….sincer ,citeam articolul si ma pufnit rasul,nu de peripetiile tale ,ci pt ca intradevar …asa patesc si eu …de foarte multe ori .Eu in schimb cand am ceva important de facut si vreau sa fiu treaza …ma ridic din pat si ma duc ….aproape de-a busilea pana la baie ,dau drumul la apa si intru in vana …..ciudat dar pana se umple vana ma trezesc si eu . Si o baltoaca ,ploaia care se incapataneaza sa cada(exact dupa ce mi-am intins parul),umbrela care ..o uit vesnic in casa si nu ma intorc dupa ea ,putin noroi si apa in pantofi …….toate astea in final ma fac sa zambesc si ma enerveaza in sensul constructiv…..asa k, de obicei o zi ,de genu asta se termina bine …spre surprinderea mea. Spor la treaba ,spre sa iasa cum iti doresti….iar cu astenia ,ce sa spun ?ne apuca pe toti ,dar unii dintre noi vom fi pe „aici” cu tine si cu Micutza…mie personal chiar imi plac „escapadele” voastre .

  • Of,of….aici ninge , e noroi si frig….sper sa vina primavara odata …..si in sufletele noastre:)

  • Trebuie sa fii fericita ca o ai pe Micutza. Unii nu au nimic. Nici macar singuratatea ! Nici macar singuratatea…Nici macar sing…

  • @Cornel: Atata timp cat Trecutul reprezinta singurul timp in care respira… da! unii nu au nici macar singuratatea.

    Nu zic ca e usor sau ca exista solutii si nici macar n-o sa-ti spun ca „timpul le vindeca pe toate” ci doar ca uneori trebuie sa lasam fereastra deschisa cand usa e zavorata.

    Si indiferent de ce simtim si de dramele pe care le traim sa nu uitam sa fim oameni si sa nu lasam suferinta sa ne dezumanizeze. Pentru asta, ar trebui sa ne gasim o Micutza care sa deschida ochii si pentru noi 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *