Am scris despre multe pe-aici, despre copii insa – niciodata. Nu ca n-as fi vrut sau n-as fi avut ce spune, dar copiii sunt pentru mine de neatins, nici macar in cuvinte.
Azi insa, vreau sa scriu despre ei! Despre copiii carora le dau uneori bomboane, alteori bani sau nimic si atunci ajung acasa cu un mare gol in mine. Despre copiii saraci si cuminti sau despre cei rasfatati si cu de toate, despre copiii care se agata de mine in autobuz sau pe care trebuie sa-i feresc uneori cand parintii ii pun sadic la inaintare. Despre copiii care viseaza uitandu-se pierduti pe fereastra. Despre copiii care asteapta sa se stranga niste mii de euro ca sa ajunga la o operatie vitala.
Despre proprii mei copii chiar. Mi-i imaginez uneori. Sunt doua fetite, una tunsa scurt, e cea mai inalta si in acelasi timp incredibil de cocheta (nu seamana cu mine!), cealalta micuta si cu parul carliontat pe care-l prind, la cererea expresa, in doua codite. Amandoua poarta agrafe asortate obligatoriu rochitelor – una roz, alta rosie. Imi imaginez sandalutele lor cu fluturasi si trandafiri, ciorapeii albi cu danteluta, gentutele diferite pentru a nu fi in vreun caz confundate.
Alta data, imi imaginez ca am doi baietei, amandoi strengari si plini de viata. Campionatul de fotbal se tine in dormitor in fiecare seara. Unul insa e cel cumintel si pe care tot vreau sa-l dezvat de protectia mea. Celalalt e deja un smecher in devenire, nu iese din casa fara sepcuta si fara tricoul lui norocos. Ii place sa se imbrace singur desi o face cu toata stangacia posibila. Amandoi insa sunt medicamentul durerilor mele de cap cand vorbesc ei tamplelor mele sa n-o mai doara pe mama.
Sunt dati insa, cand ma vad batrana si singura. Dar azi vorbesc despre copii.
Despre copii care muncesc ca si oamenii mari, care spera fara sa fie vazuti ca niste sperante vii, care viseaza intr-o lume de cosmar, care au incredere in ei cand nimeni nu are, care cresc fara de copilarie.
Despre copii fericiti carora mamele le fac torturi mari de ziua lor, despre cei care au mai primit o jucarie in plus, despre cei care invata doua limbi straine deodata printre alte cursuri extra, despre cei care-si prelungesc copilaria in fiecare zi.
Tuturor, le urez parinti intelepti si imbratisari pline de afectiune!
Copiilor mei nenascuti inca, le doresc sa se nasca… (deja va iubeste mama 🙂 )