Jurnalul intim și friperia cu povești

la friperie (fr.) – magazin second-hand sau vintage, de haine sau diverse lucrușoare, destul de frecvent întâlnit în Montreal.

Inițial am crezut că-i o papetărie pentru că am zărit în vitrină niște cărți și niște jucării. După ce am intrat am observat mulțimea de lucruri de tot felul, în dreapta tronând o măsuță rotundă și un serviciu de ceai așezat de parcă gazda trebuia să apară cu un ceainic în mână.

Am ezitat o clipă, am vrut să ies, apoi mi-am amintit că nu mă grăbesc nicăieri. Și uite așa, fără să vreau m-am trezit în magazinul poveștilor… de viață. Plecasem de-acasă să cumpăr una-alta, printre altele și un capsator, de-aici nevoia de a intra într-o papetărie.

Vânzătoarea, o negresă cu chip blând, m-a salutat și m-a lăsat să-mi văd de ale mele. iar eu nu știam la ce să mă uit mai întâi. Ca să vă faceți o idee, nu era genul de second-hand doldora de haine, ci de tot felul de mărunțișuri, de parcă deschisesem cufărul unde toate bunicile din lume și-au pus laolaltă averea sentimentală de-o viață. Trecând peste cărți și discuri de vinil, restul lucrurilor sunt greu de descris mai ales că nu erau sortate sau puse pe categorii: o vază în miniatură alături de un degetar și cu cuțit cu mânerul de os sculptat, un pachet de cărți de tarot alături de un portofel cu aplicări artizanale și creioane colorate, o scrumieră ca de rubin, un set de foarfeci, un jurnal. Imaginați-vă că multe din toate acestea păreau venite din altă epocă, aducând mai degrabă a magazin vintage decât second, cumpărate poate cu zeci de ani în urmă și încercând să ghicesc povestea lor mi-a picat fisa!

Sunt în Montreal, un oras unde sunt foarte mulți imigranți și foarte diferiți, acoperind fără excepție toate continentele și poate chiar toate țările globului. Un magazin ca ăsta, o friperie, e o oglindă a universalității orașului, o oglindă a lumii. Fiecare lucru pe care l-am privit mi-a stârnit mai apoi o multitudine de povești posibile pentru că tot ce era acolo înăuntru, avea o poveste! Când intri într-un magazin cu lucruri noi, tu ești cel care începi povestea dacă și cumperi, dar când intri într-unul cu lucruri vechi, tu ești cel care poate continua o poveste începută cine știe când, cine știe de cine…

Astfel, un colier din mărgele galbene și negre (cele negre păreau pietre, cele galbene os vopsit), ce judecând după prețul de câteva zeci de dolari era valoros, m-a făcut să-mi imaginez că a venit aici odată cu o imigrantă negresă din Africa sau cu o braziliană sau a fost moftul unei tinere québécoise ce în voiajul de nuntă într-un loc exotic s-a lăsat cucerită de încă un șirag de mărgele. Putea fi de oriunde, al oricui, al unei bătrâne căruia i s-au vândut lucrurile după moarte, al unei femei ce l-a vândut pentru a plăti chiria sau al alteia care doar a făcut curățenie și-a scăpat de un colier vechi spre a face loc altuia nou.

Când te muți definitiv într-o altă țară iei cu tine cele mai de preț lucruri, cu valoare sentimentală sau nu, și îmi imaginez cum mii de oameni le-au adus în Canada învelite prin haine în geamantanele uriașe ale averii lor. Și apoi a trecut vremea, amintirile s-au mai estompat, dorința de integrare a impus nevoia de rupere de origini, mutările dintr-un loc în altul au făcut ca mereu unele lucruri să rămână în urmă și tot așa până când într-o zi, ușa friperiei s-a deschis pentru ele. Alți oameni, nostalgici din fire sau doar supuși întâmplării ca și mine sau poate proaspăt imigranți ce au nevoie de una-alta, au deschis la rândul lor ușa friperiei și-au plecat mai departe cu o poveste.

Au trecut minute bune și nu puteam pleca de acolo. Toate nimicurile alea, din lemn, piatră, sticlă, metal, lucrate minuțios, dacă nu chiar manual, toate păreau valoroase prin aerul de poveste chiar dacă prețul majoritar varia între un dolar și cinci. Anume am observat lipsa plasticului și a lucrurilor ”moderne”, a chinezăriilor cum spunem noi. Până și nelipsitele ornamente de sezon, acum cele de Halloween, lipseau atât din vitrină cât și de pe rafturi.

Apoi am găsit jurnalul. Titlul (Fii tu însuți), paginile lui cu flori și gânduri, până și ilustrația intrigantă (”jurnalul momentelor picante sau a celor care fac diferența?”), dar mai ales, mesajul de pe copertă m-a făcut să simt că da, a fost destinat să ajungă la mine, intrarea mea în magazin nefiind deloc o întâmplare.

Îmi venea să-mi iau o cafea și să mă mut în magazin cel puțin pentru o zi cât să termin de scotocit, de descoperit fiecare ungher. Incredibil sentiment de curiozitate copilărească, l-am mai trăit doar când eram mai mică când m-am urcat în podul unei case de țară unde se aflau tot felul de lăzi de lemn, oale, ulcele, toate pline cu câte ceva.

p.s.1 am găsit chiar și un capsator (cred că de prin anii ’90), iar vânzătoarea mi-a dăruit un set de agrafe ca să-l pot folosi până îmi cumpăr.

p.s.2 posesoarea anterioară a jurnalului n-a scris nimic în el. Eu oare voi scrie sau într-o zi o friperie îl va primi din nou?