[Jurnal în mișcare 10’25] Povești de voluntar

Octombrie a fost jumătate despre România, jumătate despre revenirea la viața din Elveția, ploaia și oboseala fiind numitorul comun. Copacii parcă s-au colorat pe furiș, nopțile s-au dovedit insomniace, zilele dornice de moțăit. O toamnă pe repede-nainte! Să fiu voluntar la cursa locală a fost singurul punct de pe listă. M-am lăsat descurajată de vreme, de zilele întregi sub ceață, depresive fără efort, dar și faptul că urmează monotona „iarnă” de pe Valea Rinului, până în martie, dacă nu, chiar aprilie. Cert e că atunci când n-am parte de destul munte, se simte din plin…

Legat de munte, mi-au trecut multe prin cap după ce prea serioasa iarna din Carpați a dus la o serie de accidente și incidente, câteva mortale. Bine, nu iarna a condus la asta, nu muntele a luat jertfă, ci oamenii și-au supraevaluat puterile și cunoștiințele în goana după „io la…”. Mi-am propus să scriu despre asta, să vedem dacă mă și țin, mai ales că Alpii îmi oferă cu totul altă perspectivă.

*

Strava zice că în luna octombrie am strâns 16 alergări cumulate în 170km cu 5500m+, câteva drumeții însumând 38km, la care se adaugă și patru scurte sesiuni de gimnastică.

La capitolul concursuri am bifat voluntariatul – a treia ediție a cursei locale Altstätter Berglauf, una de tip vertical fiind doar urcare (10km, 590m+). Ca și în ceilalți doi ani, m-am ocupat de marcarea și demarcarea traseului, lucru deloc ușor când fix pe durata concursului a plouat fără milă…

1 – 12 octombrie, România. Am scris deja jurnalul – strugurii-s buni, timpu-i acru, dar la capitolul mișcare lista a fost scurtă de data aceasta:

• o alergare foarte scurtă pe dealurile Tehomirului
• o alergare cu Cristi pe Lacul Morii (București)
• o alergare lungă cu Radu, de acasă până pe Postăvaru
• o alergare cu Mike și Paula pe Tâmpa

Ploile, prima zăpadă peste Carpați, ciclonul Barbara și timpul scurt au avut grijă să nu-mi bifez turele mult visate de pe lista cu de toate. Am trecut cu greu peste frustrare, dar retrospectiv privind, am făcut tot ce-am putut.

18 octombrie, o tură solitară pe Mittlerspitz (19km, 1450m+, jurnal deja scris – link mai jos), motivată mai mult de frunzele galbene decât de orice altceva… Dar de cum am zărit zade galbene spre creastă, mi-am mai echilibrat starea sufletească și am tras de mine la deal. Ca mai apoi să am chef și de explorare, nu doar de efort 🙂

E mai greu să fii Voluntar…

24-25 octombrie, Altstätter Berglauf, ediția a 3-a: marcare, verificare și demarcare traseu (3 x 10km, urcare, coborâre și iar urcare). Traseul e din Altstätten până în localitatea Rietli, de unde se revine în oraș cu trenul cu cremalieră, tot evenimentul fiind de fapt despre susținerea acestui tren, linia fiind în curs de desființare. Startul e fix lângă mica gară din centrul vechi al orașului, iar semnalul îl dă chiar trenul: ciu-ciu!

Dacă în primul an a nins peste noapte, dacă anul trecut am avut soare, anul acesta a fost rândul ploii. La ora 12 a început ploaia, la 13 s-a dat startul. Până atunci am avut vreme relativ bună și am tot sperat până în ultimul moment că prognoza se va schimba. Nu a cedat nici măcar un strop de apă!

Altfel, a fost una dintre cele mai obositoare ediții. Nu am făcut nimic în plus față de anii trecuți, dar probabil oboseala combinată cu frigul și apa, mi-au intrat și în minte, nu doar în oase.

Eram udă fleașcă încă de când s-a dat startul și păzeam o stradă, să opresc eventualii șoferi. Au trecut alergătorii, le-am făcut poze, și am revenit la start pentru a începe, împreună cu Paolo, strânsul steagurilor și benzilor.

Aveam mâinile înghețate după primul kilometru, iar apa de pe materiale se adăuga celei care venea de sus fără milă. Mi-am spus de multe ori: ce bine că nu bate și vântul!

Cum ultima alergătoare, o doamnă de 73 de ani, a parcurs traseul la pas, e drept, mergea repejor, noi și biciclistul ce închidea cursa a trebuit să avem ritmul dumneaei. Nu cred că am mai fost vreodată așa de udă pe pantaloni plus șosete și încălțări, iar degetele de la mâini au trecut de frig și amorțeală la… ne simțire. Bine că măcar am avut termos cu ceai cald, din când în când mă încălzeam pe dinăuntru!

Greșeala a fost a mea că nu m-am echipat cum trebuie. Geaca a ținut exemplar (recomand 100%, Mountain Equiptment gore-tex, are deja 5 ani), dar în jos trebuia să port suprapantalonii de ploaie, șosetele impermeabile și poate puteam lăsa acasă încălțările de gore-tex, că am băltit într-un mare fel… Am greșit, evident, nu am vrut să cred că va ploua așa de tare!

Ajunsă la finiș, nu știam cum să scap mai repede de materiale, să intru undeva să mă schimb, să-mi fie mai cald. Pe sub corturile albe, colegii strângeau. Toată lumea avea un aspect zgribulit, mai ales că pe firul văii bate mereu vântul.

Premierea era deja în desfășurare, am prins puțin, Ștefan m-a chemat într-o altă cameră a cabanei, unde era cald și bine, erau și Monica cu Victor și alți colegi din Mila. Așa am descoperit că am o bluză în plus, că geaca era perfect uscată pe interior, dar că pantalonii de schimb… au rămas în dulap. Altă greșeală. De-aș fi trimis și eu bagaj cu încălțări și pantaloni aș fi putut rămâne la tot evenimentul, altfel am ieșit la tren, să urgentez ajunsul acasă. Un coleg din Mila a insistat să mă ia cu mașina, că deja dârdâiam incontrolabil.

Deși aș fi putut învăța această lecție încă din anii trecuți, că voluntarul trebuie să fie echipat pentru stat mult în picioare, în frig, ploaie etc., mult mai echipat ca un alergător, de data aceasta lecția mi-a intrat prin piele, prin fiecare centimetru murat, înroșit și amorțit. După un duș lung și un scurt somn, încă mai aveam furnicături în degete…

A fost pentru prima oară când am gândit că e greu tare să fii și voluntar, asta pe lângă responsabilitate și ce-ți mai aud urechile după. Am supra-marcat traseul, 99.99% din oameni nu au avut probleme, dar tot am auzit că cineva a apucat-o aiurea. E drept, track-ul a variat de la un an la altul, din motive întemeiate, dar aproape am făcut culoar din benzi și stegulețe, am construit „bariere” pe variantele din intersecții, ce să mai, doar să stai cu gluga pe ochi și să nu le vezi de atâta ploaie! Ups 🙂

O sută de laude pot fi ușor spulberate de o singură critică – am simțit pe pielea mea sentimentul la cald, chiar dacă analiza la rece va decide dacă e îndreptățit sau nu și care sunt soluțiile. Ca voluntar, ai parte de o altă viziune asupra unei curse și asta clar mă face un concurent mai bun.

31 octombrie, urma scapă turma, alergare până la St. Anton(11km, 680m+), dar mai important este că am ieșit la soare ☀️, că m-am bucurat de el, că tare-mi mai lipsea! A cam avut „dinți”, dar nu fac mofturi.

Galeria ici-colo