[jurnal covid-19] Aprilie II – cui îi mai trebuie aprilie când vine 15 mai?!?

izolarea trece mai ușor când ai priveliște… (strada asta se umple când e vreme frumoasă, nici nu știam că locuim atâția în fundul Răcădăului…)

De când s-a adus în discuția publică data de 15 mai ca fiind începutul relaxării restricțiilor, lumea s-a și relaxat. Era nevoie de o supapă, dar cuvântul relaxare a fost prea puternic ca să nu producă efecte imediate – cine să mai aștepte?!? Oamenii s-au obișnuit să iasă cu declarație, cu patrulatul predictibil al poliției, cu zonele mai puțin vizate unde îți poți vedea liniștit de șueta cu vecinii, cu masca pe post de accesoriu, cu activitatea fizică individuală cu toată familia etc. Economia are nevoie ca oamenii să circule din nou, dar până să circule cei implicați direct prin reluarea joburile, fâțâiala celorlalți poate face suficient rău cât să o luăm de capăt 🙁

Jurnalul merge mai departe după un martie buimăcit, un aprilie (partea I) calm, un Paști prea rapid, o mini drumeție memorabilă cu Miruna (am scris ceva, nu?!?)

42.
Epidemia continuă, primăvara continuă, izolarea…
De pregătit sandalele, pantalonii scurți și crema de soare pentru când o fi să ieșim fără declarație, dar bănuiesc că pe lângă pălării ne vom asorta cu… măști.

43.
Apar des colaje cu înainte și după: orașe aglomerate versus străzi libere, aer îmbâcsit versus atmosferă clară, tumultul lui 2019 versus pustietatea lui 2020.
Aproape fără excepție sunt preferate peisajele urbane ale lui 2020. Mai mult ca sigur uitasem cum arată lumea fără lume.

44.
Atât cât am ajuns eu pe sub Tâmpa în apropierea casei și tot am văzut în două locuri diferite excremente negre de urs. În dimineața de Paști, cum am povestit anterior, coborâse căprioara la șosea. Animalele își recapătă temporar teritoriul; temporar, zic, să nu ne amăgim nici noi, nici ele – și noi pădure, și noi…

45.
În care mă întreb de ce mai scriu pe blog.
Parcă mai mult ca oricând oamenii stau pe rețelele sociale dar la fel de izolați precum în case – simt o scădere a comunicării.
Pe post de #glumiță, se scriu mai multe comentarii când se lucrează într-un birou și nu când se lucrează de acasă.

46.
„Eu n-am pe nimeni să mă joc…” (Miruna, 3 ani jumătate)

47.
De fiecare dată când ies afară, sunt mai mulți pomi înfloriți, mai multe flori colorate în grădina blocului, iarba e mai înaltă. Nu sunt alergică, sau cel puțin nu mă știam, însă nările mi se dilată de parfum (sau polen?!?) și apoi umplu șervețelul de emoție (sic!).

48.
Primăvara lui 2020 e pe ducă, mi-am cumpărat rochii de mătase pentru o vară cu stil.

49.
Nu știu de ce țopăie lumea că se termină starea de urgență pe 15 mai!
O să fie ca atunci când deschizi poarta țarcului să dai drumul oilor sau a cotețului când eliberezi puii în iarbă sau a găinilor ce năvălesc în grădina cu flori. Ce să mai! Ca la fasole cu ciolan gratuit de la primărie, ca la moaște fără cordon de jandarmi.
Mai pe înțeles, văd șoselele pline de mașini, accidente provocate de vitezomani după sevrajul izolării, o natură invadată de un popor la fel de needucat.
Cred că voi sărbători cu odihnă și poate cu o alergare în jurul blocului – libertatea trebuie să fie, mai întâi de toate, o stare de spirit. A mea nu e inspirată de AMR-ul până pe 15 mai și nici nu-mi permit ca prietenii mei Mike și Radu vreo epică aventură pe coclauri neumblate…

50.
Facebook e ca puful păpădiei, dai scroll și s-a dus (cu tot cu like, comentariu sau ridicat din sprânceană).
Citiți bloguri? comentați acolo pe bloguri.

51.
Îmi place adesea să combin shopping-ul cu fuga (bifez adesea la o singură ieșire activitatea fizică individuală împreună cu procurarea de bunuri). Dar e totuși prima oară când alerg cu mușcate curgătoare.

52.
Ce 15 mai? Oamenii deja s-au relaxat, strada noastră din fundul văii care nu duce nicăieri, e furnicar de plimbăreți fie că e weekend, fie că e zi lucrătoare.
Părerea mea?
– nu e nevoie de ambii părinți să plimbe un copil
– nu e nevoie de ambii stăpâni să plimbe un cățel

Va urca brusc numărul de infectări și decese și 15 mai va deveni 15 iunie.

53.
E aproape final de aprilie, sunt aproape șase săptămâni de izolare și nu mă simt foarte afectată. Am realizat, blazată, că viața mea era cam la fel și înainte: ieșiri săptămânale pe Tâmpa, câteva rar ieșiri înafara Tâmpei, mă bucur de natură căci o observ în detaliu și nu mă hămesesc la chestii mărețe.
Poate unii dintre voi aveați alte așteptări de la mine. Nici eu nu le mai am.

54.
N-am niciun plan, nicio listă cu ce vreau să fac după ce se ridică restricțiile. Romantismul firii mele se lăfăie în această singurătate a spațiului limitat.

55.
Aproape final de aprilie și mi-am strâns cei 100 de kilometri în alergare propuși pentru a nu simți că îmi ies din formă. Nu e mare brânză, dar pentru nivelul meu e acceptabil. Ce mă bucură e că din 13 activități, 5 au fost matinale (și friguroase!), iar eu nu sunt matinală de felul meu. Pot spune că m-am străduit.

56.
Venirea bunicii la noi acum trei săptămâni mi-a oprit temporar albirea părului (mulțumim!!!), energia Mirunei s-a distribuit către cei trei adulți. Poate și de asta am suportat rezonabil izolarea, sunt variante și mai greu de dus în contextul lucrului de acasă. Cum ar fi singur cu mai mulți copii? Pff…

57.
Potecile montane au fost închise în ideea de a nu se produce accidente care să supraîncarce sistemul medical. La nivel declarativ ideea are logică, însă accidentele pe munte nu sunt chiar așa frecvente ca cele auto de pildă. În fine, lumea civilizată s-a conformat.
Mulți spărgători de grevă, nu haiduci, că scopul e unul egoist (mai ales când pun și poze).
Acum nu cred că potecile de pe lângă bloc (hai 1-2km), fie și marcate, sunt de nefrecventat. Și eu am fost pe ele. Dar Craiul, Bucegii, Piatra Mare etc. sunt cu adevărat departe și n-am inventat pretexte „de lucru” ca să arăt că se poate. Sigur că se poate, pun 2000 de lei deoparte fond de amendă și îmi încerc norocul. Am banii, dar nu am spiritul de a încălca legea fără o urgență reală.

Așa, ce voiam de fapt să spun cu muntele și sistemul medical: ieri îmi povestește o vecină care frecventează Tâmpa, aleargă etc. că a trebuit să meargă la spital să-și scoată o căpușă de după ureche. În ultimele zile s-a plimbat doar pe strada noastră (e drept, fix lângă Tâmpa), dar probabil bătea vântul cu tot felul de particule de la pădure: polen, căpușe (virus?!? – hai să nu cobim!).

Morala: avantaj și dezavantaje când ai natura aproape… (alt exemplu: la etajul trei îmi roiește de câteva zile un gărgăune/bărzăune pe la geamuri)

58.
După 15 mai se poartă obligatoriu mască. E ok.
După 15 mai avem liber la umblat prin localitate, dar nu și înafara ei. E cât de cât ok.
Grădinița reîncepe abia la toamnă. Uf!
(Vor rezista oare grădinițele particulare? Cu ce bani?!?)

59.
Plouă. Nu cu prea multă tragere; strada e, în sfârșit, aproape pustie. Dacă nu aș fi la biroul din sufragerie, aș ieși să alerg.

60.
Am alergat în ultima zi a lui aprilie. Stă să plouă și e pustiu. Hai, ploaie, hai! că e secetă și unii chiar vor suferi de foame înainte de orice altceva…

61.
N-aș vrea să fac cuiva în ciudă, dar eu chiar am slăbit de când cu izolarea fără să mă omor cu sportul sau să ocolesc dulciurile. Din constant 48kg am ajuns la constant 47.

62.
Am avut ceva spor la scris pe blog pentru o perioadă în care pare că nu s-a întâmplat nimic.
Însă!
În timp ce în unele case, în unele bule, viața a mers înainte oarecum la fel, în altele cu siguranță totul s-a dat peste cap. Jurnalul meu e al unui om din prima categorie și poate servi cel mult ca prilej de relaxare pentru cei din aceeași bulă.
Sunt conștientă (și îngrozită, evitând totuși să mă gândesc prea mult!) că dramele profunde ale acestei epidemii ies greu la iveală și le vom cunoaște când vor deveni istorie și poate nici atunci.


Pe final de aprilie, vă recomand jurnale „covid” și de pe alte bloguri și meleaguri:

  • FR (blogullarisei.com):
    în Franța pe Valea Loarei, Larisa stă/lucrează acasă cu cele două fetițe ale ei și vorbește despre confinare (sinonim pentru izolare);
  • UK (vacantevacante.com):
    Mihaela a scris o pagină de jurnal de la Londra (o să găsiți multe asemănări cu ce e pe la noi…), dar și despre cum coronavirusul i-a dat peste cap planurile și cum dacă ai răceală… stai acasă!;
  • RO (amintiridinmunti.blogspot.com):
    Prietena mea Mike a scris câte un jurnal pe zile pentru fiecare săptămână, iar înainte de asta pentru fiecare zi de izolare din cele 14 urmate unei călătorii în Spania. Vă las link-ul săptămânii 20-26 aprilie (cu accent pe paragraful dedicat spărgătorilor de grevă), dar voi puteți naviga printre ele căci Mike împletește cifrele epidemiei cu impresiile personale într-un stil captivant;
  • SUA (ochiulcarerade.wordpress.com):
    Cristina ne povestește cum se țin lecțiile online în SUA sau cum merge treaba cu tunsul (în episodul următor);
  • RO (dunia.ro):
    Dunia scrie mult și constant și elevat ca de obicei, e greu să rezum aici, dar de reținut că în contextul izolării: „cochetăria nu dispare, se reinterpretează”;
  • RO (aradeanca.com):
    Un jurnal dedicat lunii martie când a început nebunia și pe la noi – vă recomand prima parte cu vizita Andreei la Soveja, întoarcerea la casa și locurile natale ale bunicilor ce nu mai sunt…

8 Comentarii

  • Ca posesor si scriitor de blog, rezonez puternic cu afirmatia “Facebook e ca puful păpădiei, dai scroll și s-a dus “. Si daca punctul 57 ma intrebam daca alegerea formularii “spargatori de greva” a fost o coincidenta datorata prieteniei noastre, la final mi-am raspuns singura la aceasta dilema.

    • Mă tot învârteam după termenul potrivit și spărgători de grevă e mai apropiat de adevăr. Le-am dat unfollow pe fb, strava, instagram :)) cam extrem, știu, dar e pandemie, nu mai iert pe nimeni :))

  • Mi-a placut combinatia shopping-ul cu fuga, am sa incerc neaparat.
    Multumiri pentru link-uri la alte bloguri. Mi-a placut blogul lui Mike.
    Aici pe langa Toronto, nu am avut total lockout, avem voie pe strazi, s-au dat si amenzi prin parcuri, dar nu multe. Oamenii sunt intelegatori.
    Clima asta oribila tine lumea in case, e frig si daca nu ploua bate vantul.
    Weekend-ul asta pare sa fie mai cald, sunt curios cum reactioneaza poporul.
    Bine ca vine vara si nu iarna. Intr-un fel!!

    • Mă știu deja toate vânzătoarele din cartier, toți vecinii, că intru transpirată și roșie toată în magazin, după ce în prealabil îmi scot masca dintr-un buzunărel. E o metodă bună de a combina lucrurile, mai ales că la dus iau și gunoiul (la Brașov platformele sunt afară, s-au desființat acum mulți ani ghenele de la interiorul blocurilor).
      Pe noi clima nu ne ajută că e greu să reziști izbucnirii primăverii, însă ploile de vară din ultimele zile (precedate de căldură înăbușitoare) au cam golit străzile. Pentru alergători e mană cerească 😀

  • Apropo de dat drumul oilor, aici ni s-a impus o restricție de 100km maxim in jurul domiciliului, excepție făcând desigur călătoriile profesionale sau familiale importante, ca unii chiar se pregăteau sa dea navala, deși plajele și traseele montane rămân in principiu închise. De fapt tot ce tine de turism, obiective, hoteluri. In schimb reîncep școlile, bine și rau in același timp, nici nu știu ce sa cred.

    • E greu de zis care e abordarea corectă… Ca părinte vreau să se deschidă grădinița, ohooo, ce-aș mai vrea!, dar dacă apar cazuri, suspiciuni, nu tot eu stau cu cea mică acasă sau în spital?!? Pe de altă parte, la un moment dat tot trebuie riscat și asumat. Turismul e compromis anul acesta, campingul ar putea fi o soluție fiind în esență o activitate de familie, iar nu de grup.

  • Imi plac ideile asezate de tine in jurnal, in acelasi timp fiind “invidios” pentru terenul de joaca si de alergare din spatele blocului :). Vreau si eu!
    Muncesc de acasa, insa nu e nicio bucurie, incercand sa inteleg cum acest lucru era vazut ca un beneficiu oferit de angajator. Inainte de Covid eram mult mai organizat si atent cu timpul. Din click in click, ma prinde 8 seara in fata calculatorului (deci, vina mea!), probabil din dorinta de a gasi un inlocuitor al timpului pierdut in fata televizorului.
    Ies la 4-5 zile din casa pentru cumparaturi. De alergat doar in casa 2 km pentru ca incep apoi sa ametesc, iar in jurul blocului mi se pare absurd, neavand deloc chef, atat timp cat vad multi pensionari umbland zilnic pentru o legatura de ceapa sau patrunjel.Sunt peste tot, de parca nu ei ar fi cei mai cautati de virus!
    Merg pe ideea ca trebuie sa ne facem planuri: financiare, familiale sau de calatorie. Pe termen scurt sau lung, aceste planuri ascunse intr-o agenda sunt un prim pas catre “evadare”. Ce bun ar fi fost acum o bucata de teren intr-un munte ascuns unde sa poti instala un cort si un hamac!

    • Ideile sunt cum vin la rând, în unele zile scriu mai multe, alteori nimic, de aceea am și păstrat numărătoarea lor. Între noi fie vorba, nu vreau să ajung la o sută, că ar însemna să se lungească starea asta monotonă…
      A ajutat mult să avem „terenul de joacă” în spatele blocului. Nu am abuzat de el, dar din când în când am dezamorsat butoiul dornic de libertate, de natură, de mișcare mai pe verticală.
      Și la noi, deși nu e zona centrală sau cu piață, se fâțâie mult lumea, am ajuns să mă bucur că plouă și din acest motiv, că se iese mai puțin. Nu m-ar deranja cei care sunt singuri sau câte doi, dar sunt și câte 4-5 adulți plus copiii cumulați de iese câte o hoardă…
      Planuri? Și eu îmi tot propun să fac planuri, dar am mintea goală. Și atunci mă întreb ce îmi doresc cu adevărat și răspunsul e punctual: o tură lungă în Făgăraș, o noapte cu cortul cu Miruna lângă un pârâu de munte, un maraton în Hășmaș…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.