Mă plimbam prin casă cu o cană caldă între palme și într-o liniște a gândurilor a tunat: munții! Mi-au dat lacrimile instant, lacrimi și gol în stomac, lacrimi și dor. Să-i văd măcar, să le miros apropierea, să-i simt sub tălpi e deja extaz! Rar am simțit pentru oameni ce simt pentru munți. Și dacă de la oameni am vrut ceva, de la munți nu vreau nimic, ei îmi dau totul de fiecare dată când știu să cer de la mine.
Probabil ai asociat cu ceaiurile baute la cabane, porbabil s-a strans prea mult dor…. inca putin, cum bine zice si Ren ;).
rezist, rezist 🙂
Inca putina rabdare Clau’……pastreaza lacrimile bucuriei pentru momentul revederii. Sa vezi atunci explozie de trairi 🙂
Pe cat posibil am totul „sub control” insa uneori vocile interioare lovesc miseleste. N-am lacrimat prea mult, pragmatic si logic am stamparat focarul, dar a fost intens…
Cum imi place sa disec firul in patru (munti, patru valcele) ma tot intreb de ce am asociat cana aia calda cu muntele, poate ceaiurile baute la cabane sa fie de vina…
Sa aveti vreme faina si vizibilitate cand zburati deasupra lor. Desi de multe ori ei sunt uriasii cum as putea sa-i strang pe toti in brate, adunand tot lantul Meridionalilor…
Ha, Fagarasul vazut de pe drumul spre Sambata de Sus. Cred ca era de o intalnire carpati, cand ne-am intalnit multi iubitori de Fagaras la cabana valea Sambetei :).
@Catalin: au carpatistii o memorie… ceva de speriat! :))
Erau multe poze pe care le puteam alege pentru aceasta postare, ulterior am stat cu orele prin albume, dar asta cu drumul spre munte a castigat concursul simbolisticii 🙂
Arzi de dorul nostru mioritic, iar tu crești deja un alt dor în tine, dorul de Canada. Și o să-l simți poate peste ani, dar te va izbi.
E un altfel de dor, dar e tot dor, am experiența Germaniei, țară pe care am învățat s-o iubesc, pe care am respins-o, dar pe care o simt cuibărită în mine și care uneori mă cheamă s-o revăd pentru că mie mi-e dor.
Cred ca o sa-mi fie dor de o anumita singuratate. Dintre experientele de peste hotare de care mi-e dor ar putea fi cele trei luni de Cehia, insa si din acelea doar anumite aspecte, nu tot.
Intre mine si Canada e o prapastie, nu neaparat cascata de mine, ci de firile diferite. Si sigur un aport il are momentul acesta de intalnire dintre mine si ea.
Da, acelasi lucru: n-am niciun fel de dor dupa Canada- Quebec sau Mtl, dar absolut nimic. Poate doar eu facand diverse lucruri pe-acolo, dar ea nu ma chinuie cu niciun dor, slava Domnului! ca sunt destule doruri pe lume, Canada mai lipsea 🙂 🙂 🙂
N-am explicatie. Poate fi de la prima vedere = prima impresie, defavorabila dansei.
Parca si la tine tot cam asa a fost.
Pai prima impresie a fost un cumul de: oboseala + pierdut bagaj pe aeroport + frig, adica FRIG 🙂 Cert e ca depinde de fiecare, ce-si doreste de la viata, ce fel de viata e obisnuit sa duca etc.
Sunt oameni care se distreaza o vreme dupa care vor sa se aseze la casa lor si sa duca un trai decent, in liniste, fara prea multe legaturi cu restul lumii. Pentru ei Canada e perfecta.
Sunt si oameni ca mine care vor cate un pic din toate, si familie si prieteni si locuri natale si calatorii si munti si atunci Canada nu are ce sa-mi ofere. Varietate pentru o vreme si asta a facut-o deja 🙂
acelasi dor ma mistuie si pe mine. De aproape 3 ani nu am mai atins cu talpile Carpatii. Zborul deasupra lor imi rupe inima.
Abia astept sa-i vad! In primele zile in Romania voi fi mai mult cu familia, dar sincer, o sa ma multumesc si cu niste dealuri – daca am bafta de vreme buna, de la tara de pe dealuri se vede un pic Parangul, un pic Godeanu 🙂
Am fost miercuri-joi cu autobuzul in zona si se vedeau asa de frumos muntii de care zice Claudia! albi stralucitor in lumina soarelui. Zona subcarpatica Valcea-Gorj. Deosebita priveliste!
Comentariul asta al tau a fost ca o veste, o carte postala, o bucurie transmisa virtual despre ceva ce stiu ca e real si ma asteapta 🙂
Multumesc.