se aude un fâlfâit puternic de aripi, porumbeii se agită pe fundalul alb al cerului, atât cât pot vedea prin rama ferestrei și crengile prunului. Ce-o fi cu ei, mă întreb, apoi misterul se dezleagă tot prin sunet: ciugulesc de zor pe acoperișul intrării în bloc. Micul dejun a fost servit de către un vecin matinal. E șase fără ceva. E a nu știu câta noapte de când încep de pe la trei să privesc când pereții, când fereastra, cu ochi mari și hormonal deschiși. Făptura doarme, pendulările mele de pe o parte pe alta nu par s-o deranjeze, până și greierul ce cântă liturgic în fiecare seară și noapte, doarme. Se luminează, nu mai e rost de somn, pornesc spre bucătărie, agăț și prima carte din teancul de lângă pat – o să fie o dimineață lungă de duminică.
când se va naște copilul voi fi gata obosită și nedormită, dar mai e destul timp să se amplifice sau să se diversifice oboseala. Ohoo, nu subestimez șiretlicurile mamei naturi de-a mă pregăti, cu forța, pentru ce va să vină! Când mă doare spatele, lupta firească pentru o poziție suportabilă se dă mai ales pe frontul insomniei, dar sunt și nopți când somnul e pur și simplu lipit pe ecranul ceasului electronic și mă privește de-acolo la fiecare sfert sau jumătate cu nedumerire. Insomnii fără motiv, așa simt, căci nu pot da vina pe gânduri care să mă frământe sau pe vreo surescitare emoțională.
cerul se albăstrește, cineva hrănește porumbeii a doua oară. Greierul e cu siguranță bine pitit în prunul ce vibrează acum de vrăbii agitate. Apa de cafea sfârâie în cana de tablă, am renunțat la ibric, e prea mare pentru cele două guri pe care le sorb mai mult de ciudă decât de poftă sau nevoie – dacă tot nu dorm fără cofeină, măcar noaptea următoare voi avea un țap ispășitor de arătat cu degetul.
se zice că aceste nouă luni trec repede, eu nu pot să le susțin repeziciunea, doar trecerea. Lunile trec, viața trece, oamenii se trec, însă timpul e ca râul în albie, uneori își întortochează curgerea și răsfirate îi sunt meandrele, alteori curge liniar și hotărât. Fiecare suflet cu albia lui, cu timpul lui.
zgomotul orașului reînvie treptat, culminează cu mașina de gunoi dând cu spatele: tii – tii – tii. Citesc, sorb cafea și o dată cu primele înghițituri se trezește și Făptura mișcând delicat; abia când trec la struguri mă simt înghiontită și, fără să am vreun sentiment aparte, ci unul cât se poate de simplu, zâmbesc conspirativ încercând să-i anticipez următoarea mutare.
(în noaptea următoare aveam să dorm buștean peste douăsprezece ore…)
și iar cântă greierul și orașul se cufundă în liniște și mă aștept, consolată, la orice. Doar mă culc cu o necunoscută.
O fi trebuind gura aia de cafea ca sa dormi 12 ore 😀
Mai brutal asa as zice ca n-are treaba natura cu nici un fel de pregatiri: pur si simplu are un fix sa faca viata noua si ia pentru asta tot ce-i trebuie si cand ii trebuie, fara alte considerente.
Toată săptămâna dormisem puțin și agitat, cred că trebuia să cad și lată la un moment dat…
Se prea poate să fie cum spui, totul pentru copil și e bine că e așa, sigur evoluția face o treabă mai bună decât noi, suntem atât de influențați de una și de alta că am sfârși făcând experimente pe copii. Și așa facem după naștere, vaccin, fără vaccin…
Ah, n-o ziceam ca ar fi de rau, nu, nicidecum. Doar ca poate veni asa mai contra perspectivelor de se dau de obicei pe tema asta a vietii noi. Si totusi poate fi de folos de considerat. Atat.
Eu una mă bucur că lucrurile sunt cum sunt, că organismul meu știe ce-i mai bine pentru făt, că mă folosește. Aș fi de-a dreptul îngrozită să am eu responsabilitatea asta, acum. O s-o am peste puțin timp și aș minți dacă aș spune că sunt pregătită.
Ce carte citeai din colectia Romania Pitoreasca?
Sa vezi ce fain o sa fie cand o sa-ti pui copilul in port-bebe si o sa-l plimbi pe munte, fie si-ntr-o scurta plimbare pe la poale.
Am îndrăgit munții – Ionel Coman.
O am începută și pe a lui Emilian Cristea, Biblioteca montaniardului, dar îmi place mai mult Ionel Coman. Binee, cel mai mult mi-au plăcut Bucura Dumbravă – Cartea munților și Mircea Noaghiu – Tributul hazardului. Mai am câteva de găsit și citit sau chiar recitit (N. Baticu)
Somnul vine cand vrea el si pleaca la fel! Din experienta celor aproape 14 ani de program de tura, pot spune ca cel mai bine e sa nu te enervezi cand nu poti sa adormi! Iti faci de lucru (cu o carte, cu o pagina web, cu ceva prin bucatarie…), iar cand simti undele alfa, lasi totul si mergi la somn, fara amanare! Totul e sa nu te enervezi ca nu poti adormi! Pentru cineva cu program regulat de somn (eu le zic asa celor cu program de zi), poate fi frustrant cand programul de somn se deregleaza! Ei, si?! Se deregleaza si gata! Ajustam restul programului dupa noul program (neregulat) de somn! Totul e sa acceptam schimbarea!
Somn usor!
Ai pus punctul pe i cu enervarea 😀 Exact asta am făcut în primele dăți, îmi venea să sparg ceva… și evident nu a ajutat la nimic.
Mulțumesc de comentariu, îmi explică niște stări ce n-aveau legătură cu sarcina, ci doar cu simpla frustrare că „nici somnul nu mai e ce-a fost” 🙂
Am citit destul de mult despre somn si insomnii, in special din perspectiva turei, si am scris despre asta si pe blog (la inceputuri).
Am mai constatat ca dupa un timp (relativ indelungat) apar dereglari ale programului neregulat de somn! Dar asta nu duce decat la oboseala, deoarece nervii nu ti-i mai faci, stiind deja ca nu ai de ales decat sa te adaptezi!
Dar tu nu vei ajunge atat de departe cu problemele legate de somn!
Cred ca cea mai mare problema e ca atunci cand esti tu treaz, iar toti ceilalti dorm, nu te poti ocupa de activitati zgomotoase! Noroc cu lectura!
Ma bucur ca am fost de folos!
Somn usor!
Hm, Noctambulul nu e doar un nickname 🙂
Am citit două articole de la începutul blogului tău, http://noctambulul.blogspot.com/
Eu am tot avut perioade de insomnii, unele născute din somnul întârziat progresiv (puteam învăța mai bine noaptea, priveam filme etc.), altele asociate cu perioade intense emoțional. Realitatea e că mi-e ușor să stau trează până târziu, iar mersul la somn e mai mult forțat de gândul trezirii greoaie de-a doua zi (sau de faptul că restul din casă se culcă).
Și da, e o problemă și asta, să nu faci zgomot… chiar și stând trează și privind pereții reușesc să transmit în jur că nu dorm, cred că asta mă enervează mai tare. Când locuiam singură, bântuiam liniștită prin casă, îmi făceam ceai, ascultam muzică etc.
Acum am ajuns la concluzia că mai bine mă ridic din pat și plec într-o altă cameră, iar singura ocupație rămâne lectura; statul la calculator presupune tastare și eu sunt genul „ciocane pe tastatură”, cred că aș trezi și vecinii – apropo de vecini, am câțiva care se trezesc des și desigur, foarte devreme :))
Da, Noctambulul e doar un nickname… Definitia din dictionar nu e tocmai potrivita. Cred ca ar putea fi extinsa si peste limitarea data doar de termenul petrecere. Numele meu este in adresa de email.
Am constatat ca nu numarul orelor de somn ne odihneste, ci orele de somn din timpul noptii sunt cele mai bune pentru odihna! Dar, asa cum spuneam intr-un articol, decalajul fazei de somn nu se mai poate repara dupa o anumita varsta… Asa ca trebuie sa ne obisnuim (cand scriu „ne”/”noi” ma refer la cei cu acest decalaj sau sindrom) cu ideea ca nu avem incotro si ca ne va fi greu sa ne trezim dimineata. Dar se rezolva si asta cu o cafea sau cu un ceai negru… Cei cu profesii liberale ar putea fi avantajati, ei alegandu-si programul de lucru asa cum isi doresc.
Pentru tastaturi exista variante silentioase (de exemplu: !
O zi frumoasa!
Eu daca-s obosit si ma pun sa citesc, adorm. Reteta-i buna atunci cand in creier vor sa se zvarcoleasca gramezi de ganduri, si nu ma lasa in pace.
Mergea și la mine metoda cu cartea, chiar și când nu eram obosită, de obicei am mereu o carte lângă pat începută de cine știe când și abandonată că-i plictisitoare și pe asta o folosesc pe post de somnifer, doar că acum nu merge… Azi-noapte am adormit azi-dimineață :)) Dar m-am trezit din fericire pe la 9 fără ca și cum aș fi fost odihnită 🙂