Ce structura de om mai am si eu, daca in timp ce-mi plang sufletul pe strazi si ma intreb daca mai stiu incotro ma indrept si daca mai are vreun sens sa ajung acolo, daca in timp ce ma simt sfasiata si abandonata, imi deschid ochii catre tot ce ma inconjoara si vad atatea lucruri frumoase si tainice si din nemiscarea lor parca mai invat inca o data sa pasesc…
Va marturisesc ca aceasta casa imi este incredibil de draga si de necunoscuta in acelasi timp, ca atunci cand o zaresc printre blocuri, inconjurata de noroi si de plopi ciuntiti inima si ochii mi se umplu de lumina si caldura, iar daca va fi vreodata sa am un camin al meu asa as vrea sa arate….
Pe langa acest zid am trecut cel mai adesea plangand. Dincolo de el, o manastire…
M-am oprit de foarte multe ori in fata acestei ferestre. Nu stiu ce ma atrage, poate vesnicul intuneric pe care il ascunde?
Mi-e draga Dambovita. Desi e atat de strangulata, de murdara, de putin adanca… Acum ca a inghetat, ca o simt curgand in liniste sub gheata, ca ii vad pe stratul subtire de zapada urme mititele de pescarusi si ca din loc in loc, pescarii ii cauta viata, ca ratele, dragele de ele, se refugiaza in ochiurile de apa, acum ca straluceste in soare o iubesc si mai mult.
Si inchei cu un mesteacan. Cu tot cu gugustiuci. Ce nu se vede insa, dar eu stiu pentru ca-l stiu acolo de aprope 3 ani este ca e un mesteacan mort. Fara viata. ALB.
Multumesc unui bun prieten pentru melodie.
suntem ciudati …asta e o certitudine …la fel ca si tine ma trezesc de multe ori plimbandu-ma pe strazi ,am locuri prin care imi place sa trec ….podul peste raul Mures pe care il trec in fiecare dimineata ,seara …rasaritul si apusul momente unice in fiecare zi …privelistea ma face sa zambesc ,chiar daca am lacrimi in ochi uneori…stii aleile acelea cu copaci pe fiecare parte ,copaci care isi impreuneaza crengile deasupra ta ….ma trezesc de multe ori pe aceste alei atat de dragi si stau si privesc…parca e un drum nou care se deschide in fata mea..imi da speranta