Se întâmplă brusc și te năpădesc instant amintiri îngropate sau lucruri pe care ți le-ai tot alungat din minte după ce ți-a luat jumătate de viață să le înțelegi cum trebuie.
Se întâmplă brusc și te sufocă nodul din piept sau îți tremură stomacul sau, sub forma lacrimilor, victima din tine iese la suprafață ca și cum tot ce-ai devenit e doar un învingător de fațadă.
Se întâmplă brusc și ar putea să nu însemne nimic, e doar o întâmplare, un gest, o imagine, însă tu n-ai trăit doar viața bună de-acum. Nu mai cauți înțelegerea, nu ai nevoie de cineva să-i povestești, ai nevoie doar de pădurea în care să alergi până când poți urla lupul singuratic din tine.
Și, ca tot omul modern, tragi căștile pe urechi, privești monitorul țintă în timp ce scrii fără să privești tastele și cu fiecare spațiu aluneci hipnotizat în interiorul spiralei. In a split second ziua ta obișnuită a căzut de pe muchia timpului în hăul din tine, într-o fracțiune de secundă retrăiești, inuman de uman, ani.
Atat de adevarat!
Atat de bine scris!
Atat de crud,de limpede,de adevărat.
Da,tare.Mi se intampla asta,in special in padurea fara sfarsit a Comanei,cand,inebunit de dor,am senzatia ca o iau razna,ca vorbesc cu duhul lui Vlad Tepes,ca sa ma ajute sa scap de starea asta.
@Noctambulul: ce ți-e și cu adevărurile astea, te pălesc când nu te aștepți…
@Irina: crud e un cuvânt bun
@Ciprian: nu ajută nici un alt duh înafară de al nostru, trebuie să facem tot ce ne stă în putință și să fim împăcați cu noi – când înnebunești, abia atunci rămâi cu adevărat singur.