Am febra si soarele unui apus oarecare se mai strecoara inca firav inauntru. Langa – o cana alba cu supa calda si inca una rosie cu cafea rece.
La geamul meu o toamna banala de oras incepe…
Cine n-are prieteni e un om sarac… in multe privinte. Aseara am ajuns la teatru sa regasesc O scrisoare pierduta – multumesc T. ca te-ai gandit la mine pentru acel al patrulea bilet pierdut :). Maine seara ma asteapta Un tango mas si de data asta multumita Monicai.
Febra nu-mi da pace, uneori am senzatia ca plutesc in loc sa merg, ca merg in loc sa stau, ca vorbele-mi sunt ganduri, gandurile vorbe…
In camera mirosul tufanicilor imi aminteste de toamna din gradina mamei de-acasa, vaza cu munti – de toamna din munti, Benji murind incet si sigur imi spune cu fiecare frunza pe care o pierde ca e o pierdere definitiva, ca alta primavara nu va mai fi…
Abia astept sa ajung la oftalmolog… nu mai suport sa amestec liniile, formele, culorile, tot ce imi e mai departe de 2-3 metri. La teatru m-am luptat sa disting multe dintre gesturi sau mimica fetelor, pe strada, pe holuri, la metrou ma lupt sa disting chipuri, indicatoare, ceasuri. Nu stiu cine iese, cine intra, daca vine, daca se indeparteaza, daca rade, daca asteapta, daca e trist.
Omul indepartat a devenit pentru mine unul universal, unul si-acelasi mereu.
Aproape ca m-ar fi intristat toate astea daca nu as fi avut aseara o revelatie. Ma intorceam acasa pe jos si la un moment dat vantul a spulberat inainte-mi frunzele galbene de frasin. S-a format o carare imaginara si plutitoare de frunze, culorile s-au amestecat in ochii mei si sub luminile neoanelor si-a reclamelor de strada, au inceput sa curga toate aceste culori si lumini si am simtit cum ma invadeaza o stare de fericire si de multumire ca atunci cand privesc „>Lanurile sau Biserica din Auvers ale dragului meu Van Gogh.
Imi mai doresc doar… o noapte instelata.
faine ganduri si mishto si pictura lui Van Gogh …
Acum multi ani, pe vremea cand eram copil, am privit pentru prima data Biserica din Auvers si am inteles pictura aceea ca pe o continuare fireasca a lucrurilor. Cararile acelea curgand erau pentru mine o a doua natura, doar ca, putin nevazuta. Nu stiam cine e pictorul si nici ca e unul… „mare”. Apoi am aflat. Multa vreme n-am mai vazut nici o alta pictura de-a lui, dar era deja pictorul meu de suflet. Nu conta decat ca a pictat Biserica in acel fel…
Nu o sa spun mai mult decat ca anii trec si inteleg si mai mult curgerea lucrurilor spre fata lor nevazuta…
Ce frumoasă descriere a unei zile de toamnă. Sper că febra si problemele cu ochii sunt doar figuri de stil… 🙁
@Calin: sad but true…
Daca ai probleme cu vederea recomand exercitiile Bates pt imbunatatirea vederii. Si eu am probleme cu vederea la distanta, am purtat ochelari timp de 6 ani, dar se tot agrava problema cu vederea. Am ajuns la -1.5 dioptrii dupa 6 ani. De 5 ani am inceput exercitiile Bates si de atunci s-a inversat trendul, vad din ce in ce mai clar cum trece timpul. Acum port ochelarii doar cand conduc noaptea. Cauta „Bates method” pe google, sunt o gramada site-uri cu informatii utile.
Principiul de baza e ca vederea neclara se datoreaza unei incordari mentale, ochii functioneaza bine, creierul nu vede bine. Si orice lucru care te relaxeaza si alunga incordarea, implicit imbunatateste vederea. Citeste si tu pe acolo, sper sa te ajute si pe tine.
E interesant ce spui tu aici, chiar o sa ma interesez pentru ca desi port ochelarii… problemele avanseaza.
Merci de sfaturi si de vizite, dar ai grija, sa nu te deprimi rasfoind prea mult meetsun-ul(o idee venita tot de la unul dintre cititori 😀 )