Nu e deloc simplu să stai și să nu-ți coordoneze cineva (cu autoritate) timpul. Vorbesc de stat adevărat, nu de cele două zile de week-end sau de o săptămână de concediu. Dacă mai adaugi și ieșirea din contextul uzual (și extrem de confortabil) atunci descoperi că e destul de greu să umpli timpul cu chestiile pe care ți le dorești cu adevărat.
Nu credeam că voi scrie vreodată o astfel de postare.
În Canada deocamdată stau. Stau acasă. Ar trebui să-mi caut un job ca toată lumea, dar există niște motive pentru care n-o fac încă și sunt ”acoperite” ca să spun așa (asta în loc de: sunt personale, le știe cine trebuie și nu-s de dat pe blog).
Prin urmare, am ceea ce omul modern nu prea are: timp pentru sine. Pun pariu că fiecare dintre voi ați exclama ”vai! câte aș putea să fac dacă mi-aș permite și eu!” însă după o lună de stat acasă, tras linie și adunat, reiese că experiența e benefică în sensul cunoașterii de sine și mai puțin a rezultatelor cu care să te poți făli (ție în primul rând și lumii mai apoi ca de confirmare etc.). Ideea e că atunci când vine vorba de noi înșine, afirmăm multe ignorând contextul și starea de confort. Dacă astea două se schimbă, o iei de la capăt cu… ”cine sunt eu oare?!?”.
Evident că sunt foarte des întrebată dacă nu mă plictisesc sau nu mi-e greu singură acasă. Ei bine nu, a trecut o lună jumătate și nu m-am săturat de a sta cu… mine.
Timpul trece grozav de repede când stai acasă, e ceva în neregulă cu ora 12 care vine imediat după ora 10 și o bănuiesc pe ora 11 de linșaj temporal. Nici pe orele 15-16 nu mă bazez. Chestia asta mă frustrează pentru că nu înțeleg unde se duce timpul și astfel mi-am făcut un tabel unde să notez activitățile din orele fantomă. Ei bine, notițele îmi dau dreptate…
Când te duci seara la culcare
și-ți pui o mână sub obraz
să te întrebi cu-ngrijorare:
“Ce-am făcut oare azi?”
Nu știu de ce n-am putut să uit poezioara asta! E diabolică! Bilanțul nu e tocmai mulțumitor și frustrările curg din toate direcțiile. Am trecut la analiză: facebook-ul e de vină, blogul, citirea multor bloguri, cum ar veni tot ce înseamnă internet excluzând lecțiile online de franceză de exemplu. Apoi organizarea timpului cu intercalări de activități care se disturbă una pe alta. Apoi… ideile. Da, tocmai ele și o să explic și de ce.
Am foarte multe idei și toate presupun multă muncă pentru a ajunge în practică și pentru că nu-mi vine să mă înham (și parcă nici răbdare nu am) le amân. Amânarea asta îmi provoacă un disconfort și încerc să umplu timpul cu prostioare ca să uit că amân. Dar de uitat nu uit, iar prostioarele halesc la propriu timpul (timpul-fantomă de mai sus rămâne în continuare o enigmă…). Și ca să fie un real cerc vicios, nici măcar n-am o singură idee, ci vreo trei-patru, cinci chiar! Cele majore. Dacă aleg una dintre ele n-o să mai am timp pentru restul. Bine spus, dacă aleg, pentru că nici nu pot alege. Să mă apuc în paralel de toate e ca și cum aș face cinci feluri de mâncare deodată și mi-aș bate joc de ingrediente…
Ce-i de făcut??! Să apuc ideea cu cea mai puțină muncă și rezultate imediate, s-o pun în practică și animată de eventuala reușită, să rup lanțul amânărilor și să mă eliberez prin muncă. Dacă n-aș fi scris eu fraza anterioară aș fi replicat ”Zăăău??!”
p.s. m-am apucat să notez ideile pe o foaie și m-am gândit că la final, aș putea să pun foaia la zid și să arunc cu ceva în ea. Nu de ciudă, ci ca în funcție de semnul lovirii să fac alegerea deblocantă 🙂
te rog fumos, ma faci sa rad, o luna? amanarea e prietena mea cea mai buna de …nu zic de cand ca ma deprim :)))
@Miky: o luna jumatate… dar inainte de asta eram asa de sigura ca o sa fac atatea..
cunosc. o sa ti spun ce-mi zic si mie (fara sa ma pacalesc :D) – bucura te de timpul asta ca nu stii cand il mai ai. e rar 🙂
ma bucur cu o bucurie… fada 😀 (si ma plang energic…)
Nimic în viaţă nu este corect! 😀
Eu îmi fac listă de idei ca să nu uit şi să prioritizez, altfel mă îngrop în propriile proiecte, iar alţii fac liste pentru că nu se pot hotărâ cu ce să înceapă!
Protestez! 😀
@Kya: listele sunt sfinte cum ar zice fratele Em’ care s-a deprins ca la Germanica „nu se ezista” nimic fara liste 😀
Si un alt motto din Germania:
„Perfect planning prevents pathetic performance „. Eu nu cred in planuri. De fapt cred, pentru ca mi le fac (si Germania te mai si obliga la asta) dar ma jur ca cele mai bune lucruri vin fara sa fie planificate.
@Mike: Pai da, ca nu ai asteptarile definite in vreun fel si daca iese ceva bine, e minunat, iar daca nu iese, aia e, data viitoare…
Planificarea e buna mai ales cand exista destula motivatie s-o faci.
NU ești în impas, de asta poti fi sigură… știu ce spun, pentru că „am fost pe acolo” pe unde treci tu acum (bine , am zile și acum în care cred că sunt tot în acel punct, dar de de fapt nu sunt). Spun asta pentru că partea fabuloasă la statul „tu cu tine” este că ai timp să te gândești la lucrurile care contează cu adevărat, ai timp să le înțelegi rostul. Eu mi-am zis că numai atunci poți să-ți răspunzi la întrebarea cine ești, când stai de vorbă cu tine ore în șir fără să te deranjeze cineva Și cred că în acest iureș de nepătruns al vieții, toți ar TREBUI să avem parte de o perioadă de solitudine temporară, în care să nu alegrăm spre ceva ci să stăm pe loc, da, SĂ STĂM… și să ascultăm cu crește iarba. Poate nu o auzim, dar simplul fapt că am avut parte de această „activitate”, ne transformă… De plictiseală nici nu poate fi vorba…
@Bia: m-am gandit si eu la varianta asta, dar stii cum e, ca om vrei sa fructifici timpul chiar si atunci cand stai „degeaba” la taclale cu tine insuti…
Si eu am o lista luuuunga de idei facuta de anul trecut…si nu nu am facut mai nimic din ea…tot din cauza ca fac pereche buna cu amanarea…dar sincer nu cred ca ma deranjeaza :))).(cred ca asta e cel mai nasol :D)
@Ana Maria: sa faci din relaxare un om de viata… e si asta o varianta. Apoi ar fi faza ca daca as merge zi de zi la serviciu, nu mi-as mai face griji ca n-am facut nu stiu ce de pe lista ca se presupune ca oricum produc ceva. Un serviciu m-ar scapa de impas, dar ar insemna sa fug…
Te inteleg…eu neavand serviciu la inceput eram un pachet de nervi si oricum nu faceam nimic, asa ca am luat relaxarea de mana si acum ma implic in alte chestii care imi plac, imi cultiv hobby-urile si cand o fi sa fie si serviciul, il primesc cu drag ;). Cred ca trebuie sa profiti de ”Il dolce far niente” cum se zice in italiana, acum cat ai ocazia, nu se stie niciodata ce urmeaza si poate o sa duci dorul unor astfel de momente 😉
nu credeam ca e o arta sa nu faci nimic si totusi sa obtii ceva din acest timp. Dar e. Un serviciu m-ar inrola intr-o rutina si asta e partea simpla a lucrurilor. Ei bine, deocamdata n-o vreau…
Eu zic sa profiti de timpul care il ai „tu cu tine”. E placuta uneori o astfel de perioada. Avem nevoie si de asta.Eu cred ca ne ajuta sa ne descoperim pe noi insine, ne transorma cum spune si Bia.
La un momentdat toate ideile se vor aseza si se vor pune usor -usor in practica de la sine.
@Larisa: imi place verbul asta „a transforma”. E plin de speranta cumva 😀
Si da, si eu cred in momentul de repaos pe care ar trebui sa ni-l luam uneori. Cei mai multi il amanam, iar eu in plina lui traire aman iesirea din el… Amanarea o fi si ea buna la ceva??! Hotul timpului ii mai spune… timpului bun sau rau??! (adica timpul pentru suflet respectiv timpul pentru obligatii…)
Alege-o pe cea majora, care iti pare mai provocatoare si pune-o in practica. Nu cred ca esti in impas. Esti poate doar indecisa in ce sa alegi 🙂
@Renutzu: pai singura modalitate de a alege este sa-mi dau seama care dintre idei e mai de suflet…
1. Vizioneaza, sau re-vizioneaza „Cateva zile din viata lui Oblomov”/N.Mihalkov/1980- asta te va face sa reduci timpul pe care il aloci „hamacutzului de amintiri”
2.”Când te duci seara la culcare
și-ți pui o mână sub obraz
să te întrebi cu-ngrijorare:
“Ce-am făcut oare azi?” – asta mi se pare 1 indemn bun, ca oricare din „insemnarile cusute pe paretarele din bucataria bunicii”:
„Buna dimineata !/Gospodina e frumoasa/Cand face curat in casa!”
Si nu uita: Munca nu este lup, sa fuga in padure…
@Corina:
1. N-am vazut filmul… sau nu mi-l amintesc 😐
Cu amintirile tocmai mi-a reamintit o prietena ca eu nu traiesc din ele, eu imi fac mereu altele noi…
2. Mi-ai zis-o cu indemnul si cu exemplul. Am ramas blocata in el si probabil voi ramane atata timp cat eu ingadui asta. Ori ma judec prea aspru ori imi place sa cred asta.
3. ”Munca nu este lup, sa fuga in padure…” cu asta ma faci sa-ti sincer multumesc ca mi-ai scris. Nu-s multi oamenii care ma ”scutura” dintr-ale mele…
Este o carte minunata si amuzanta ce se numeste „Ghidul lenesului rafinat” , iar in ea am gasit un citat care suna cam asa :
Ar fi genial sa poti sta toata ziua sa nu faci nimic … si asta foarte incet daca se poate,iar acest lucru sa mai produca si bani
nu sunt sigur ca l-am redat exact ,dar in esenta cam asta spunea :))
am scris sub acoperire
cpt-u’
@Dana/cpt’u: dar cine nu si-ar dori asta?!? =)) Macar din vreme in vreme, nu tot timpul 😀
O data pe luna, in ziua de salariu 😀