Update: Următoarele fotografii traversează curtea unei case de ţară, iar, în final, casa e privită de departe, dinspre cimitir. E iarnă, satul e alb, adultul cu aparat foto venit de la oraş retrăieşte pentru o clipă momentele fericite ale copilăriei sale. Dinspre viață înspre moarte e doar o chestiune de perspectivă și nu e nimic ciudat în faptul că vederea dintre cimitir e cea mai cuprinzătoare…
Fotografii realizate în decembrie 2012 în satul Tehomir, judeţul Gorj, satul meu natal.
De la uşa din faţă
până în fundul grădinii,
de la poarta cea mare
până la cea din urmă poartă
apoi dincolo de porţi, de drum,
de garduri, crâng, pădure sau deal,
mai presus de cerul de deasupra
şi de punctul însemnat pe hartă,
te privesc aşezat
ca pe oricare, dar singurul sat
pentru care inima înţelege să bată…
cumpătat,
oriunde aş fi eu, tu vei fi acelaşi acasă.
Superb !!!! Mi-ai mai alinat dorul de zapada :).
Sa fim sanatosi si tot ceea ce ti-ai propus pentru 2013 sa ti se indeplineasca!
La Multi Ani!
Ce fain este satul din ultima fotografie! Ador iarna si mi-e tare dor de zapada. Un An Nou minunat iti doresc!
@all: la multi ani!
@Larisa: Toate fotografiile sunt din acelasi sat si de fapt, sunt din aproape in aproape facute pornind din fundul gradinii casei natale pana la cum se vede satul dinspre cmitir.
La multi ani!M-am bucurat sa vad locurile umblate. Te pup!
@Lorica: La multi ani si ma bucura tare mult ca ati vazut postarea 🙂
>:D<
Din orice regiune a tarii ar fi un sat, mereu se vede ca un mic colt de rai prins caus intre palmele unui urias nevazut, asa ocrotit de dealuri si strajuit de pomi. La fel ma simt si eu cand ajung pe straduta copilariei mele ce pare bucata rupta din Humulestii lui Creanga.
Imi scapa mereu un oftat cand sunt in capul ulitei si o regasesc cuminte si linistita asteptandu-mi zbuciumurile sa mi le mangaie, zarva stransa din stresul orasului sa mi-o stinga, sub obladuirea lina a umbrelor copacilor in care alt’data ma zgaibaram dupa te miri de fructe inca necoapte, sau din dorinta de inalt pe cea mai de sus creanga de cires, dud sau nuc.
An cu lumina si pace in suflet sa ai, Claudia.
@Irina: Cred ca sunt putini oameni pe care locurile copilariei sa nu-i urmareasca prin viata si ale caror intoarceri sa nu le trezeasca amintiri vii si o mare nostalgie. Noi cei care avem aceste locuri si aceste intoarceri suntem cei norocosi, iar eu ma simt asa de fiecare data cand ma intorc in satul meu: l-am iubit si acolo fiind si-l iubesc si acum si de fiecare data cand am apelat la „un lucru frumos la care sa ma gandesc” am ales intodeauna dealul 🙂
Multumesc de urare Irina, un 2013 cat mai frumos precum merita omul din tine!
La Multi Ani!
Ferice de cei ce au crescut la sat.
@Alin: La multi ani! Si da, ferice de ei si de cei care au crescut in sate de munte si locuri alese pe care sper sa le aprecieze cum se cuvine acum chiar daca, atunci n-o fi fost chiar usor…
Ma tot intrebam cand o sa mai scrii despre locurile copilariei comune, mai ales ca am retrait impreuna momentele magice redate de aparatul foto. Ca de obicei ceva sensibil, ceva care scoate la iveala omul „adultul” romantic din spatele aparatului. Bravo!
@Mitica: Am stat prea putin, dar timp tot s-a gasit… Multumesc de cuvinte si ma bucura mult sa stiu ca ati ajuns aici 🙂
O iarna asa cum mi-o doresc de fiecare data. De data asta am avut noroc. Satul dezgoleste autenticitatea oricarei ierni.
Copilaria
..Şi copilăria,
…Şi satul,
…cu casa de la ţară, casa tatălui meu, casa Tehomirului meu, ce-şi trăgea numele după un copil de-al lui Basarab îngropat în picioare, după cum spunea neica Ionel, ruda noastră majestuoasă din Capitală. Tehomirul meu cald şi nostalgic, cu oameni săraci dar gospodari, guralivi şi beţivi, oltenii adevăraţi dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinţi, oltenii mândri ai fratelui Minulescu –
sunt cel din urmă strop de vin
din rustica ulcică de pământ
pe care l-au sorbit la rând
cinci generaţii de olteni
cei mai de seamă podgoreni
dintre moşneni şi orăşeni,
…cu moşu’ Lică, tata lu’ tata, cel care ne spunea poveşti caraghioase, numai de el ştiute, rupte din noaptea ce-i furase prematur vederea, iar noi ne tăvăleam de râs printre porcii lui coloraţi care mergeau pe biciclete, şi dovlecii lui uriaşi plini de broaşte ce cântau la muzicuţă ca Vasilică – chioru’ din capu satului,
…cu mama Domnica, mama lu’ tata, cea care ne spăla în copaie cu leşie ca pe cămăşi, şi care îl luase pe moşu’ pentru că într-o noapte, când era şi ea tânără, frumoasă şi de măritat, îi apăruse în vis în cojoc oieresc însuşi Dumnezeu care i-a zis „du-te după Lică a lu’ Mălăele” şi ea s-a dus……
…cu mama Banicoanea străbunica mea dinspre mamă, care bea ţuică povestind şi chiuind pe luncile Tehomirului, şi care a murit pe la 90 şi ceva de ani pentru că n-a mai vrut ea să trăiască,
…cu mama Nicu, mama lu’ mama, cea muncitoare, caldă şi blândă ca un cozonac oltenesc,
…cu moşu Hoara, tata lu’ mama, înalt şi umflat în piept, chiaburul satului, care nu s-a dat cu comuniştii nici „d’al dracu” îndurând umilinţa de a merge 11 kilometri la o fabrică, unde era portar, decât să fie slugă la „ăştia care mi-au furat pământul şi viaţa”.
…cu Mutu’ satului, făcătorul de case,
…cu Floarea cea frumoasă şi bogată-n trunchi,
…cu Sile-cocoşatu’, ce căzuse dintr-un nuc când era mic şi rămăsese aşa cocoşat şi mare-n sulă, iar eu încremeneam când îmi povestea cum încălecase el, pe Floarea cea bogată-n trunchi, şi-i făcuse nu-ştiu-ce, de simţeam cum mă furnică, „un ceva” prin burtă şi mai la vale…,
…cu nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani,
…cu mine, care mă ţineam de mâna copilăriei, alergând încolo şi încoace fără nici o treabă.
…copilăria …cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat.
Horatiu Malaele
Din volumul Rataciri
Buna seara,
Am intrat din intamplare pe acest blog insa transmit toate felicitarile si aprecierile pentru blog si pentru articolele scrise. Acesta este genul de scrieri care personal chiar le citesc cu placere. Din pacate si lumea satului se schimba in rau si numai este aceeasi pe care am cunoscut o cu oamenii, traditiile, obiceiurile. Oricum cunosc destul de bine zona Padesului si cred ca este una dintre putinele zone unde inca se mai pastreaza traditiile.
Petrica
Bine-ati venit pe meetsun! Multumesc pentru aprecieri, este o postare de suflet aceasta eu copilarind in mediul regasit si zugravit mai sus. Lumea se schimba, mai ales lumea satului ce cauta sa se alinieze cu disperare unor „valori” ce numai valori nu sunt. Dar, trebuie sa pleci in lumea larga si sa te intorci ca sa realizezi ce e acolo. Din pacate pleaca tot cei care inteleg.
Problema nu ar fi neaparat ca pleaca, ci faptul ca nu prea se mai intorc.
Am fost de curand in zona si am inteles ca vor sa faca Baia de Arama statiune turistica insa mai e cale lunga, ceea ce ar fi un lucru bun poate pentru zona.
O seara buna
Petrica
Intr-adevar. Iar cei care se intorc si incearca sa faca acasa ce-au vazut bun prin alte parti sunt considerati „cu nasul pe sus”.
Sunt multe locuri frumoase si cu potential. Curatenia le lipseste in primul rand ca turismul are multe forme si va fi tot mai cautat cel rural, simplist.