Cum ar fi sa te trezesti intr-o zi si sa afli ca fericirea e un cuvant pe care l-ai folosit prea usor, ca iubirea te doare mai mult decat te vindeca, ca sufletul tau e gol sau chiar nu exista?
Cum ar fi ca intr-o dimineata sa simti ca e prima oara cand te trezesti?
Cum ar fi sa lasi soarele sa intre in tine si sa nu mai simti ca arde?
Cat suntem de inutili, de simpli, de banali! Cat suntem de ascunsi sub masti! Traim o clipa si ni se pare de-ajuns pentru totdeauna. Traim toate clipele deodata si apoi vrem sa murim.
Si cuvintele astea… doar cuvinte, doar fum… cum ar fi sa-mi invat tacerea sa vorbeasca? Cum ar fi sa inveti s-o asculti?
Si peste toate astea, cum ar fi sa simti o ploaie rece peste fata? In fata careia ramai. Si ramai. Si ramai.
cuvinte… tacere… s-asculti…
M-au dus cu gandul la asta:
„Ca un paienjenis tacerea se intinde prin unghere
Cateva raze mai clipesc stinghere prin unghere
Si iata, visul vine pe furis
si intra in odaia mea tiptil ca un copil.
pe la fereastra,
ca un batran cantand din flaut,
Trece vantul rece
cu-atatea vise-n traista lui albastra
Tacere… ochii zilei s-au inchis
In seara asta ce-mi mai spui tu, vis?
Te-ascult, vorbeste-mi, dar incet, incet si mult,
Si vorba ta sa semene tacerii… ”
––––-> Celelate cuvinte – „Fara cuvinte”
„Hear my words that I might teach you
Take my arms that I might reach you”
But my words like silent raindrops fell
And echoed in the wells of silence…”
(The Sound Of Silence – P. Simon, 1964)