Gorun Trail 2018

GorunTrail Vulcan Racos 1 Gorun Trail 2018

Alergând prin craterul Vulcanului Racoș, foto: John Chitu

Mi-am dorit să particip la acest concurs pentru peisaj și nu am fost singura, multă lume a venit din curiozitatea sau dorința de a cunoaște și această parte de țară – Dealurile Homorodului, complexul de la Racoș și desigur, gorunul de 900 de ani. Și nu am fost dezamăgită chiar dacă până și eu am gândit pe alocuri: ce bine ar merge pe două roți! Cât despre alergare, din martie 2015 n-am mai alergat distanța de 30km și aveam să-mi amintesc ce se întâmplă când treci de limita pentru care ești cât de cât antrenat…

27 octombrie 2018, Mercheașa, Brașov
Competiția: GoRun Trail, cursa Traseul Bazaltelor 30km, 600m+.
Timpul meu: 2h53min. Locul 7 open feminin (din 49 de alergătoare, Ingrid Mutter a venit prima în 2h11min – ăsta da timp, felicitări!), locul 4 la categoria de vârstă F > 35.

Ziua a început minunat, o dimineață plăcută, un drum cu oameni faini (mulțumesc încă o dată lui Ingrid pentru locul în mașină), o atmosferă intimă, dar cât se poate de animată la Mercheașa. Răcoarea dimineții încă mă punea pe gânduri cum să mă îmbrac și am făcut o primă greșeală: prea gros! Știam că va fi soare, dar na, când calendarul zice că-i final de octombrie, mai pui un strat…

Am pornit tare de la start – cum altfel?, dar nu regret, știam că mă va durea oricum în dreapta și va trebui să slăbesc la un moment dat ritmul, dar măcar voi avea un avantaj. Cum venisem pentru peisaj, am și început să mă bucur de el pe dată ce am ieșit din sat și am făcut dreapta urcând pe dealuri. Deja le zăream pe fetele din jurul meu, nu ca la concursurile montane, aici era suficientă vizibilitate ca să trezești la viață un demon: competitivitatea. Pentru mine e un demon și nu-mi aduce mai niciodată ceva bun…

După cum se profila o pășune cu stejari groși, gen dumbravă, mi-am dat seama că ne apropiem de gorunul deja celebru (la nici 3km de la start). Nici n-am apucat bine să gândesc asta, că am cotit dreapta pe o curbă de nivel, am trecut prin „portalul” unui trunchi de copac rămas fără coroană și am înconjurat gardul ce înconjoară gorunul. Prea repede a trecut totul, am încercat să fac și câte o poză din alergare (pe bune?!?), dar e un copac impresionant cu siguranță, merită să mergeți, să vă relaxați câteva ore în zonă.

GorunTrail 900 ani Gorun Trail 2018

Întâlnirea cu gorunul de 900 de ani – acolo la portal era bine să stea un fotograf

Știam că va urma o porțiune lungă spre Vulcanul Racoș (de undeva trebuie să se adune cei 30km) și că terenul va fi destul de variat cât să cuprindă și urcare și coborâre, dar și mult plat. Nu mă așteptam să fie însă atât de plăcut picioarelor: cea mai mare parte este drum de pământ înierbat, moale. Un fel de rai al alergătorilor și bonus: foarte bine marcat și cu suficiente puncte de alimentare echidistant plasate cât să nu trebuiască să cari apă… dacă te și miști repede.

Deja mă durea în dreapta și fetele depășite pe urcare și-au reluat locul în fața mea… una câte una. Continuam să alerg, dar nu la un ritm susținut. Planul de-acasă era să termin sub 3h, adică să parcurg fiecare set de câte 10km în mai puțin de o oră. Asta mi-a ieșit și chiar sunt mulțumită de rezultat! Putea fi mai bine, dar cu câteva minute, nu ceva semnificativ.

Cum terenul nu cerea prea multă atenție la călcătură, m-am bucurat de peisaj, de ziua incredibil de frumoasă, încercând să mă și orientez, să îmi iau niște repere. Am ajuns repede la concluzia că pe astfel de dealuri n-aș avea nici o problemă să mă rătăcesc. Teoretic știu că s-a alergat între satele Mercheașa și Racoș peste și printre dealuri, dar fără marcaje nu sunt sigură că aș putea reparcurge traseul.

Se zărea conturul vulcanului în soare, dar prima întâlnire a fost de fapt cu Lacul de Smarald, mult mai mare decât îmi păruse în pozele altora. Am alergat pe malul lui, pe anumite porțiuni se putea zări câte ceva, dar nu era timp de mai mult. Apoi am ajuns la Coloanele de Bazalt, am coborât pe la baza lor și de data asta ele mi-au părut mai puțin înalte de cum mă așteptam.

Pentru incursiunea în vulcan ne aștepta mai întâi o urcare urmată, pentru mulți dintre noi, de o revelație: chiar există un asemenea peisaj? da! Culoarea pământului cred că m-a surprins cel mai mult (negru-roșiatic), dar și „arhitectura” neașteptată.

Scurta vizită în craterul Vulcanului Racoș a fost și cea mai intensă porțiune de traseu: de uitat m-aș fi tot uitat în jur căci nu încetam să mă minunez,  în dreapta mă durea și alergam greoi și oricum mi se cam terminase energia, îmi era și foarte cald, nu știu de ce tot insistam să fac și poze – ironia sorții! mai toate pozele au ieșit blurate, iar selfie-ul cu ochii închiși 🙁

GorunTrail Vulcan Racos 2 Gorun Trail 2018

Fascinant vulcanul, voi veni să-l văd cum trebuie altădată. Foto: Birla Liliana Maria

Racos bazalte Gorun Trail 2018

Nu m-am putut abține să nu fac două-trei poze și iată pentru ce am venit aici: Coloanele de Bazalt, Lacul de Smarald, Vulcanul Racoș (Rezervația Racoș)

Eram cam a șaptea fată și îmi luasem gândul de la top cinci, cu toate că există o lege nescrisă a concursurilor: cursa se încheie când treci linia de sosire, orice se poate întâmpla… inclusiv abandonul.

Întoarcerea spre Mercheașa era pe același traseu. Știam deja unde sunt punctele de alimentare și chiar am oprit pentru apă. Cu mintea de acum… aș fi scurtat pauzele și aș fi grăbit pasul la deal. Atunci am tras pe unele porțiuni chiar și cu durerea în dreapta, iar pe altele am lăsat-o moale din lipsa concentrării. Cert e că este concursul în timpul căruia am zâmbit cel mai puțin, ori asta nu îmi place deloc!

Distanța maximă alergată anul acesta s-a învârtit în jurul a 22km, astfel că după acest prag am început să mă resimt. Zonele inghinale și oasele bazinului îmi transmiteau că au obosit, iar prin gambe mă furnicau cârcei… ca în vremurile „bune”, cu alergări lungi. Concluzia a fost imediată: orice antrenament de anduranță aș fi avut vreodată, s-a dus! Trebuie să o iau de la capăt cu ture lungi pe munte, măcar de o zi lumină.

Ar fi păcat să nu amintesc de atmosfera plăcută de pe traseu, voluntarii (adolescenți?) de la Crucea Roșie fiind peste tot, iar în punctele de alimentare primeai și o porție de încurajări – aici gașca de oameni veseli de la Belvedere au excelat!

Nu știu cum, dar fata blondă cu fustă scurtă ce era mai mereu în fața mea a dispărut și eram a șasea. Am invidiat sincer toate fetele în tricou și picioarele goale – bună alegere! Și le-am respectat pe cele care au alergat continuu, constant, semn că au avut și pregătire și strategie de cursă, iar nu heirup-isme ca ale mele.

GorunTrail traseu Gorun Trail 2018

Deși mi-am îmbunătățit poziția în alergare, povara invizibilă e acolo… pe umeri. Foto: Mihail Donea (dreapta sus), Țilea Nicolae Silviu (dreapta jos)

Dar să revenim la cârcei pentru că au darul de a bloca picioarele și mintea și mai ales zenul. Urma numai coborâre, iar eu mă opresc să mai fac o poză pășunii cu stejari, dar și unui mesaj lipit de organizatorii cursei. Erau multe astfel de mesaje, unele foarte haioase, inspirate. M-am oprit și un cârcel mi-a făcut degetele ghem în pantof. Minute bune au trecut până am putut să pășesc din nou, să calc pe toată talpa, nu doar pe un ciot.

Am reînceput să alerg, dar nu nebunește cum era cazul fiind vorba de „doar la valeeee”. Am povestit o vreme cu un băiat, chestie care m-a ajutat să păstrez ritmul și să mă mai gândesc și la altceva decât la „când m-o încolți următorul cârcel”. Și a trecut pe lângă mine ca un fluturaș o fată slăbuță în echipament preponderent verde – eram din nou a șaptea. Bravo ei, cursa se joacă până la final, iar kilometrii mei de la 25 la 30 au fost din alt film.

Am intrat în sat obosită, nu prea aveam putere să zâmbesc. Alergam de frica cârceilor – opritul, mersul nu erau opțiuni, mișcarea continuă da. Fata verde era tot acolo înainte-mi.

Am trecut linia de sosire bucuroasă și totuși abătută cumva, entuziasmul cursei s-a consumat până pe la km 20, apoi doar i-am dat înainte soldățește. Și nu am alergat deloc rău, date fiind condițiile… plus stresul unei săptămâni grele ce se anunța să vină. Gorun Trail a fost și o mică evadare cu mine însămi, câteva ore doar ale mele.

Nu am nici o poză de la finiș, așa s-a nimerit. Dar am o medalie.

GorunTrail medalia Gorun Trail 2018

Au urmat ore relaxante, fără semnal la telefon. Cu socializare, cu bere și baie de soare, cu „vizitat” biserica fortificată, cu mâncare bună și cafea. M-a mâhnit că nu am prins locul trei la categorie, că am fost ba când prea competitivă pe traseu, ba indolentă. Că nu am fost constantă.

Biserica Fortificata Mercheasa Gorun Trail 2018

Biserica fortificată moare încet…

Despre organizare, numai de bine. Pentru alergători nu cred că a lipsit ceva! Evenimentul este unul mic și cu oarecare priză la localnici, însă destul de scump pentru ei: berea Zăganu la pahar 10 lei, cafeaua între 6 și 10 lei (de la Croitoria de Cafea), iar mâncarea și ea în ton (e drept, de la Simone). Au mai fost și alte bunătăți, dar le-am ratat cumva, mi-am stins setea cu berea și nu mi-a mai trebuit nimic.

Copiii însă au făcut ce știu ei mai bine: au imitat adulții străini ce le-au invadat pentru câteva ore satul și au alergat. Și-au organizat mini-concursuri cu trecerea pe sub poarta de finiș și e imposibil ca măcar de unul să nu se fi prins microbul. Iar Gorun Trail va mai fi și în alți ani și cine știe, va avea și cursa oficială a copiilor și mai multe tarabe cu produse locale și poate și primăria se va pregăti pentru Ziua Stejarului asfaltând o uliță în plus sau măcar astupând gropile.

GorunTrail copiii alearga Gorun Trail 2018

Copiii aleargă. Dă-le o panglică să se joace de orișicâte ori de-a linia de sosire 🙂


Când am luat startul deja scriam acest jurnal în minte. Eram sigură că îl voi reda dintr-o suflare pe blog. Dar ziua a început frumos și s-a dovedit prea lungă… Am simțit că timpul petrecut doar pentru mine s-a răzbunat cumva și tot ce a urmat, m-a umbrit. La o săptămână abia m-am apucat de scris, nu din inspirație, ci de nevoie. Nevoia să nu mă las de mine chiar dacă uneori simt că nu mai fac față cu toate. Poate că totuși sunt o alergătoare, că nu e doar un hobby ci un fel de a fi. Cândva mă simțeam de cursă lungă, iar acum sunt mamă de copil mic și totul a devenit o cursă… fără pauză. Cred că e ok să mai și obosesc.

2 Comentarii

    • Multumesc, voi corecta! Nu știu de unde am reținut eu Harghita, dar cum nu am mai fost prin zonă, e ușor să amestec ce nu cunosc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *