Gong

Cred că e prima oară când pun un titlu la întâmplare. E primul cuvânt care mi-a trecut prin minte, trebuie să însemne și asta ceva mi-am zis, apoi am căutat în dex dincolo de instrument și chemare la teatru, nimic mulțumitor și asta e, mi-am mai zis, continui cu el, cu un titlu de care nu mă pot lega.

Îmi ascult instinctele, îmi ascult gândurile repezite, cuvintele scăpate din lesă, îmi ascult temerile și-mi înalț bărbia să-mi oblig la drept ținuta cu tendință de fetus. Uneori tac atât de lung încât pleoapa coboară peste ochiul uscat și-mi amintește ca măcar să clipesc. Măcar… iată un cuvânt care cere minimul de la mine.

Nu-mi place când gheara din piept se întoarce la mine o dată la câțiva ani și-mi amintește că are un loc al ei de parcă ar bântui o cameră de hotel pe care eu nu o pot încuia de-ajuns. Nu-mi place că nu sfâșie ci apasă și cu toate astea eu mă tem de zdrențuire și nu de strivire. De aceea mă întreb firesc de ce gong? Ce anunță ea, apăsarea asta a mea?! Și uite cum se naște titlul potrivit Anxietate, titlu ce nu va trece acolo sus pentru că eu nu-mi cosmetizez erupția interiorului.

Prea multă analiză strică veți spune, dar eu nu analizez nimic doar surprind o clipă dincolo de cotidianul și firescul ei, o clipă dintr-un șir lung… Dacă aș da un detaliu ați spune ah, da, despre asta…, dacă v-aș da un nume de suferință ați spune ah, da, și eu simt… dar detaliile se pierd când privești în ansamblu.

Vorbim mai lesne unii cu alții când concretizăm, dar e ca și cum ne-am dărui pește în loc să ne învățăm reciproc pescuitul.

p.s. gong poate fi pagina cea nouă – supradoză de flori, rog neiubitorii să folosească x-ul din dreapta sus.