Se pare că mi-am făcut un obicei din a scrie pe pagina de facebook, nu-mi e indiferent, dar asta e realitatea, acolo simt eu nevoia să zic două vorbe. Pentru blog sunt prea puține două vorbe, pe profil e prea… public. Vorbele se lungesc, în timp se adună, iar locul lor ajunge să fie tot blogul într-un proces invers decât cel tipic.
8 august
când ești norocos n-ai nevoie să zbori…
9 august
Domnul G. a murit. Înecat in izbucul Horoabei. Nu stiu daca voi mai putea recupera ultimele lui poze, dar ultimul album îl gasiti mai jos. In Crai mi-a scăpat pe versant, trebuia sa retin ca husa s-a slăbit si nu mai sta închisă. Trebuia, dar când am avut eu grija de aparatul meu?!? Doar o unealta… L-am muncit mult, l-am trântit, l-am alergat, l-am lăsat sa-mi poarte visele pe munti si pe oriunde, iar acum îl voi plânge. Ca pe un prieten.
Notă: Domnul G, adică Canon G12, este într-un fel de comă, mai respiră, dar nu mișcă. L-am pensionat și deja, înlocuit. Fotografiile sale sunt însă de neînlocuit…
10 august
O fotografie care a luat note mari pe carpati.org și încă e prima în topul lunar. Mulțumesc celor care au votat, o mică parte știu că sunt prietenii mei, restul sunt oameni care au apreciat fără să fie rugați 🙂
13 august
Am descoperit condițiile ideale de fotografiat gâze: să fie ceață, să fie flori. Ele trebuie să se hrănească și în condiții mai puțin însorite, iar răcoarea le încetinește ritmul de colectat polen și viteza de reacție.
13 august
Descopăr că mi-e tot mai greu să mă prezint, să scriu despre mine… „Ajutată” de o insomnie mi-am cam făcut de cap pe pagina „Despre” a blogului. Am șters sau modificat chestii vechi, am scris altele noi și am ajuns la concluzia că această pagină ar fi trebui să conțină un singur text: „claudia gican.” M-am abținut să fiu chiar atât de concentrată și a ieșit ceva un pic mai lung…
14 august
Ziua când m-aș face pădure și m-aș acoperi c-un nor…
17 august
După un weekend alergat pe munte, te-aleargă prin suflet muntele luni…
17 august
În ultima vreme.
Pare să fi scris pe blog doar despre munte. Și nu e așa…
(vezi postarea precedentă)
Dar nu mă lasă sufletul să împart jurnalele în mai multe părți, să le pun titluri de cancan (pe care le înjurați, dar mai apoi le accesați… ), să transform MUNTELE în COMERCIAL cum tot mai multe site-uri pe val o fac (până la scârbă…), să share-uiesc articole și poze cu mesaje suficient de manipulatoare ca să dați share așa cum faceți cu o grămadă de porcării superficiale, în fine, nu mă lasă sufletul nici să parolez blogul pentru că undeva acolo în marea masă de turiști prin viață/net, e cel puțin un om care se bucură în fiecare zi că scriu, de ceea ce scriu și, fie și pentru acel singur om, o să merg mai departe în același stil.
MULȚUMESC celor care mi-au trimis mesaje și încurajări!
18 august
Florile, cele mai multe, înainte să-și arate bobocii, abia se deosebesc de iarbă prin frunzele și tulpinile lor.
Florile, cele mai multe, după ce se trec, se fac nevăzute, se pierd în iarbă, redevin iarbă.
Iarbă e un termen generic pentru unii și un univers întreg pentru alții. Poate de aceea copiilor le place să privească și să scormonească în ea mai mult decât nouă…
Iar una dintre cele mai frumoase expresii ale limbii române e „câmpul cu florile”.
*
Pagina de facebook a fost primenită, poza de profil a meetSun-ului fiind, ca întotdeauna, una cu soare…
DA! exista omul care cauta iar si iar sa te citeasca si se bucura ca scrii, se bucura ca daruiesti, ca imparti din preaplinul tau, ca iubesti viata cu toate ale ei, ca te iubesti pe tine! Mai scrie 🙂
Mai scriu Elvira, mai scriu, am și eu momente când îmi pun mâinile în șold și mă vait, dar apoi pornesc din nou la drum. Fiecare încurajare ajută, dar te asigur că sunt și eu destul de încăpățânată. Iar aceste momente merită și ele „salvate” pentru a nu uita că există.
Mulțumesc pentru lectură și însoțire.