Eşti ca oricare

Ceahlau soare padure raze

M-am trezit de dimineaţă înaintea alarmei, afară era ceaţă, ningea, caloriferul era rece, sub plapumă cald şi drag.

M-am trezit mai apoi, după alarmă, afară era lapoviţă, prin casă uşor întuneric, senzaţia de casă lungă dată de holuri şi alinierea uşilor îmi dă mereu un sentiment de tunel pe care trebuie să-l străbat din cuibul meu spre lume.

Acum, afară e lumină, norii se adună şi se ridică, iar soarele, ei bine, Domnul Soare e-n hainele lui puţin astenice de primăvară.

Aş fi putut spune zilei de azi „eşti ca oricare”, însă mi-a dat peste nas cu un mic amănunt: mi-am amintit mai puţine din alţi ani şi m-am gândit mai mult la anii ce vor urma. Uneori am senzaţia că dacă mi-aş pierde amintirile m-aş naşte din nou, călită de ele, dar fără ele, fără să mă întreb de ce sunt aşa, fără a ştii care parte din mine îmi lipseşte.

Alteori cred, dintr-un sadism protector, că e bine să ai ce uita. Şi o zi în care uiţi, nu mai poate fi o zi oarecare.

Ceahlau, raze in padure prin ceata

fotografie realizată în 2009, Ceahlău

10 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *