Emanații

De o săptămână mă aflu în București, după aproape două luni de Brașov. Orașul acesta, capitala, dincolo de căldură și de aglomerația obișnuită, m-a provocat cu o a treia dimensiune: mirosul.

Nu mă recunosc în omul cu nas fin, pretențios, de aceea mă și simt nevoită să scriu pe subiect. Și nu vorbesc de miros ca de o aromă plăcută, ci de duhori, miasme, de aer închis, de aer încins de parcă fereastra câmpiei s-a închis neclintită la ultima furtună.

Impresia n-a trecut pe măsură ce zilele au trecut, impresia a devenit obsesie. Mi-e dor de Brașov desigur, acolo aerul era invizibil, nu-mi inspira prezențe de cauciuc, de gunoi fermentat, de apă clocită sau mai știu eu ce, fără să enumăr fripturile din cartier rămase captive la sol, strivite sub nemiloase coloane de aer… Atât mi-e simțul acesta de sensibil încât diferențiez zonele, trecerea de la una la alta și nu, nu mă transform, ci m-am învățat cu binele, acea stare de bine ce mă cuprindea și luni și marți și vineri, nu doar în weekend-ul ieșirilor pe munte…

Zdub! Geamul din autobuzul saună se închide brusc. Nimeni nu protestează, de unde putere?!? Aerul condiționat nu merge, iar curentul e doar în închipuirea femeii care a închis geamul și care ne stârnește mai degrabă milă decât furie. Și dacă transportul în comun mi-ar fi putut împinge răbdarea olfactivă spre noi limite, tot mirosul general a fost mai puternic. Ca o ciorbă, de stai deasupra unei ciorbe nu poți mirosi doar o legumă singură, ci întreaga asociere.

Și mai am o săptămână de București.

p.s. altfel a fost o săptămână de-a dreptul urâtă, în care toate problemele s-au adunat, în care n-am alergat, în care n-am făcut lucruri ce-mi plac… și care nu s-a terminat.

3 Comentarii

  • Total de acord cu tine in privinta mirosului de Bucuresti.
    Se poate sa am oarece finete a simtului, de vreme ce filtrez stari, emotii, situatii, circumstante prin el 🙂 si, citindu-te, mi-am adus aminte ca am trait aceeasi senzatie si ma gaseam destul de izolata in aceasta constatare si nu puteam pricepe cum ceilalti nu observau asta …. Sunt nascuta intr-un oras mic, proletar de altfel, insa cu mult mai putine emanatii decat un oras mare si mai ales decat Bucuresti. Sigur ca am avut norocul sa imi petrec vacantele de scoala la tara si probabil ca asta mi-a dat masura unui aer fara elemente agresante. Este totusi interesant ca am repetat, celor din jur, aceeasi intrebare (pana m-am prins din ce sunt compuse <> astea) si la prima mea intalnire cu Bucurestiul, in jurul varstei de 11 ani, si la venirea mea la Montreal, acum zece ani : este un miros aicea, nu simtiti 🙂 ? haha….

    • Mă bucur că mi-ai scris, așa am certitudinea că au mai observat și alții… anomalia 😀
      Uite, după o săptămână încep iar să mă obișnuiesc și nu vreau asta, deși e mai „plăcut” să te obișnuiești, e mai comod.

  • Da, te urmaresc de ceva vreme, nu stiu cum am cazut peste blogul tau, cred ca era pe vremea cand doar ce veniserati in Canada; si m-a atras stilul tau, in primul rand pentru forma scrisului, ingrijita, bine ticluita, cu un pic mai mult stil decat ceea ce apucasem sa citesc pe ici, pe colo, pe Internet, si apoi, pentru un continut in care gaseam multa curiozitate si multa seriozitate in a intelege locul in care te aflai. Te citeam, adesea cu un suras in coltul gurii (nu ”hautain”, ci invers mai degraba, pentru ca imi aminteai de mine insami in anii de inceput la Montreal). Si mai era ceva ce m-a atras la scrisul tau si care mi-a placut mult de tot : iti luai in serios sufletul. Iar mie asta mi se pare o mare bravura. Demersul asta te face atat de inspiranta, de atasanta….. Continua tot asa, este o mare placere sa vezi ca se pot intampla intalniri frumoase, fie ele si pe internet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *