Elucubraţii de cazarmă

Cuvânt înainte

ELUCUBRÁȚIE, elucubrații, s. f. Combinație haotică de elemente absurde; aberație.

DORMITÓR s. n. cameră de dormit (într-o locuință, cazarmă, internat etc.).

Din prima definiţie am luat haoticul, din cea de-a doua sentimentul de cazarmă şi astfel, a reieşit titlul.

Context

Dacă 1 Mai a adus multora o ieşire de trei-patru zile, mie mi-a adus o reţinere la domiciliu plină de farmecul alb al molozului în deplin contrast cu verdele de afară. Cu alte cuvinte, sunt în concediu „de muncă” din proprie iniţiativă, nesilită de nimeni sau nimic, făcând chestia aia pe care măcar o dată în viaţă n-ai cum s-o mai fentezi: zugrăvitul.

Deocamdată, păzesc zugravii, dau indicaţii şi când mi se cer şi când nu, iar singurul loc în care mă pot retrage e dormitorul, înţesat de lucruri aranjate milimetric, dar în care wirelless-ul zburdă liber prin aer şi unde patul serveşte de un imens birou pentru laptop. Aş putea spune că mă simt ca într-un tranşeu, pe-afară se trage intens (la decojit tapet), însă condiţiile sunt perfecte bătutului câmpii în spaţiu restrâns. Cafeaua amară are acelaşi gust (bun) oriunde.

Pe locuri, fiţi gata, start!

Îmi trec multe chestii prin cap, cele mai multe legate de oameni, dar suntem aşa de sătui cu toţii de interacţiunile astea umane încât nici hazul nu le mai poate salva. Ca să nu las ideea în vârf de băţ firav, meşterii par de treabă şi puşi pe treabă, însă eu clar sunt generoasă la acordat plusuri pe principiul: eu te întreb dacă poţi şi ştii face; dacă nu ştii, găsesc eu o soluţie, dacă ştii, te las să-ţi faci treaba. Acum, oi fi naivă, dar am sentimentul acela bun că iau ţeapă dându-i ţeparului o şansă. Din când în când nimeresc şi mă îmbăt cu sifon: mai pâlpâie a omenie (mai ales pe-aici prin miticime, asta vis-a-vis de gârla de răutăţi ce îi inundă pe mult credincioşii noştri semeni – conform recentului recensământ sunt mulţi duşi la biserică, dar nu prea te-ntâlneşti cu ei pe drum).

***

M-am tot gândit ce-aş putea face în aceste zile… Ideile s-au epuizat instant când iaca, m-am şi instalat în situaţie, altfel ar fi fost diverse şi însoţite de lamentarea şablon: dacă aş avea timp. Acum am timp, un timp fragmentat desigur, prăfuit la propriu, în care gândurile se intersectează cu un vocabular nou: saci, plintă, uşi, pervaz, cărămidă, tapet, glet, colţar şi multe altele de pare mai simplu să scrii un roman decât să supravieţuişti pe meterezele unui amărât de apartament.

Mda, asta cu romanul nu e rea ideea! Acum aş avea timp să-l scriu. Inspiraţie nu ştiu, ar ieşi ceva claustrofob. Dacă vreau să iau ceva, nu trebuie decât să întind mâna aşa-s de aproape toate de toate, iar eu n-am mâna lungă…

***

Pe net, nu mişcă nimeni. Pe facebook acalmie totală şi oricum după cinci minute mă plictiseşte chiar si în zilele lui bune. Poate şi pentru că n-am depăşit încă faza frustrării: până la facebook lumea nu prea comenta pe bloguri că vai, trebuie să-mi dau adresa de mail??! sau stăteau mulţi în umbra anonimatului. Acum, nume la vedere, poze, comentarii şi multe altele, de parcă paranoia s-a stins, iar dezinhibarea a eliberat cuvintele. Asta e cu oamenii, pentru fiecare există o cheiţă care să-l dezlege.

***

A venit vara = căldura. Ştrandul din spatele blocului funcţionează, tinerimea e pe baricade, dar mie-mi plac mai mult vrăbiuţele din faţa blocului. Sunt date naibii de agitate şi asta îmi traduce mie a viaţă! Abia aştept să vină seara să ies la o alergare în parc. Cam atât mai pot face în condiţiile date, bicicleta am dus-o de-acasă. A fost interesant să pedalez cam jumătate de oraş, de nevoie merge, de plăcere nu prea…

***

Pe zugrav îl cheamă Fane (există un Dumnezeu al Fanilor Zugravi :D) şi mi-e de-un leat. Omul insistă să nu-i mai vorbesc cu dumneavoastră, eu am în spate 18 ani de educaţie straşnică primită de la mamaia şi mi-e foarte greu să tutuiesc oamenii. Ca element convingător mă întreabă de vârstă, cu tot cu scuzele de rigoare că pot să nu-i spun. Eu o fac totuşi că n-am nici un război de dus cu anii ce-i port în suflet, dar şi pe chip: 30. Omul e mulţumit de răspuns, dar mie-mi ia un minut să socotesc că am de fapt 31. Când naiba s-a adăugat unu??! Nu-i mai zic de greşeală, dar nu mi-o iert, fiecare an trebuie să aibă însemnătatea lui, dacă-l treci cu vederea la numărat, la valoare ce să mai zic??!

***

Şi-n stilul ăsta aş putea scrie până diseară.

 ***

Pe când mă gândeam cum să ilustrez postarea, mi-am amintit de Cheile Bicazului, de furtuna anunţată ce stătea să vină şi pe care eu şi Andrei o şi aşteptam, de Suhardul Mic ce mi se oglindea în paharul cu vin demisec, alături de cafea, de aerul curat, de atmosfera de concediu adevărat când pleci şi fizic de-acasă, nu doar cu gândul…