Iata ceva la care ma pricep! Sunt chiar specialista! Atat de bine ma pricep incat nici ele nu ma evita si ma incoltesc de cate ori e cazul. De fiecare data din alt motiv. Astazi m-a durut capul din cele mai dese trei cauze. Va dati seama ce intensitate… Toate trei deodata!
Inca ma doare, dar deja e parte din mine. Mi-as putea descrie migrenele astea in fel si chip poate si pentru ca asa le si simt.
Cel mai des simt doua bile mari, de metal greu, ce se rostogolesc dintr-o parte in alta la cea mai mica miscare a capului. Bilele se lovesc intre ele sau de peretii interiori. Nu scot sunet, dar vibratia ciocnirii o simt pana si in cea din urma celula. In calea rostogolirii lor totul cedeaza, se da la o parte, creierul sufera modificari de forma si continut. In mod uimitor se reface si-si continua activitatea. Parca ar fi dintr-o materie gelatinoasa care tinde sa-si recapete forma cu orice pret oricat de nemiloase ar fi bilele.
Al doilea tip de durere de cap e cea de azi. O menghina imensa imi cuprinde tamplele si strange si strange insa niciodata nu termina de strans… Nu stiu unde sunt acele milioane de milimetri cu care inainteaza ca eu nu inteleg de ce nu se ajunge odata la capat si eu sa scap ori cu viata ori cu moarte. Dar sa stiu o treaba! Acum am ajuns intr-un punct in care simt presiunea foarte aproape de sfarsit. Ochii isi ies din orbite si se inghesuie spre nas, fruntea isi strange oasele unele sub altele ca niste falii, iar eu astept vulcanul sa iasa de unde-o iesi. Ori sa se prabuseasca totul. Aproape ca centrul fruntii cedeaza de presiune, in timp ce din ceafa simt doua bucati de cap cum vor sa se desprinda… nu stiu ce le mai tine unite… Si uite asa, sunt impartita intre o dreapta si o stanga care vor sa devina totuna, Centrul.
Prima mea durere de cap a fost insa pe 15 iunie ’96. Terminasem clasa a 9-a si ultima zi de scoala insemna si prima zi de vacanta. Eram pe camp la tara. Soarele era puternic, ma orbea, campul reflecta si el puternic lumina ca un astfalt obraznic de oras. Nu puteam tine ochii deschisi, inchisi, nicicum. Mi-amintesc ca mi-am soptit ma doare capul. Uite cum e sa te doara capul! M-am cam tavalit eu de durere in ziua aia cu atat mai mult cu cat durerea era noua si nebanuita, iar cand credeam ca ma lasa ma plesnea mai tare…
Am ajuns acasa pe seara si am cerut cu mandrie un algocalmin. Ca doar in sfarsit ma durea si pe mine capul.
Puteam sa ma vait ca un om mare.