… ma intrebi de ce sunt asa cum sunt?
Pai, de-aia… ce sa mai zic si eu??! Oricum as raspunde, tu uiti, pana si eu uit ce-am zis si eternitatea nu asteapta nelamuritii. Mai mult nu pot face pentru tine, nu pot exista in-afara mea, nu pot gandi dincolo de limitele firesti ale craniului meu, nu pot simti decat asa, cu totul tot si dintr-o-data!
Si gandindu-ma la mine si fiind in parte egoista, in parte masochista, ti-am zis (in gand…):
in my valley of the shadows only rare flowers grow
Si atat.
Vine o vreme, când, din când în când, ne regăsim în cuvintele tale. Tristă vreme, din păcate.
O vreme cand eu sunt surprinsa de propriile cuvinte si cand incerc sa-mi amintesc ce m-a facut sa le scriu… Vremurile triste sunt si cele mai inspirate… din pacate.
Eu am ajuns aici, căutând despre limite..
interesant… acum as reformula:
in the valley of my shadows only rare flowers grow
si raman la gandul ca in momente de vulnerabilitate multi ne suporta, dar putini ne inteleg si asteapta impreuna cu noi sa se faca lumina…
p.s. si uite cum ma faci sa scriu o fraza a zilei 🙂
da.. şi eu rezonez mai bine cu noua formulare.
iar cât despre înţeles.. puţini înţeleg cu adevărat fără să fi simţit personal..