Nu e usor. De fapt, e atat de greu uneori incat vorbele sunt… petale de floare pe pervazul unei ferestre uitate deschisa…
Suntem singuri pe lume. Imi amintesc asta cand adancurile fiintei mele erup ca un vulcan, dar cenusa ramane toata in mine, nimic nu se ridica la cer… Ma sufoc in ea. Strigatul de ajutor e inutil ca apa turnata intr-un ghiveci gol.
In jurul meu e multa liniste acum caci tac.
Oamenii spun multe, asta inteleg ei prin sustinere: vorbe convenabile. Sunt bune, te fac sa te ridici, sa te tarasti, sa ajungi in baie, sa-ti dai cu apa rece pe fata… dar deasupra chiuvetei oglinda te asteapta nemiloasa. Iar baia e un loc… unde esti doar tu, te trezesti cu tine peste tine. Acolo se naste intimitatea de cand mama te-a lasat singur.
Acolo nu te poti minti.
Dar baia e un loc mic, inghesuit si de cele mai multe ori… fara ferestre.
Interesanta relatia de antiteza intre inceputul si sfarsitul textului, interesanta perspectiva asupra baii de fiecare zi :).
De fapt era comentariul lui Mike -nu am observat ca sunt logata cu logul lui Radu. 🙂