De vorbă cu un ultramaratonist, Kalman și 100 Miles of Istria

Pe Kalman Ambrus l-am cunoscut într-o plimbare pe schiuri de tură la Straja și l-am revăzut la concursul Postăvaru Night. Este unul dintre noi, cei mulți, cum obișnuiesc să afirm, incluzându-mă, despre sportivii amatori prezenți pe la tot felul de competiții și care formează în definitiv baza lor. Mai mult de atât nu am nevoie să cunosc, cred în ideea de comunitate a alergătorilor montani și mai cred că vom crește cu adevărat doar sprijinindu-ne unii pe alții.

De curând am aflat de pe facebook că va participa luna aceasta la un ultramaraton, Istria 100 mile, alături de alți doi arădeni. Spre rușinea mea am rămas cu impresia că este vorba de 100 kilometri, iar ultramaratoane montane în jurul acestei distanțe avem și noi în România, e vorba însă de 100 de mile și, deși matematic ar însemna ~160km, distanța oficială este de 172km, 7000+ diferența de nivel și un timp limită de 48 ore.

Ca orice alergător montan amator (ultra amator în cazul meu) am multe întrebări de pus legate de participarea la o astfel de competiție, astfel că mi-a venit ideea să-mi transform curiozitatea într-un interviu purtat virtual, pe mail și transcris aici pe blog.

O motivație în plus este aceea că băieții vin din Arad, departe de concentrația mare a alergătorilor de pe axa București-Brașov, nu au bloguri personale pe care să își expună experiențele competitive, nu au parte de vizibilitate media sau parte de promovare specializată, iar participarea lor la Istria mi se pare destul de îndrăzneață și interesantă.

***

Claudia: Salut Kalman, mulțumesc că ai acceptat așa pe fugă această idee a mea.
Kalman: Salut Claudia, eu iți mulțumesc pentru inițiativa și interesul pentru acest proiect.

C: Printre proiectele alergătorilor amatori a apărut și acesta al vostru, „Istria 100 mile”. Înțeleg că sunteți trei arădeni și totodată singurii trei români înscriși în competiție. Spune-mi te rog câte ceva despre fiecare dintre voi, de când ați început să alergați și care este cea mai mare distanță alergată până acum.

K: Acest proiect mi-a venit în minte încă de anul trecut după ce am terminat ultramaratonul Transilvania Trail Traverse (n.r. TTT Dracula, 106km, septembrie 2014), iar la începutul acestui an am reușit să-l pun pe hârtie. În 15 martie s-au închis înscrierile pentru ultramaratonul Istria, după care am aflat că doar noi 3 vom reprezenta România, lucru care este nou pentru noi 🙂

„Echipa” este formată din 3 sportivi amatori din Arad: Clinciu Raul, Ambrus Kalman și Dincea Lucian (de la stânga la dreapta). Ne cunoaștem de ceva vreme, cu Lucian mă știu de la drumețiile montane organizate de Asociația turistică „Veniți cu noi” Arad la care eu particip ocazional din 2006, iar cu Raul m-am cunoscut la Maratonul Piatra Craiului.

Raul este un om al muntelui, este născut în Zărnești, așa că nu este greu să ne imaginam cum și-a petrecut vacanțele, concediile și sărbătorile 😀 El concurează la competiții montane din 2011. De menționat cele mai importante la care a participat Raul sunt: 4 ani consecutiv finisher la MPC, 2 participări la Ecomaraton și cea mai mare realizare este ultramaratonul Bucegi 7500 unde împreună cu Lucian au reușit să termine competiția.

Despre Lucian pot spune că doar din 2013 a început să participe la competiții montane (și de alergare în sine) și după doar un an și câteva luni am reușit împreună să terminăm cea mai grea competiție organizată în România – TTT Dracula, o cursă de 106km cu 8500 D+ unde de menționat că din 60 de sportivi care au luat startul doar 14 au terminat și noi am fost pe locul 11 🙂

Despre mine în câteva cuvinte vă pot spune că am început să alerg de prin 2006, iar din 2009 m-am infectat cu acest virus – alergare montană – deoarece sunt montaniard, îmi place muntele și îmi place să și alerg 🙂 deci mi s-a părut o idee bună să le combin pe cele două. De atunci am participat la mai multe maratoane montane, semimaratoane pe asfalt unde mergeam împreună cu familia și cum am spus (scris) mai sus, pentru mine TTT-ul este cea mai mare realizare de până acum.

C: De ce Istria 100? Din câte am înțeles de pe site-ul oficial aceasta este a treia ediție, cum ați auzit de competiție și ce v-a provocat să mergeți?

K: După ce am terminat TTT-ul și am primit 4 puncte UTMB m-am hotărât că vreau să adun punctele necesare pentru a putea participa la UTMB 2016 și din lista de curse care oferă puncte am ales concursul din Croația. De ce? In primul rând mi s-a părut cea mai bună provocare unde pot să-mi testez limitele, în al doilea rând după mai multe verificări (site-ul oficial, internet, youtube) m-am îndrăgostit de acel loc. După ce am studiat problema mai bine și am știut mai multe despre competiție am început să caut oameni dispuși pentru o asemenea aventură și asa am ajuns să fim trei arădeni.

C: De când vă antrenați pentru Istria și în ce a constat programul vostru de antrenament?

K: După ce ne-am decis să ne înscriem si să plătim taxa de înscrierea, asta a fost la sfârșitul lunii ianuarie, ne-am făcut un plan care uneori a funcționat alteori nu, dar fiecare în parte a reușit să se pregătească să fie în cea mai bună formă posibilă pentru cursă.
În plan era ca lunar să mergem minim de două ori la „muntele” nostru Șiria, mai precis la cetatea Șiria care se află în munții Zarand. Nu se poate compara cu munții din arcul carpatic (Bucegi, Făgăraș, Retezat) dar pentru noi a fost suficient, iar în timpul săptămânii să mergem să alergăm să adunăm mulți km în picioare.

C: Sunteți trei și bănuiesc că ați alergat în cea mai mare parte a timpului împreună. Aveți un plan, o strategie de a vă motiva și ajuta reciproc și în timpul competiției?

K: Această competiție este una individuală, dar nu exclude formarea unor echipe sau grupulețe care mai ales pe timpul nopții se deplasează cu o siguranță mai mare știind că sunt mai mulți. Da, am reușit să ne antrenăm suficient împreună, să ne cunoaștem mai bine ca și coechipieri și, ca și oameni. Strategia noastră este să mergem pană la capăt împreună, să ne ajutăm când este nevoie, să ne susținem pană la finiș.

C: Ești un alergător de trail running (alergare pe poteci) sau de șosea? Descrie-mi puțin traseul, cam cât la sută este trailrunning?

K: Când am început să alerg pentru prima-prima oară alergam la curse pe asfalt, mai ales prin Ungaria că era mai aproape (de știut că am copilărit în Sânnicolau Mare care era la 20 km de vama Cenad unde era o trecere de frontieră), pe la noi nu prea am auzit de acest gen de evenimente. Din 2009 de când am participat la MPC m-am îndrăgostit de competițiile montane, de oamenii care le organizează, de voluntari, iar atmosfera care se creează la o asemenea cursa este de nedescris!

Fiind montaniard îmi place foarte mult să merg pe poteci și pentru mine nu contează dacă este în pădure sau pe o creastă, important este să fiu în natură. În competiții se formează o legătură strânsă între mine și natură și mă simt ca și cum aș fi de acolo 🙂 Cel mai important pentru mine la trail running este că nu este o alergare simplă ci combinația între alergare pe plat, urcare pe deal și coborâre. La Istria 100mile se combină perfect trail running-ul cu alergarea pe asfalt, cam 75-80% va fi trail și vreo 20% asfalt.

C: Comparând cu ultramaratonul 7500 din Bucegi sau cu Ciucaș X3, care simți că va fi marea provocare?

K: Eu din păcate nu am participat la nici unul, dar pot să-ți spun că fiecare competiție este diferită și unică în felul său, ultramaratonul 7500 din Bucegi este mai greu din punct de vedere tehnic deoarece este o distanță mai scurtă cu o diferență de nivel mare (7500 m în 90km). La Istria 100 mile vom parcurge 173km cu 7002m D+ care o face accesibilă și pentru noi. Cea mai mare provocare va fi distanța, încă nici unul dintre noi nu a mai parcurs o asemenea distanță, dar suntem încrezători și bine pregătiți.

C: Ți se par suficiente cele 48 de ore pentru a trece linia de sosire? Tu ce calcule ți-ai făcut?

K: Ne-am gândit mult la timpul alocat, chiar am și făcut un tabel în care mi-am calculat foarte multe date și care ne va ajuta pe parcursul competiției (cum ar fi viteza medie pentru a termina în 48h, diferențele de nivel, punctele de hidratare, etc). După calculele mele sper să terminăm duminica până în prânz (cam în 38-42 de ore), asta dacă totul merge conform planului 😀

C: La această distanță de 172 km orice piesă de echipament are un rol foarte important. Eu personal pun pe primul loc încălțămintea, tu? Dacă poți să-mi spui în ce veți alerga?

K: Într-adevăr cel mai important este calitatea echipamentului și, da, și pentru mine încălțările sunt cele mai importante, eu alerg în încălțări Salomon Speedcross 3, Raul la fel, Lucian aleargă într-un alt model de la Salomon. În această cursă vom avea pe la jumătatea distanței un loc unde vom putea depozita echipament de schimb (pantofi sport, haine etc) pentru orice eventualitate. Mulțumită sponsorilor voi putea alerga în maximă siguranță știind ca am echipament de calitate pe mine 🙂

C: Și tot legat de echipament, sunteți gata cu tot ce vă trebuie?

K: În mare parte suntem gata, mai aștept să primesc de la un sponsor niște echipament, dar în rest suntem ok. Chiar azi am dat la printat tricourile de competiție așa că abia aștept să văd produsul finit 🙂

C: Cum ai plănuit alimentația din timpul cursei? Folosești de obicei energizante, geluri, săruri de hidratare?

K: Mulțumită unei colege din clubul din care fac și eu parte, Asociația Clubul Sportiv Experiența Multisport Arad, care se ocupă cu comercializarea produselor Sponser, am primit ca sponsorizare produse cu care să trecem cu bine peste greutățile competiției. Lucian nu folosește energizante, geluri etc., dar cu siguranță ne vom alimenta de la punctele amenajate pe traseu (concursul este foarte bine organizat, sunt multe puncte de alimentare și hidratare).
Foarte rar folosesc geluri și „prafuri” energizante, dar le-am încercat și sunt foarte mulțumit de efectul produs de cele de la Sponser și, cel mai important, sunt naturale.

C: La ce alte ultramaratoane plănuiești să alergi anul acesta? Finisherii de la Istria primesc 4 puncte UTMB 🙂

K: În plan pentru acest an sunt : UTF (Ultratrail Fagaras), MPC și, cine știe, poate mai merg și la altele mai scurte, vom vedea. Sper din suflet să primesc și cele 4 puncte de la Istria, voi face 8 puncte și voi avea șansa să mă înscriu la UTMB-ul din 2016.
După ultimele informații despre UTMB pentru 2016 va fi nevoie de 9 puncte din maxim 3 competiții așa că trebuie să mai adun minim 1 punct până în august când se deschid înscrierile.

C: Știu de pe pagina voastră de facebook că un asemenea proiect este și o provocare financiară (taxa de înscriere 70-100E) nu doar atletică. Poți detalia? Este nevoie de sponsori? Aveți unii deja?

K: Da, noi am reușit să ne înscriem cu taxa redusă care a fost de 83E, s-a majorat apoi până la 114E. Proiectul reprezintă și o provocare financiară deoarece drumul, cazarea și taxele de înscriere se ridică la un total de 950 euro. Până la ora asta am reușit să adunăm sponsorizări sub formă de produse, din partea Decathlon România sucursala Timișoara am primit produse cu reducere, iar din partea firmei Lexus Publicitate din Arad am primit sponsorizare sub formă de servicii de printare, marketing etc.

Din păcate nu am găsit nici o companie care să investească (o sumă minoră pentru firme) în acest proiect și îmi este greu să înțeleg de ce nu sunt deschise la o asemenea publicitate. Totuși participam la o competiție internațională unde vor fi prezenți concurenți din 26 de țări printre care noi trei din România. Noi nu dorim și nu putem să ajungem pe podium, suntem doar amatori, dar totuși vom face totul posibil să reprezentăm țara cât mai bine cu putință!

Eu am găsit un sponsor personal „Annapurna Adventure/Casual/Outdoor”, cu ajutorul lui am achitat taxa de înscriere și câteva produse pentru concurs. Și prin această cale doresc să-i mulțumesc, fără ajutorul lui nu cred că reușeam să duc la bun sfârșit proiectul.

Acum în ultima săptămâna încă sper că vom găsi sau ne vor găsi oameni care văd o ocazie bună pentru a ajuta trei sportivi amatori, pentru a promova acest gen de sport, dar și sportul în sine, mișcarea.

C: Voi sunteți din Arad, vă sprijină în vreun fel comunitatea locală?

K: Din păcate din partea autorităților locale nu am primit nici măcar răspuns (poate că am trimis eu într-un loc greșit e-mailul 😀 ). Totuși ne sprijină colegii și prietenii, fiecare cum poate.

C: Pe 17 aprilie seara va fi startul. Cum te simți pe „ultima sută de metri”, vei mai ieși la alergări ușoare sau îți vei conserva forțele?

K: Cum se apropie startul tot mai emoționat sunt, aștept cu nerăbdare să ajung acolo și să pornesc în marea aventură. De pildă luni și marți am alergat câte 12 km pentru un gest caritabil pentru Paul Dicu care participă la Maratonul des Sables unde încearcă să adune bani pentru organizația Inima Copiilor. Eu cred că asemenea gesturi sunt foarte rare și sunt bine venite, mai ales dacă o țară întreagă ajută la adunarea într-o săptămână a celor 10000 km alergați (chiar acum am citit că s-au adunat cei 10000 km în 4 zile – un lucru remarcabil!).

Acest weekend mi-l voi petrece cu fetele mele care îmi dau o putere de nedescris, lor le voi dedica medalia de finisher din Croația. Mă voi odihni sufletește și voi încerca să mă încarc cu cât mai multă energie pozitiva – voi avea nevoie de ea pe traseu! Săptămâna viitoare vom fi ocupați cu pregătirea ultimelor detalii înaintea plecării așa că nu cred că vom mai alerga.

C: Vă felicit de pe acum pentru participare și vă doresc să treceți cât mai fruntaș linia de sosire, dar mai ales sănătoși!

K: Mulțumim frumos pentru inițiativă, iți sunt recunoscător, a fost o experiență unică pentru mine acest interviu și un lucru este clar: indiferent dacă se adună banii sau nu, noi vom merge, vom alerga, vom finaliza ultramaratonul Istria 100 mile indiferent de ce se va întâmpla pe traseu 😉

Mulțumesc încă o dată pentru curiozitate și sper să ne revedem la cât mai multe competiții atât în țară cât și la cele externe 🙂

***

Pe Raul, Lucian și Kalman îi puteți urmări și sprijini pe pagina de facebook. Vă rog să o faceți, dacă nu noi comunitatea, atunci cine??!

Secțiunea de întrebări rămâne deschisă pentru cititori (aici sau pe facebook), îl voi anunța și ruga pe Kalman să vă răspundă.

Să le ținem pumnii băieților și… picioare ușoare!