Asa-mi sunt ultimele nopti. Ca adorm greu chiar si dupa ce toate luminile se sting asta e un amanunt. Ca ma asteapta o trezire chinuita plina de „de ce-uri” e un fleac. Dar ca in timpul cat dorm asa cum dorm am episoade serioase de cosmaruri care mai de care mai reale e prea de tot! Tresar din ele si aproape ca nu fac diferenta dintre vis si realitate. Sunt atat de reale si mai ales, atata de lungi incat ma trezesc epuizata ca si cum o zi intreaga s-ar fi scurs… Sunt la capatul puterilor si ma gandesc cu groaza la noaptea ce va veni cand mintea mea iar va plasmui ceva…
Azi-noapte a fost randul unui accident urat de masina in care eu omorasem si accidentasem grav oameni. Groaza a venit nu din sange si bucatile umane imprastiate ci din faptul ca eram acolo asteptand salvarea, apoi interogatoriul polititei, apoi dezaprobiul tuturor… familiile victimelor, inmormantari, spital, procese la judecatorie, negocieri, bani, suparare, plans, agitatie, VINA ca am produs o asa nenorocire. Cum naiba sa visezi asa ceva??! Evident acum ma simt ca si cum marfarul cu 30 de vagoane ar fi trecut peste 🙁
Si cum uneori e suficient sa ma plang pe blog de ceva ca lucrurile sa se indrepte, am zis sa incerc remediul asta inainte de-a ma apuca de o cura zdravana de magneziu, pentru ca e evident ca-mi lipseste.