Pentru că trăim zile intense stând mai mult în casă (2020 se pare că este anul lui covid-19…), preiau și pe blog textul pe care l-am scris pe pagina Împreună pentru Luiza, nepoata mea aflată la Roma pentru a se trata de-a „doua” leucemie (2014 la 12 ani, 2018 la 15 ani).
În localitatea de lângă Roma unde stau Luiza și părinții ei nu sunt încă înregistrate cazuri, dar de două săptămâni nu au mai ieșit din casă. Au preferat să își facă provizii (justificat!) pentru o perioadă mai lungă, să facă pâinea în casă (brutăria de la care se aprovizionau nu ambala pâinea) și să reducă la minim contactul cu exteriorul.
Cu alte cuvinte, Luiza e bine, e „învățată” cu (auto)izolarea, iar tratamentul ei a decurs până acum fără întreruperi cauzate de ce se întâmplă în spitalele italiene.
Și pentru că ne-ați trimis de-a lungul timpului mii de încurajări, mesaje de susținere și gânduri bune, e rândul Luizei să vă susțină în această destul de grea încercare pentru mulți:
de-a sta în casă și de a spori igiena.
#stamacasa #restoincasa
Trecând prin cele două episoade de leucemie, ultimii ei ani de viață din 2014 încoace au însemnat:
– purtat mască când nimeni nu purta în jur (în România și la o vârstă de 12 ani n-ai cum să ignori holbatul…),
– nicio plecare de acasă fără gel antibacterian,
– nicio masă fără spălat bine pe mâini,
– spălat bine orice fel de fructe, uneori cu bicarbonat,
– dezinfectat des obiectele personale,
– fără să împartă lucruri cu alți oameni etc.,
dar mai ales cu stat în spital/acasă în timpul curelor de tratament sau când o viroză îi afecta colegii de clasă, pentru ea orice expunere fiind un risc în plus pentru sistemul imunitar scăzut.
Ea știe ce înseamnă să nu ieși afară, să nu te întâlnești cu prietenii, cât este de greu să te adaptezi dintr-odată la această situație, să accepți că lupți cu ceva nevăzut, că nu ești neapărat sănătos doar pentru că te simți sănătos.
Din iunie 2018 Luiza locuiește „forțat” la Roma departe de restul familiei, departe de colegi, de prieteni și deși i-a fost dor de toți și toate, are o misiune să se facă bine, să respecte indicațiile doctorilor.
N-a fugit acasă. N-a abandonat lupta. A ales în fiecare zi să continue, să își găsească preocupări să treacă mai ușor timpul, să își susțină părinții greu încercați și ei de schimbarea totală a vieții.
Și dacă putem fi părtinitori legat de propria sănătate, motivația că îi ajutăm pe alții ar trebui să ne facă să acceptăm mai ușor schimbările ultimelor zile.
Dacă ea și atâția alți copii rezistă și respectă regulile, îndurând totodată și tratamente grele, haideți să fim adulți responsabili și să rămânem sănătoși pentru noi și pentru cei dragi.
Să învățam să stăm cu noi, să ne suportăm, să ne (re)descoperim aptitudini pentru care n-am avut niciodată TIMP, să rezistăm.
Știm că puteți și voi. Grijă și răbdare!