Sufăr de mândrie şi egocentrism. Sufăr de tristeţe cronică. Câteodată sufăr şi de fericire. Când mă întreb de ce fac unele lucruri şi privesc obiectiv în mine, răspunsul vine cinic şi simplu: mi-e dor. Aşa sting dorul. Nu e ambiţie. Nu vreau să dovedesc nimic nimănui. Pur şi simplu umplu un gol ce nu poate fi umplut. E o muncă de Sisif, dar sunt născută pentru asta. Prietenii ştiu de ce. Oare Sisif ajunge să-şi iubească muntele? Cred că da.
Nu stiu de ce simt că timpul mi se va termina în curând.
timpul incepe si se termina deodata cu tine; tu esti el si el e tu si invers, la nesfarsit…
daca Sisif nu-si iubea muntele, muntele il iubea sigur pe Sisif 🙂